„Am votat pentru schimbarea lucrurilor în bine în RM. Este momentul adevărului după ani de zile în care am stat în întuneric, minciună. Am votat pentru o viață mai bună, pentru legi drepte. Am votat cu dragoste pentru semenii mei, de oamenii acestei țări, de țara noastră atât de frumoasă, dar care a avut nenorocul de-a lungul timpului să aibă parte la guvernare de niște oameni mici, fără caracter, care și-au bătut joc de țară și de oamenii ei”, a declarat Andrei Năstase la ieșirea din secția de votare.

Copreședintele blocului ACUM a adăugat că forțele antioligarhice au nevoie de o majoritate parlamentară pentru a face schimbarea și a făcut apel la mobilizare.

„Oameni buni, ieșiți la vot. Votați cu dragoste de țară. Să ieșim la vot și să ne facem dreptate. Cei de la guvernare au ieșit astăzi la furat. Ei sunt o mână de oameni și au hotărât să iasă la furat din nou, după ce au furat atâta în această țară, chiar și votul oamenilor”, a adăugat liderul Platformei DA.

Andrei Năstase a atenționat despre un proces masiv al fraudării procesului de votare.

„Aduc cu autobuzele oameni vulnerabili, care acceptă să fie mituiți. Structurile paramilitare de la Tiraspol, într-o stânsă legătură cu structurile criminale ale lui Plahotniuc de pe partea dreaptă a Nistrului. Au asediat iarăși Moldova. Zeci de mii de oameni urmează astăzi să fie aduși din Transnistria pentru a ne decide soarta”, a adăugat Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md