„Am spus adesea că în Moldova lucrurile continuă să meargă prost din cauza unei guvernări cleptocratice preocupată de menținerea cu orice preț la putere și în libertate, inclusiv din contul strangulării democrației, a manipulării și a pauperizării populației. Pe lângă toate astea, aceeaşi guvernare refuză să facă necesarele corecții tarifare în beneficiul cetățeanului. Deși sezonul rece a început demult, reducerea obiectivă a tarifului la căldură cu cel puțin 15%, ce urma a se produce la începutul lui 2018, este întârziată cu premeditare și se adaugă la multiplele promisiuni mincinoase ale guvernării Plahotniuc-Dodon. Același ANRE, condus de cumătrul lui Dodon, încalcă în mod premeditat legea și deja a patra lună nu schimbă prețurile plafon pentru benzină și motorină comercializată, în pofida reducerii prețurilor la țiței cu peste 22% pe piețele internaționale”, a declarat Andrei Năstase, în cadrul unei transmisiuni live pe pagina sa de facebook.

„De aici, din satul Elisabeta, de lângă Bălți, cer reducerea imediată a prețurilor la benzină și motorină și micșorarea urgentă a tarifelor la căldură. Micșorările trebuie făcute acum, în interesul oamenilor, nu în campania și în interes electoral și la comandă mafiotică. Înțelegem bine de ce ANRE nu se grăbește să micșoreze tariful la căldură. Așa cum ne-am obișnuit deja și pe alte dimensiuni, populația este jecmănită din plin până mai aproape de alegeri, apoi, chipurile la inițiativa și din grija părintească a coordonatorului, spălătorul și hoțul de zeci de miliarde de dolari de la cetățenii țării, după o piesă de circ realizată de PD cu partenerii săi socialiști, ANRE va admite că e necesar electoral de redus tariful. Această guvernare hibrid, coordonată mafiotic, îi consideră pe oameni de proști și speră că nu va fi sancționată pentru genocidul social la care îi supune. Se înșală! Pentru că îi așteaptă pușcăria și confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit, inclusiv din taxele și tarifele plătite de oameni”, a mai spus Năstase.

Sursa:jurnal.md