Andrei Năstase, despre concluziile Consiliului UE: „Spulberă definitiv majoritatea miturilor cu care guvernarea Plahotniuc-Filip manipulează cetăţenii RM”

Imagine implicită

Concluziile Consiliului Uniunii Europene privind relaţiile cu Republica Moldova sunt un document extrem de important, care prezintă într-un mod obiectiv situaţia reală din Republica Moldova din punctul de vedere al partenerilor europeni, a declarat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, adăugând că UE trage un semnal de alarmă privind lipsa democraţiei, a statului de drept, a luptei cu corupţia şi multe alte aspecte ce ţin de implementarea reformelor.

„Consiliul Uniunii Europene este o instituţie-cheie în cadrul UE care reprezintă guvernele statelor membre ale UE, negociază şi adoptă legislaţia europeană împreună cu Parlamentul European şi coordonează politicile UE. De asemenea, Consiliul UE elaborează politica externă şi de securitate a UE în baza orientărilor Consiliului European, aprobă bugetul în colaborare cu Parlamentul European şi încheie acorduri între UE şi alte state”, a adăugat Andrei Năstase.

„În ceea ce priveşte documentul aprobat, în calitate de lider al unui partid pro-european de opoziţie, membru observator al PPE, aş vrea, întâi de toate să-mi exprim profunda recunoştinţă instituţiilor europene, în special Consiliului UE pentru sprijinul constant acordat pe parcursul mai multor ani ţării noastre, dar şi pentru determinarea de a oferi acest suport în continuare. De asemenea, apreciem foarte mult preocuparea instituţiilor europene ca anume cetăţenii Republicii Moldova să fie principalii beneficiari ai asistenţei externe, abordare care este reflectată şi în cadrul acestui document”, a mai spus liderul DA.

Potrivit lui Andrei Năstase, documentul aprobat spulberă definitiv şi irevocabil majoritatea miturilor cu care guvernarea Plahotniuc-Filip manipulează cetăţenii Republicii Moldova despre aşa numitele reforme în beneficiul cetăţenilor.

„Această poziţie aprobată de Consiliul UE reconfirmă majoritatea absolută a criticilor şi a iniţiativelor formulate de Platforma DA pe parcursul anilor. În primul rând, este reiterat faptul că asistenţa UE va fi acordată doar în baza unor condiţionalităţi care sunt legate strict de progresele înregistrate în implementarea reformelor. Această prevedere denotă o lipsă de încredere din partea partenerilor europeni în bunele intenţii ale guvernării Plahotniuc-Filip. Sperăm că această abordare va forţa guvernarea să nu se limiteze doar la mimarea reformelor ci chiar să întreprindă anumite acţiuni care sunt necesare cetăţenilor. În al doilea rând, partenerii europeni regretă ignorarea Recomandărilor Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea abuzivă a sistemului electoral, dar şi constată lipsa unor progrese în aprobarea unor reglementări europene privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale”, a mai spus preşedintele Platformei DA.

De asemenea, Andrei Năstase a mai declarat că „se constată grave probleme în domeniul presei şi audiovizualului, cum ar fi lipsa de transparenţă şi concurenţă în sector, concentrarea abuzivă a mass media, probleme cu informarea corectă a cetăţenilor”.

„Printre cele mai grave probleme care se constată în acest document se numără: politici slabe de combatere a corupţiei şi a spălării banilor; existenţa unei corupţii sistemice; situaţia gravă din justiţie şi necesitatea urgentă de a reforma justiţia; cazuri de încălcare a drepturilor omului; persecutarea oponenţilor politici, a unor judecători, avocaţi, utilizarea justiţiei selective; politizarea instituţiilor statului. Cel mai grav este că partenerii europeni constată că autorităţile nu întreprind suficiente măsuri şi acţiuni pentru investigarea furtului miliardului, etc. În pofida unor mici progrese întreprinse de guvernare, majoritatea aprecierilor Consiliului Uniunii Europene constată situaţia gravă în care s-a pomenit Republica Moldova din cauza actualei guvernări”, explică liderul DA.

În context, Andrei Năstase spune că Platforma DA reiterează faptul că dacă nu reuşim să înlăturăm această guvernare în mod democratic, prin intermediul alegerilor parlamentare şi locale, consecinţele economice, sociale şi politice vor fi ireversibile, iar relaţiile cu Uniunea Europeană nu vor avansa aşa cum ne-o dorim cu toţi.

Sursa:jurnal.md