Andrei Năstase, despre protestatarii arestaţi: „La puşcărie stau nişte oameni nevinovaţi; Încă o dovadă că în RM se fabrică dosare politice la comandă”
Protestatarii arestaţi în urma protestului din 24 aprilie sunt nevinovaţi şi toată societatea civilă, partidele extraparlamentare şi mass-media independentă trebuie să facă tot posibilul ca manifestanţii să fie eliberaţi. De această părere este liderul Platformei DA, Andrei Năstase, care afirmă că celor reţinuţi li se incriminează nişte lucruri pe care ei nu le-au făcut.
„Cel mai important lucru care trebuie să ne preocupe pe noi toţi acum este grija faţă de cei arestaţi pe nedrept, nişte oameni oneşti, extraordinari. Unul dintre ei este veteran al războiului de pe Nistru, care şi-a riscat viaţa şi sănătatea, şi iată pentru faptul că l-a huiduit la 2 martie pe finul lui Plahotniuc, Candu, a ajuns acum să stea închis. O altă persoană arestată este un tânăr dintr-o familie extraordinară, m-am întâlnit cu familiile lor. Apropo, sunt de pe lista PNL, nu o văd pe doamna asta (Vitalia Pavlicenco, preşedinte PNL n.r.) să scoată vreun cuvânt, pe unde o fi ea?”, a menţionat Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.
Totodată, liderul Platformei DA a anunţat că luni, 16 martie, la ora 10:30, va avea loc un nou protest la Curtea de Apel Chişinău.
„Chemăm toată lumea să vină să cerem eliberarea necondiţionată a acestor oameni. Eu am luat cunoştinţă cu dosarul şi nimic din ce au făcut aceşti oameni, care au protestat paşnic nu are legătură cu ceea ce li se impută. Este o batjocură. Acolo sunt nişte oameni nevinovaţi, care sunt închişi pentru că au protestat. Eu mă regăsesc printre aceşti oameni şi mă simt incomod că nu sunt lângă ei. Trebuie să facem cât mai multe eforturi, societatea civilă, partidele extraparlamentare, să se ocupe de eliberarea necondiţionată a acestor oameni”, a mai spus liderul DA.
Potrivit lui, acest dosar este unul vădit la comandă, la fel ca şi cel al lui Serghei Filipov, care a fost amendat şi suspendat din funcţia de primar al Taracliei, după ce în 2014 a dispus tăierea unor copaci din curtea primăriei. Edilul suspendat a sugerat anterior că este vorba despre o comandă politică a Partidului Democrat, deoarece PD ar avea antipatie faţă de el pentru că în 2015 a refuzat să predea controlul în regiune, iar în 2009 nu a votat pentru candidatura lui Marian Lupu la preşedinţie. Cazul l-a contrariat pe şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, care a condamnat această decizie, despre care spune că este una motivată politic.
„De ce s-a deranjat aşa de tare Plahotniuc şi au început imediat să-l atace pe Tapiola? Deoarece cazul Filipov a arătat că în Republica Moldova există dosare politice, fabricate la comanda regimului Plahotniuc”, a punctat Andrei Năstase.
Sursa:jurnal.md