Andrei Năstase, despre retragerea din politică a Mariei Ciobanu: „Este un semnal important dat de un caracter”
Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, afirmă că retragerea din politică a Mariei Ciobanu este un semnal important al unui profesionist integru şi a încurajat oamenii de calitate din societate să se implice civic şi politic pe noua platformă, cea a Demnităţii şi Adevărului.
„E decizia unui om liber, independent, integru, o decizie ce nu-mi lasă altă opţiune decât să-mi reiterez respectul pentru Om, Cuvânt şi Faptă. Am pledat şi voi pleda şi în continuare pentru o nouă clasă politică în care nu au ce căuta cei născuţi pentru a trăda, patrioţii de mucava şi cei de meserie, specialiştii în toate, mercenarii oligarhici de unică sau multiplă folosinţă, moraliştii sfertului de veac şi profitorii ce au rămas mereu echidistanţi între adevăr şi minciună.
Doar că aceştia nu se dau duşi, se vor în continuare în treabă, se consideră importanţi, uneori chiar şi martiri ai regimului din care, fie au făcut sau mai fac parte, fie tânjesc în aşteptarea ofertei oligarhice. Pentru ei percepţia publicului nu contează. Nu contează nici cât de păguboasă poate fi prezenţa lor şi a partidului lor printre cei, în care îşi pune speranţa schimbării în bine o mare parte de ţară, oriunde s-ar afla. Ceea ce contează pentru ei e sinecura, e interesul propriu şi de gaşcă”, a menţionat Andrei Năstase.
Liderul Platformei DA dă asigurări că „toţi aceştia vor sta curând pe băncile unui larg proces de lustraţie cu aplicarea mecanismelor de confiscare extinsă a averilor ilicit dobândite în lunga sau scurta lor trecere prin politică”.
În acelaşi timp, Andrei Năstase afirmă că politicul moldovenesc are nevoie de oameni cu experienţă politică, integri, profesionişti şi de bun simţ ca Maria Ciobanu.
„Indiferent de partidul din care au făcut sau mai fac parte, indiferent de palierul implicării lor în politică, de faptul că au fost aleşi sau desemnaţi, dar n-au dezamăgit, sau au ales, dezamagindu-se mai apoi. Am încurajat şi vom încuraja şi pe viitor implicarea civică şi politică pe noua platformă, cea a Demnităţii şi Adevărului a tot ce are mai bun această societate – oamenii de calitate”, a mai spus Andrei Năstase.
Legislatoarea PLDM, Maria Ciobanu, a anunţat zilele trecute că 2018, atunci când expiră mandatul actualului Parlament, va fi ultimul său an de activitate politică. Maria Ciobanu a menţionat că 2017 a fost pentru ea unul de dezamăgiri profunde şi că actualul Parlament nu reprezintă cetăţenii Republicii Moldova.
Sursa:jurnal.md