Andrei Năstase, despre votul uninominal: „Intenţia de schimbare a legislaţiei electorale de către o guvernare cu grave probleme de legitimitate este un atentat direct la adresa democraţiei din ţară”
Introducerea unui sistem electoral majoritar pe circumscripţii uninominale sau a unui sistem electoral mixt nu urmăreşte altceva decât crearea premiselor pentru ca un singur partid, PDM, condus de oligarhul cu un antirating ce depăşeşte 90 %, pasibil de grele pedepse penale pentru furtul secolului şi spălătoria de zeci de miliarde ale mafiei ruseşti, să rămână la putere prin fraudă, corupere, manipulare şi după alegerile din 2018.
Şi asta fără să îi pese de riscurile catastrofale pe care le comportă acest sistem pentru ţară.
Este declaraţia liderului Partidului Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, făcută în cadrul conferinţei internaţionale „Schimbarea Sistemului Electoral în Republica Moldova: Pro şi Contra” de astăzi, de la Chişinău.
Astfel, liderul PPDA a cerut „retragerea imediată a proiectului de lege privind modificarea sistemului electoral din Parlament şi organizarea următoarelor alegeri parlamentare în baza sistemului actual proporţional pe liste de partid, cu aducerea în ordine a listei alegătorilor, depolitizarea reală a CEC, îmbunătăţirea condiţiilor de vot pentru Diaspora, combaterea reală a coruperii alegătorilor, asigurarea accesului egal la mass-media pentru toţi concurenţii electorali, neadmiterea falsificării rezultatelor scrutinului”.
Vedeţi aici întreg discursul:
Doamnelor şi domnilor, onorată asistenţă,
Cunoaşteţi probabil că noi, reprezentanţii mai multor partide democratice, pro-europene şi antioligarhice am refuzat să participăm la aşa-zisele “dezbateri publice” privind modificarea sistemului electoral.Am acceptat invitaţia şi vorbesc acum în faţa dumneavoastră în calitate de preşedinte al Platformei DA, Demnitate şi Adevăr din stimă pentru cele două fundaţii germane care, în parteneriat cu respectabile asociaţii din R. Moldova au organizat întâlnirea. Cred că mulţi dintre colegii şi prietenii moldoveni ca şi cei străini prezenţi în această sală înţeleg exact ce se întâmplă acum în viaţa politică din Republica Moldova.
Aceste aşa-zise “dezbateri” au fost iniţiate de actualul guvern, sprijinit de o majoritate parlamentară, creată prin şantaj şi corupţie de către Partidului Democrat, partid care a obţinut la ultimele alegeri parlamentare 15 procente şi 19 deputaţi, dar care astăzi deţine prin mijloace ilegale şi imorale majoritatea în Parlamentul de la Chişinău.
Trebuie s-o spunem deschis: introducerea unui sistem electoral majoritar pe circumscripţii uninominale sau a unui sistem electoral mixt nu urmăreşte altceva decât crearea premiselor pentru ca un singur partid, PDM, condus de oligarhul cu un antirating ce depăşeşte 90 %, pasibil de grele pedepse penale pentru furtul secolului şi spălătoria de zeci de miliarde ale mafiei ruseşti, să rămână la putere prin fraudă, corupere, manipulare şi după alegerile din 2018. Şi asta fără să îi pese de riscurile catastrofale pe care le comportă acest sistem pentru ţară.
Onorată asistenţă,
Suntem în faţa unei duble manipulări. În primul rând a alegătorului moldovean căruia i se induce iluzia unei relaţii de subordonare a alesului faţă de alegător. Da, uninominalul funcţionează în Marea Britanie, dar acolo funcţionează de secole. Am văzut acest sistem politic eşuând în România, nu trebuie să repetăm şi noi această greşeală. În al doilea rând, în unele cancelarii occidentale, începând cu cea de la Bucureşti, continuând cu Bruxeles şi terminând cu Washington, unii împărtăşesc falsa iluzie că doar Plahotniuc mai poate salva Republica Moldova de pro-rusul Igor Dodon. Şi că pentru menţinerea Moldovei orientată spre Vest, trebuie plătit orice preţ, inclusiv un compromis imoral cu oligarhul-coordonator. Eroare, minciună şi manipulare ordinară. Nu Plahotniuc ţine Moldova orientată spre Vest, el este cel care a compromis grav şi pe termen lung acest vector. Plahotniuc este cel care a facilitat câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Dodon, media holdingul său a difuzat toată propaganda negativă şi mincinoasă împotriva candidatului opoziţiei pro-europene, Maia Sandu. Aminţi-vă doar de episodul cu refugiaţii sirieni inventat la comanda sa! Deci, Plahotniuc nu doar că nu va ţine Moldova pe drumul spre Occident, ci oligarhul va fi cel care va compromite definitiv orice proiect european la Chişinău, şi va sfârşi prin a arunca ţara în braţele Uniunii Economice Euro-Asiatice.
Dragi prieteni, nu vă lăsaţi manipulaţi: intenţia de schimbare a legislaţiei electorale de către o guvernare cu grave probleme de legitimitate, contestată de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova reprezintă un atentat direct la adresa democraţiei reprezentative din ţara noastră şi o tentativă de uzurpare totală a puterii în stat.
Onorată asistenţă, stimaţi colegi,
În cele ce urmează voi vorbi despre riscurile ca sistemul electoral propus de Partidul Democrat, să afecteze dramatic pluralismul politic din Moldova, creând toate premisele pentru oficializarea unei dictaturi oligarhice feroce.
Neconstituţionalitate. Iniţiativa de a introduce un sistem de “rechemare” a alesului poporului este neconstituţională şi vine în contradicţie cu articolul 68 (alin.2) din Constituţie care stabileşte că orice mandat imperativ este nul. Această iniţiativă comportă în esenţă revenirea la practica sovietică a mandatului imperativ, în care alesul poporului devine un instrument în mâinele celor care deţin controlul asupra puterii politice, iar riscul revocării limitează independenţa mandatului de deputat. Asemenea practici ale mandatului imperativ nu sunt utilizate în statele democratice, în schimb propunerile Partidului Democrat sunt perfect conforme cu practicile din Coreea de Nord, Cuba, China, ţări care spre deosebire de Moldova, nu se află în Europa şi nici nu-şi propun să se apropie de UE.
Subreprezentativitate. În cazul implementării sistemului uninominal relativ, intervine o gravă inechitate electorală, când mai mult de jumătate din numărul de alegători riscă să nu fie reprezentaţi în viitorul Parlament. Acest factor va afecta legitimitatea forului legislativ al ţării noastre, fiind în contradicţie gravă cu un principiu fundamental al democraţiei, cel al reprezentativităţii. În acest sens, în condiţiile actuale ale ţării (avem o diasporă numeroasă, Transnistria, Găgăuzia), doar sistemul electoral proporţional în vigoare poate asigura o reprezentare echitabilă a voinţei politice a cetăţenilor Republicii Moldova. În mod special, atenţionăm asupra pericolului diminuării drastice a rolului Diasporei în procesul electoral prin restrângerea drepturilor electorale a sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi peste hotare, un lucru absolut inadmisibil.
Sindromul Găgăuzia. Un alt risc grav îl reprezntă destabilizarea sistemului politic prin slăbirea rolului partidelor politice. Nu există democraţie veritabilă în absenţa unor partide politice puternice, bine definite doctrinar şi promotoare ale unor valori, viziuni şi proiecte naţionale, iar sistemul propus de Plahotniuc vine să transforme pluralismul politic democratic într-un monopartitism oligarchic, construit pe baza unor manipulări probate în câteva rânduri în Găgăuzia. Anume, acolo, PD şi-a testat sistemul electoral pe care l-a propus astăzi la nivel national. Anume acolo, fără a avea măcar un deputat din partidul său, Plahotniuc a controlat o majoritate confortabilă care a decis desfăşurarea unui referendum neconstituţional de aderare a Găgăuziei la Uniunea Vamală.
Al treilea aspect, excluderea Transnistrei din procesul electoral. Sistemul uninominal nu prevede mecanisme de asigurare a drepturilor electorale ale alegătorilor din stânga Nistrului, ceea ce reprezintă, de facto, excluderea lor din viaţa politică a Republicii Moldova. Totodată, în urma viitorului scrutin parlamentar vom avea în premieră un for legislativ incomplet, în care nu vor fi reprezentaţi alegătorii din Transnistria. În acest caz, apare o mare dificultate de a stabili care este numărul de deputaţi de la care se calculează majoritatea parlamentară.
Diminuează rolului organului legislativ. Prin întroducerea uninominalului se încearcă rezumarea funcţiilor deputaţilor la activităţile de accesare a mai multor fonduri pentru regiunile de unde provin, cu politica mare urmând să se ocupe o grupare oligarhică îngustă. O astfel de abordare constituie un obstacol serios în procesul de realizare, în conformitate cu standardele europene, a unei descentralizării profunde a ţării cu delegarea autorităţilor locale a unui maxim de atribuţii şi desconcentrarea serviciilor pentru populaţie în teritoriu. În mod normal competiţia electorală în vederea dezvoltării localităţilor urmează să aibă loc în cadrul alegerilor locale, între candidaţii la funcţii de primari şi consilieri locali. Iar rolul parlamentarilor este de a elabora împreună cu Guvernul şi a adopta, la nivelul national, legi şi politici favorabile tuturor cetăţenilor ţării.
Printre riscurile grave ce vor rezulta din modificările electorale propuse se mai numără:
– utilizarea aşa-zişilor candidaţi independenţi care vor tranzacţiona în viitorul Parlament mandatul lor, în acest fel viciind votul popular;
-riscul foarte mare al trasării arbitare a graniţelor circumscripţiilor electorale uninominale pentru a avantaja puterea;
-creşte impactul utilizării resurselor administrative ale puterii actuale la nivel local pentru a avantaja candidaţii guvernării;
-sporeşte influenţa oamenilor de afaceri locali dar şi a reţelelor criminale asupra procesului electoral, datorită resurselor pe care le au, în circumscripţiile uninominale, aşa cum s-a întâmplat în Rusia şi Ucraina;
-presiunile din partea instituţiilor de forţă faţă de candidaţii partidelor de opoziţie în cadrul circumscripţiilor uninominale în vederea descurajării participării lor la alegeri (a se vedea cazurile de persecuţie politică a primarilor PLDM, Partidului Nostru şi ai activiştilor Platformei DA);
-riscul de sub-reprezentare a femeilor in viitorul for legislativ, etc.
Onorată asistenţă,
Un alt argument important este experienţa negativă a votului uninominal prin care au trecut vecinii noştri: România şi Ucraina. Potrivit experţilor, s-a constatat că sistemul uninominal este profund viciat în ţările post-comuniste în care nu s-a finalizat procesul de construcţie a instituţiilor statului de drept. S-a constatat că sistemul uninominal a contribuit la injectarea în campaniile electorale a unor resurse financiare colosale de provenienţă dubioasă, a întărit rolul baronilor şi oligarhilor locali, a stimulat succesul unor forţe populiste, a generat un traseism politic fără precedent în forurile legislative, a compromis şi corupt clasa politică în proporţii inacceptabile.
Stimată asistenţă, dragi prieteni,
Nimic nu poate compromite mai grav procesul de integrare europeană, procesul de consolidare a statului de drept şi de modernizare a ţării noastre decât perpetuarea la putere a unei oligarhii criminale pretins pro-europeană şi care promovează o retorică geopolitică agresivă.
Din acest motiv, doar un sistem electoral echitabil poate reprezenta garanţia unei alternanţe la putere pe cale non-violentă. Doar voinţa cetăţenilor exprimată într-un proces electoral neviciat poate reda speranţa ţării noastre.
În baza argumentelor invocate, reiterăm solicitarea noastră de retragere imediată a proiectului de lege privind modificarea sistemului electoral din Parlament şi cerem organizarea următoarelor alegeri parlamentare în baza sistemului actual proporţional pe liste de partid, cu aducerea în ordine a listei alegătorilor, depolitizarea reală a CEC, îmbunătăţirea condiţiilor de vot pentru Diaspora, combaterea reală a coruperii alegătorilor, asigurarea accesului egal la mass-media pentru toţi concurenţii electorali, neadmiterea falsificării rezultatelor scrutinului. Şi, nu în ultimul rând, subliniez necesitatea modificării cadrului normativ pentru transparentizarea modului de finanţare a partidelor.
În încheiere, afirm că avem obligaţia de a ne opune cu întreaga noastră putere, prin toate metodele democratice, inclusiv prin organizarea unor proteste de mare amploare, împotriva acestui atac perfid al regimului oligarhic împotriva fragilei democraţii din Republica Moldova.
Vă mulţumesc!