Andrei Năstase, după declaraţia premierului român: „Va trebui să batem la uşile de la Bucureşti pentru a transmite că, indiferent de cum se numesc aici, cetăţenii RM trebuie respectaţi şi ajutaţi”

Imagine implicită

După ce premierul român Mihai Tudose a salutat votul Parlamentului de la Chişinău privind modificarea sistemului electoral, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a declarat că eforturile opoziţiei antioligarhice vor fi îndreptate spre discuţii cu oficiali pentru a se înţelege că în Republica Moldova se instaurează o dictatură a mafiei.

În context, preşedintele Platformei DA spune că este inadmisibil ca premierul român să salute trecerea la sistemul mixt la care România a renunţat.
„Trebuie să scăpăm de Plahotniuc şi Dodon. Dacă nu, ei ne vor îngenunchea copii şi nepoţii noştri, îi vor duce în trecut. O să batem la uşile civilizaţie pentru ca să se înţeleagă că în Republica Moldova se instaurează o dictatură a mafiei, o dictatură a criminalilor, care schimbă regulile de dragul salvării lor, salvării de la puşcărie. Să nu admitem ca Guvernul României să susţină un guvern criminal controlat de Plahotniuc”, a declarat Andrei Năstase.

„Eforturile noastre sunt îndreptate spre satele şi oraşele noastre, pentru a discuta cu oamenii. Eforturile noastre sunt îndreptate şi spre exterior, pentru a discuta cu oficialii europeni, cu cei care vor binele ţării, ci nu acestei guvernări. Va trebui să batem la uşile de la Bucureşti  să înţeleagă că indiferent de cum se numesc oamenii aici sunt oameni care trebuie respectaţi şi trebuie ajutaţi. Faţă de aceşti oameni nu trebuie aplicate duble standarde. Un sistem electoral la care a renunţat România, nu poate fi salutat în Republica Moldova. Un  sistem electoral criticat de instituţiile europene, nu poate fi susţinut e o guvernare contestată în România”, a adăugat Andrei Năstase.

Totodată, liderul Platformei DA l-a întrebat pe şeful Guvernului de la Bucureşti, Mihai Tudose, aflat în vizită la Chişinău, de ce a salutat un sistem electoral la care România a renunţat.

„O guvernare pretins europeană ne duce în trecut. În condiţiile în care oficialii europeni spun că această schimbare este nedreaptă, vine cineva de la Bucureşti şi salută acest sistem la care România a renunţat. Cum se numeşte aceasta, domnule Tudose, domnule Dragnea? Ce faceţi din aceşti oameni indiferent de cum spun ei – moldoveni, basarabeni, români. De ce un sistem electoral la care a renunţat România este salutat în Republica Moldova? Este o întrebare la guvernarea de la Bucureşti va trebui să răspundă”, a declarat Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md