Andrei Năstase: „E de datoria noastră să scoatem din captivitate Preşedinţia şi mai apoi celelalte instituţii ale statului” // Interviu
În cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna, Andrei Năstase, Preşedintele Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, a vorbit despre retragerea din cursa electorală, ce se va întâmpla dacă Maia Sandu nu va ajunge în turul doi, dacă înţelegerea pe care PPDA, PLDM şi PAS o au acum se va extinde şi în viitor, dar şi pe cât de posibile i se par alegerile parlamentare anticipate.
T: Domnule Năstase, de ce V-aţi retras din cursa prezidenţială, mai ales că, potrivit unor analişti politici, aveaţi şanse reale de a trece în turul doi?
A.N.: Spre deosebire de majoritatea politicienilor moldoveni, care una spun şi alta fac, eu îmi respect cuvântul dat. Este o chestiune de onoare şi demnitate.
Încă în primăvara anului 2016, am făcut promisiunea să venim cu un singur candidat din partea forţelor antioligarhice şi proeuropene. Când ne-am asumat împreună angajamentul să desemnăm un candidat comun la prezidenţiale, am făcut-o în cel mai responsabil mod, înţelegând prea bine că segmentarea votului pentru forţele, cu adevărat, proeuropene şi antioligarhice va da apă la moara candidaţilor puterii şi iepuraşilor acesteia. Am spus de nenumărate ori că nu funcţia este importantă pentru mine, ci rezultatul final – scoaterea instituţiei prezidenţiale din captivitate şi demontarea sistemului mafiot şi corupt creat şi patronat de Plahotniuc. În condiţiile actuale din Republica Moldova, Maia Sandu rămâne singurul candidat a cărui victorie poate oferi ţării şi poporului nostru o şansă la viitor, la libertate şi la bunăstare.
Este o ocazie extraordinară pe care n-ar trebui s-o ratăm, ca din această toamnă să începem procesul de tranziţie de la un regim autoritar patronat de un singur om, care a îngenuncheat un întreg popor şi a pus pe butuci instituţiile unui stat, către un regim democratic, care respectă normele occidentale, în care instituţiile statului se află în slujba cetăţeanului, iar politicienii urmăresc binele comun, nu propria îmbogăţire. Acest proces va lua câţiva ani, depinde de noi cât de repede ne vom consolida pentru a oferi electoratului o alternativă validă la partidele actuale care domină scena politică. Pentru asta, avem nevoie nu doar de partide noi, dar şi de o nouă elită. Ce avem acum pe scena publică, politicieni, jurnalişti, comentatori, analişti, pseudo-ong-işti trebuie înlocuit cu ceva nou. Cred că a apărut deja o nouă generaţie, de altă calitate profesională şi umană, care va putea să se implice efectiv la un proiect de ţară.
T: Se zvoneşte că anumite presiuni asupra Dvs. au exercitat factori de decizie din Occident. Cum comentaţi?
A.N.: Sunt zvonuri fanteziste lansate şi întreţinute de mercenarii de presă ai oligarhului. Lucrurile nu au stat aşa. Nu m-a obligat nimeni să mă retrag şi nici nu putea s-o facă. Decizia a fost a mea şi a fost luată după o matură analiză a situaţiei şi a contextului politic intern. Sincer, nu prea înţeleg această mirare, eu am spus public că mă voi retrage, dacă va fi nevoie pentru a identifica un candidat comun cu şanse, de câteva luni. Am făcut ceea ce am spus.
Da, este adevărat că partenerii de dezvoltare au susţinut din start ideea de identificare a unui candidat comun. E adevărat că lucrurile s-au întâmplat într-un ritm mai lent decât ne-am fi dorit. Dar este foarte important acum să susţinem candidatul unic al forţelor antioligarhice, pe Maia Sandu, care, potrivit sondajelor, are şanse mari să câştige scrutinul. Victoria candidatului unic al forţelor antioligarhice va însemna şansa soluţionării multor probleme şi salvarea ţării de la pieire. Suntem acum o echipă unită, consolidată, depunem eforturi conjugate pentru a scoate Preşedinţia, iar, apoi, şi întreaga ţară din captivitate.
T: Există opinia că, chiar şi dacă V-aţi retras, aceasta nu înseamnă că Maia Sandu trece automat în turul doi, mai ales că are o campanie electorală destul de anemică. În acest condiţii, şansele ei depind direct de Dvs. şi echipa Dvs. Vă veţi implica mai mult decât aţi făcut-o până acum?
A.N.: Nu cred că aveţi dreptate când spuneţi că Maia Sandu are o campanie anemică. Poate că nu este prezentă pe panouri uriaşe, aşa cum stau cocoţaţi cu nesimţire alde Lupu şi Dodon. Poate nu apare în milioane de exemplare de ziare şi pliante, cum, iarăşi, se întâmplă cu cele două personaje, care au acces la resurse financiare inepuizabile.
Campania candidatului comun are o dinamică foarte bună, doar că a început ceva mai târziu. Dar că merge în teritoriu şi se întâlneşte direct cu oamenii, este purul adevăr. Am avut, împreună, mai multe întâlniri în ultimul timp şi am constatat că sălile sunt pline, cetăţenii înţeleg foarte bine că doar împreună putem să oprim accederea în turul doi a slugii lui Plahotniuc, numitul Marian Ilici Lupu, individul aflat la putere de peste 15 ani, cel care a stat ca la priveghi atunci când ciracii săi au dat foc Declaraţiei de Independenţă a ţării noastre.
Tocmai de aceea am chemat şi chem la solidarizarea tuturor forţelor sănătoase în lupta antioligarhică, la unirea tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate, limba vorbită, locul de trai. Până la desemnarea candidatului comun, am mers separat la alegători. Acum, am luat Moldova la pas cu demnitate şi adevăr, împreună, conştienţi că doar prin unificarea eforturilor noastre putem schimba situaţia şi ieşi din impas. Trebuie să ne consolidăm împotriva regimului care ne-a îngenuncheat ţara. Acum este datoria noastră, a tuturor, să scoatem din captivitate Preşedinţia şi, mai apoi, celelalte instituţii ale statului. E unicul drum pentru a salva oamenii de sărăcie şi umilinţă. Ştiu că e foarte puţin timp. Cu atât mai important este acum să ne mobilizăm exemplar.
T: PPDA a enunţat un şir de principii şi poziţii în momentul în care s-a anunţat retragerea Dvs. şi susţinerea Maiei Sandu. Credeţi că Maia Sandu le va lua în calcul dacă ajunge Preşedinte?
A.N.: Am încredere în Maia Sandu şi văd în această fiinţă firavă, la prima vedere, un om puternic, curajos, determinat să lupte până la capăt cu regimul antipopular, antidemocratic şi autoritar al oligarhului Plahotniuc. Principiile enunţate de Platforma DA sunt, fără echivoc, şi principiile Maiei Sandu, astfel că o susţinem fără rezerve. Platforma, eu personal, alături de ceilalţi lideri ai PDA, ne-am implicat sută la sută în campania electorală şi susţinem candidatura Maiei Sandu.
T: PPDA i-a propus anterior Maiei Sandu să susţină candidatura Dvs. la Preşedinţie, iar Dvs. să o desemnaţi premier imediat după alegeri. Credeţi că Maia Sandu va proceda la fel dacă ajunge Preşedinte?
A.N.: Înţelegerea pe care am avut-o cu Maia Sandu nu ţine de funcţii, ci de realizarea punctelor prioritare din programul meu prezidenţial, construit în baza revendicărilor populare, în primul rând – insistarea asupra anchetei internaţionale privind jaful bancar, recuperarea banilor, sancţionarea hoţilor şi neadmiterea prin toate mijloacele legale ca oamenii simpli să plătească ei pentru miliardele furate de bandiţi. Şi eu, şi Maia Sandu, împărtăşim aceleaşi puncte de vedere în combaterea corupţiei mari şi mici, desemnarea unui procuror independent; reformarea CNA şi transformarea lui într-un fel de DNA şi scoaterea instituţiilor anticorupţie de sub influenţă politică; lustraţia extinsă până în prezent, demonopolizarea, şi deoffshorizarea presei etc. Pe aceste aspecte ne concentrăm atenţia şi mai puţin pe funcţii.
T: Ce se va întâmpla, în opinia Dvs., dacă Maia Sandu nu va ajunge în turul doi?
A.N.: În condiţii normale, asemenea variantă, pur şi simplu, nu poate fi luată în calcul. De ce? Pentru că Lupu este un personaj politic expirat, responsabil, alături de stăpânul său, de demolarea ţării şi a statului de drept. Acest individ nu are aderenţă populară, este huiduit la fiecare colţ de drum, fuge de oameni ca dracul de tămâie, se ascunde în autobuzul lui Plahotniuc, care, glumesc oamenii, ar fi blindat. Lupu este însoţit, pe banii noştri, în permanenţă de o armată de poliţişti, de angajaţi SIS, de indivizi dubioşi din grupările paramilitare ale oligarhului. Candidatul PDM, Lupu, este cărat în săli umplute cu bugetari înfricoşaţi şi şantajaţi, ameninţaţi cu destituirea din funcţii, păziţi de şefi obedienţi şi de baroni locali. Dacă Plahotniuc va frauda masiv alegerile, atunci va fi grav. Atunci ne vom scufunda în întuneric, haos, autoritarism pentru mulţi ani de acum înainte. Ar fi o catastrofă, ar însemna, de fapt, pieirea ţării noastre. Eu cred, totuşi, în oamenii deşteptaţi ai Moldovei, care s-au săturat de „stabilitatea” hoţiei şi vor o schimbare. Vor să trăiască decent într-o ţară liberă, în care legea este una pentru toţi, drepturile sunt respectate, bătrâneţile sunt asigurate, iar copiii au viitor. Cred, cu tărie, că cetăţenii nu vor permite hoţia la urne, că nu vor permite reprezentantului guvernării criminale să se cocoaţe în fotoliul de şef al statului. Pe ce mă bazez când spun asta? Pe sondajele de opinie, realizate de instituţii credibile, care-l clasează pe Lupu cu mult în spatele votanţilor Platformei DA şi PAS.
T: Înţelegerea pe care PPDA, PLDM şi PAS o au acum, se va extinde şi în viitor? Aveţi în vedere alte colaborări politice?
A.N.: Pentru mine personal, nu există o misiune mai importantă decât scoaterea ţării din ghearele bandiţilor, ale hoţilor de miliarde. Pentru a atinge acest deziderat, avem nevoie să schimbăm radical clasa politică şi, în acest sens, PPDA şi PAS sunt două formaţiuni politice de esenţă nouă, cu un altfel de comportament, cu promovarea unor altfel de politici, susţinute de oameni integri şi profesionişti, inclusiv din PLDM şi alte partide extraparlamentare antioligarhice.
În politică, cel mai important lucru e grija faţă de oameni, care trebuie să fie sinceră şi dezinteresată. Apoi, e nevoie să ai capacitatea şi inteligenţa de a-ţi face aliaţi, de a avea parteneri de încredere. Iată de ce drumurile noastre nu se pot despărţi după acest scrutin, pe care suntem obligaţi să-l câştigăm, ci vom continua să ne pregătim de alegerile parlamentare anticipate, pentru a demola, până la temelie, sistemul banditesc al lui Plahotniuc.
T: Unele forţe politice vorbesc despre posibilitatea unor noi proteste de amploare după alegeri. PPDA le va susţine?
A.N.: Nu ştiu la ce forţe politice vă referiţi, dar, cu siguranţă, Platforma „Demnitate şi Adevăr”, constituită în urma marilor proteste de anul trecut, va aplica această armă de temut împotriva abuzurilor, a fraudei electorale, a ilegalităţilor şi altor crime ale regimului oligarhic. Este de datoria noastră să-i apărăm pe cetăţenii ţării, să demonstrăm că suntem forţa motrice a societăţii care va face marea schimbare.
T: Pe cât de posibile vi se par alegerile parlamentare anticipate?
A.N.: Totul depinde de noi, de modul în care ne vom mobiliza acum, pe ultima sută de metri, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Un Preşedinte ca Maia Sandu va depune toate eforturile şi noi o vom sprijini, pentru a declanşa alegerile parlamentare anticipate exact în momentul în care vom fi în stare să surclasăm partidele din custodia lui Plahotniuc.
Avem toate şansele să apropiem scrutinul parlamentar prin mijloace legale, inclusiv prin mobilizarea, sub oblăduirea noului Preşedinte, a poporului nostru.
Voinţa populară şi determinarea Preşedintelui sunt două elemente cheie în realizarea acestei priorităţi electorale.