Andrei Năstase: „Europarlamentarii vor să se asigure că banii oferiţi de UE nu vor fi sifonaţi în buzunare private”

Imagine implicită

Condiţionalităţile exprimate de Parlamentul European în legătură cu oferirea ajutorului financiar pentru Republica Moldova trebuie respectate în totalitate. Dacă aceste condiţionalităţi nu vor fi îndeplinite, Republica Moldova riscă să piardă cele 100 de milioane de euro, asistenţă financiară din partea UE. Declaraţiile au fost făcute de liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, în cadrul unei conferinţe de presă.  

„Dacă nu vor fi respectate aceste condiţionalităţi, Republica Moldova riscă să nu mai primească banii pe care Europa s-a angajat să-i furnizeze. Mă voi refer acum la cele 100 de milioane de euro. Dacă guvernarea va insista pe trecerea la sistemul mixt, dacă guvernarea nu va ţine cont de consolidarea statului de drept, de întărirea justiţiei şi alte condiţionalităţi impuse de partenerii noştri de dezvoltare pentru finanţarea Republicii Moldova, atunci acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat Andrei Năstase.

„Fiind un om de cuvânt, cred ceea ce am vorbit la Strasbourg cu vicepreşedintele Parlamentului European, Pavel Telička, ceea ce am vorbit cu Anna Fotyga, preşedinta Subcomisiei de Apărare, cu europarlamentarul Rebecca Harms, ceea ce am vorbit şi cu alţi eurodeputaţi, majoritatea responsabili de dosarul Republica Moldova. Am avut înţelegerea faptului că dacă guvernarea nu va îndeplini condiţionalităţile exprimate de către partenerii de dezvoltare, dar şi condiţionalitatea de a respecta prevederile Comisiei de la Veneţia, care stabileşte că acum nu poate fi modificat sistemul electoral şi de trecut la sistemul mixt, propus de Dodon şi promovat de Plahotniuc, banii nu vor veni”, a mai menţionat preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr.

Totodată, Andrei Năstase spune că decizia Parlamentului European a fost luată în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova.

„Am încredere în vocile cu care am discutat şi s-a făcut mult, pentru că era riscul şi posibilitatea amânării acestui vot în Parlamentul European. Europarlamentarii au spus că sprijină cetăţenii din Republica Moldova, dar au spus şi că vor să se asigure că aceşti bani nu vor fi sifonaţi în buzunare private”, a afirmat liderul DA.

Amintim că preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a avut un şir de întâlniri cu oficiali europeni la Strasbourg între 3 şi 5 iulie, perioadă în care parlamentarii europeni au discutat despre acordarea asistenţei macro-financiare pentru Republica Moldova.

Astfel, în cadrul acestor întrevederi, s-a discutat despre impactul pe termen lung al schimbării Codului Electoral, nevoia de solidaritate între familiile politice europene privind un viitor mai bun pentru Moldova şi stringenţa unor condiţionări tranşante ale acordului de asistenţă macro-financiară pentru Republica Moldova, în situaţia în care guvernarea de la Chişinău mimează reformele şi are o singură preocupare – cea de a se perpetua la putere prin schimbarea sistemului electoral proporţional în unul mixt.

Sursa:jurnal.md