Andrei Năstase, în faţa protestatarilor: „Această creatură Plahotniuc-Dodon va cădea! Tot răul are un sfârşit”

Imagine implicită

Preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a anunţat că viitorul protest va avea loc septembrie.  „Ei se tem să nu vină la putere partidele care sunt emanaţie a protestelor de amploare. Azi, când şi Occidentul a deschis ochii, trebuie să  dăm dovadă că avem o societate deşteptată care nu îngenunchează în faţa acestor criminali”, a declarat Andrei Năstase în faţa protestatarilor.

„Ei sunt în stare de orice. Avem obligaţia morală faţă de oameni să nu cedăm, să mergem înainte. Mai devreme sau mai târziu. Această creatură Plahotniuc-Dodon va cădea, nimic nu este veşnic tot răul are un sfârşit”, a declarat Andrei Năstase.

„Avem nevoie de o adevărată schimbare în RM, din toate domeniile social, politic, economic. Clasa politică trebuie de aruncat la coşul de gunoi şi să vină oameni integri, profesionişti, capabili să facă politici de stat. Să se mărească numărul locurilor de muncă, nu să se mărească numărul celor care pleacă peste hotare.  Prin sistemul mixt ei conservă această stare de corupţie endemică şi sărăcie lucie.

Noi am propus liste deschise, astfel ca să puteţi influenţa inclusiv lista PD. Pe Plahotniuc să-l plasaţi tocmai pe locul 101. Nu au vrut asta. Am propus legea lustraţiei extinse, nu doar cea legată de regimul comunist, dar şi cel neocomonust, astfel ca cei care s-au făcut vinovaţi de spălătoriile de miliarde, de furtul din sistemul bancar, etc. să nu aibă voie să ocupe nici măcar funcţia de portar la o instituţie publică”, a adăugat liderul Platformei DA.

Sursa:jurnal.md