Andrei Năstase: „RM, la un pas de instaurarea la graniţa de Est a Uniunii Europene a unui regim poliţienesc-autoritar; E timpul să decidem împreună cum oprim acest dezmăţ fără precedent”
După ce regimul cleptocratic şi penal a izgonit din ţară, unul câte unul, peste un milion de cetăţeni, am ajuns ca în Republica Moldova să avem în calitate de deţinuţi politici şi aleşi locali, care cer deschis azil politic în statele europene.
Mai mult, mii de oameni recurg la această măsură extremă pentru a se proteja de hărţuirea politică şi economică la care sunt supuşi de către gruparea uzurpatoare, justiţia şi structurile coercitive aservite şi capturate.
Este evident că opţiunile ideologice şi geopolitice ale acestor concetăţeni sunt diferite, însă ei toţi şi-ar fi dorit să trăiască în pace şi bună înţelegere aici, acasă, într-un stat prosper şi democratic în care drepturile fundamentale ale omului ar fi respectate cu stricteţe. Majoritatea absolută a solicitanţilor de azil politic reclamă teroarea lui Plahotniuc şi a grupării sale criminale, care pretinde în mod sfidător şi cinic că reprezintă o guvernare pro-europeană, astfel subminând în mod deliberat valorile civilizaţiei continentale.
Putem spune cu certitudine că în acest moment asistăm la ultimele testări ale regimului dictatorial, pe care Coordonatorul Plahotniuc îl visează autoritar după următorul scrutin parlamentar. O dictatură geopolitică cu o populaţie cât mai săracă, cât mai puţin numerică, alungată de la vetre în strainătăţi şi cu o singură opoziţie dodono-socialistă formală şi controlată în totalitate.
Acţiunile de teroare ale regimului faţă de autorităţile locale din municipiul Bălţi au atins cote maxime şi nu are nimic în comun cu lupta şi competitivitatea politică. Este, în definitiv, etapa culminantă a procesului de centralizare forţată a statului cu încălcarea grosolană a Constituţiei, Cartei Europene a Autonomiei Locale, legislaţiei naţionale şi internaţionale.
Actualele presiuni făcute asupra consilierilor municipali de la Bălţi au fost precedate de un proces amplu de intimidare a zecilor de primari independenţi, de la PLDM şi PL, inclusiv al edilului Chişinăului pentru a acapara capitala în totalitate. Aşadar, într-un timp foarte scurt, Partidul Democrat, de la ultimele alegeri locale şi-a dublat numărul aleşilor locali prin teroare, corupţie şi dezmăţ.
Suspendarea demonstrativă prin intermediul justiţiei a unui primar PCRM, care a respins actele de corupere venite de la secretarul general al PD şi solicitarea azilului politic din partea unui primar liberal, forţat să-şi schimbe culoarea politică, denotă în mod elocvent starea dezastruoasă în care a fost substituită democraţia din Republica Moldova.
Greva foamei consilierilor de la PN reprezintă o acţiune extremă de protest, care trebuie să intre în cel mai scurt timp în vizorul partenerilor noştri de dezvoltare, opoziţiei antioligarhice, societăţii civile în întregime!
După ce au fost capturate toate instituţiile publice importante la nivel central, regimul finalizează actualmente, cu metode absolut anti-europene, procedura distrugerii autonomiei locale şi punerii sub control total a localităţilor. Acest lucru se întîmplă în condiţiile cînd primăriile, conform tuturor studiilor sociologice, sunt unele dintre puţinele instituţii ce se bucură de încrederea cetăţenilor ţării.
Ultimele redute ale democraţiei şi libertăţilor politice, în prezent, sunt în mare pericol. Platforma DA în colaborare cu alte forţe politice antioligarhice şi societatea civilă matură se va opune acestei ofensive autoritare a unui regim mafiot, care încearcă să substituie valorile europene cu o dictatură feroce.
Considerăm că în lupta noastră împotriva procesului de sugrumare a autonomiei locale şi transformării Republiciii Moldova într-un regim autoritar controlat de un oligarh-uzurpator cu multiple identităţi şi cetăţenii, cu un trecut penal şi obscur, cu anchete penale în derulare în diferite ţări avem nevoie de sprijinul decisiv al lumii civilizate.
Iată de ce apelul meu se îndreaptă şi către partenerii noştri externi pentra a conştientiza că Republica Moldova controlată în mod illegal şi cinic de binomul Plahotniuc – Dodon se distanţează tot mai mult şi mai departe de modelul civilizaţiei europene.
Da, suntem la un pas de instaurarea la graniţa de Est a Uniunii Europene a unui regim autoritar.
E timpul să decidem împreună cum oprim odată şi pentru totdeauna acest dezmăţ fără precedent!