Andrei Năstase şi Maia Sandu: Cetăţenii suferă din cauza lipsei de informaţii veridice; După manipularea crasă de la televiziunile lui Plahotniuc şi Dodon, şi postul public începe să dezinformeze
În Republica Moldova cetăţenii suferă din cauza lipsei de informaţii veridice. După manipularea crasă pe piaţa media din ţară, în special de către televiziunile controlate direct de Plahotniuc şi Dodon, acum şi televiziunea naţională începe să urmeze aceleaşi modalităţi de dezinformare, au spus liderii opoziţiei antioligarhice, Andrei Năstase şi Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la JurnalTV.
„Suferă cu toţii din cauza lipsei de informaţii veridice. În ultima periodă de timp s-au înmulţit site-urile false, s-au înmulţit tot felul de posturi de televiziuni care îşi ziceau mai înainte că sunt independente, dar care au nimerit în mrejele oligarhice acum”, a spus Andrei Năstase, liderul Platformei DA.
„Cetăţenii au dreptul la informare. Pluralismul de opinii este scris în lege şi asta noi cerem. Noi nu cerm nimic ilegal sau încercăm să intervenim în politica editorială a televiziunii naţionale aşa cum au fost prezentate lucrurile de către cei de la conducerea acestei instituţii. Este o manipulare crasă pe piaţa media din Republica Moldova, în special de către televiziunile controlate direct de către Plahotniuc şi Dodon şi acum şi televiziunea naţională începe să urmeze aceleaşi modalităţi de dezinformare.
Televiziunea naţională spune că reflectă activităţile opoziţiei în emisiunile de ştiri. Noi nu avem nevoie de intermediere şi putem discuta foarte mult despre obiectivitatea şi despre timpul care ne este alocat nouă, partidelor de opoziţie, care contează, şi timpul care este rezervat guvernării. Am primit un răspuns la scrisoarea pe care am expediat-o noi, cele două partide, săptămâna trecută. În această scrisoane ni se spune că suntem invitaţi la o discuţie cu conducerea televiziunii naţionale. Noi o să insistăm în continuare pe ora opoziţiei”, a declarat Maia Sandu, preşedinta PAS.
Liderii opoziţiei solicită de la conducerea postului naţional de televiziune Moldova 1 de a le oferi cel puţin o dată pe săptămână, în orele de maximă audienţă, posibilitate de a-şi spune opinia prin intermediul unor dezbateri organizte între opoziţie şi cei de la guvernare.
„Pentru că Plahotniuc este fricos nu o să vină niciodată la o confruntare directă, îşi va trimite, dacă pot să-i zic aşa, purtătorul de cuvânt”, a spus Maia Sandu.
„O asemenea invitaţie a lui Plahotniuc noi am făcut-o în permanenţă. L-am chemat şi la alegerile prezidenţiale să vină să se confrunte direct, nu să-şi trimită tot felul de borsetci pe la televiziuni sau în scrutine. Dânsul nu acceptă aşa ceva pentru că înţele foarte bine că la tot răul care i-a făcut acestei societăţi atâta i-a mai rămas să mai iasă la televizor unde să fie întrebat direct unde sunt miliardele, ce s-a întâmplat cu spălătoria rusească de 30 de miliarde de aici, de ce în Republica Moldova care este controlată plenar de el se trăieşte atât de rău. Este o întrebare care deja de 15 ani devine actuală, de când Plahotniuc nu lipseşte de la conducerea statului.
El încearcă să arunce totul pe spatele lui Filat, a lui Şor, a lui Platon, numai el nu este vinovat. El dacă ar fi un bun gospodar, cum spune în spaţiul public, atunci de ce a făcut ca o treime din rezervele valutare să fie furate, de ce a făcut ca astăzi cetăţenii Republicii Moldova să fie trimişi în străinătate şi să nu aibă un loc de muncă acasă. El este responsabil. El este un laş şi oamenii noştri trebuie să înţeleagă cu cine au deaface”, a spus Andrei Năstase.
Sursa:jurnal.md