Andrei Năstase: „Un candidat susţinut de Plahotniuc doar proeuropean nu este; Să-şi ţină mărul otrăvit pentru sine şi partenerul său, Dodon”
Un candidat susţinut de Vladimir Plahotniuc doar proeuropean nu este şi, cu atât mai puţin, antioligarhic. Este reacţia preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, care l-a îndemnat pe şeful PD „să-şi ţină mărul otrăvit pentru sine şi partenerul său, Dodon”.
Declaraţia candidatului Platformei DA la alegerile pentru Primăria Chişinău vine după ce Plahotniuc a anunţat astăzi că PD nu va înainta un candidat la alegerile pentru funcţia de primar al capitalei şi că va „susţine” un candidat comun al forţelor de dreapta.
„Cea mai bună glumă pe care am auzit-o azi vine de la Plahotniuc. Oligarhul-păpuşar ne spune că va susţine un candidat unic al forţelor pro-europene. Omul e de un cinism şi fariseism greu de egalat. Un candidat susţinut de Plahotniuc doar pro-european nu este şi, cu atât mai puţin, antioligarhic. La fel cum a făcut în campania prezidenţială când l-a retras pe Lupu şi l-a susţinut pe ascuns, cu toate resursele, pe Dodon, aşa încearcă şi acum”, a declarat Andrei Năstase.
„Să-şi ţină mărul otrăvit pentru sine şi partenerul său, Dodon. Mizez pe sprijinul tuturor cetăţenilor acestei ţări, inclusiv al celor care, de voie sau de nevoie, se mai află în partidul pe care l-a capturat, sătui şi ei de Plahotniuc ca de hrean”, a adăugat liderul Platformei DA.
Scenariul pus la cale de PD este tras la indigo cu cel din alegerile prezidenţiale din 2016. „Mărul otrăvit” – aşa a fost calificat de comentatorii politici decizia de atunci a PD de a-l scoate din cursa prezidenţială pe Marian Lupu.
Într-un briefing în care Lupu a ieşit însoţit de oligarhul Plahotniuc, cei doi au anunţat că merg la acest gest în numele integrării europene RM, după ce sondajele de opinie au arătat că Maia Sandu are mai multe şanse să-l învingă pe candidatul prorus, Igor Dodon, în turul doi.
Experţii politici spuneau că o asemenea declaraţie din gura celui mai odios şi corupt oligarh din istoria RM nu putea să aibă alt scop decât denigrarea Maiei Sandu prin asocierea cu regimul Plahotniuc, iar, în rezultat, propulsarea lui Dodon în funcţia de preşedinte din primul tur. Or, în timp ce Plahotniuc pretindea că o susţine pe Maia Sandu, holdingul său media continua să o atace, iar primarii PD erau instruiţi să facă agitaţie pentru Dodon.
Sursa:jurnal.md