Andrei Năstase: „Verdictul Comisiei de la Veneţia – reuşita eforturilor consolidate ale societăţii civile şi opoziţiei democratice; Nu mai suntem singuri în faţa tăvălugului mafiot”
Avizul Comisiei de la Veneţia privind modificarea sistemului electoral din Republica Moldova este rezultatul eforturilor consolidate ale societăţii civile şi opoziţiei democratice, afirmă liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, potrivit căruia „acum este timpul când cetăţenii Republicii Moldova nu mai sunt singuri în faţa tăvălugului mafiot al lui Plahotniuc”.
„Verdictul dat de Comisia de la Veneţia, urmat de declaraţia Serviciului European de Acţiune Externă pe marginea recomandărilor Comisiei, sunt reuşitele unor eforturi consolidate ale societăţii civile şi opoziţiei democratice depuse în interiorul şi exteriorul ţării. Ele prefaţează verdictul ce urmează a fi dat azi de cele trei instituţii europene, Comisia, Consiliul şi Parlamentul în cadrul raportului de asistenţă de macro-finanţare, unul condiţionat de respectarea principiilor statului de drept, asigurarea unui sistem parlamentar pluripartit, respectarea drepturilor omului, a recomandărilor Comisiei de la Veneţia”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.
Totodată, liderul Platformei DA spune că astăzi va fi „o zi importantă pentru oamenii Moldovei, oriunde s-ar afla, Acasă sau alungaţi de oligarhie în străinătăţi, supuşi până în prezent la rambursarea unor credite obţinute necondiţionat şi irosite de nişte guvernări hoaţe în propriul interes”.
„O palmă grea dată de forurile europene unei guvernări mafiote, cleptocrate, de tip Ianukovici, care ne face ţara de ruşine, nesocotind statutul Republicii Moldova de parte a Acordului de Asociere şi de membru al Consiliului Europei, ce ne obligă să respectăm recomandările Comisiei de la Veneţia, angajamentele asumate prin Acordul de Asociere şi să-l implementăm, nu să-l fluturăm retoric. E ziua în care, după mult timp de aşteptate, putem spune: noi nu mai suntem singuri în faţa tăvălugului mafiot al lui Plahotniuc”, a adăugat Andrei Năstase.
„Dar o lovitură de graţie regimului hibrid Plahotniuc – Dodon trebuie şi i-o putem administra doar noi, cetăţenii cu demnitate ai acestui stat în cadrul alegerilor parlamentare în termen sau anticipate în sistemul proporţional de vot. Europenii nu o pot face pentru noi. Şi orice tentativă de a ne deturna aspiraţiile noastre democratice, de libertate, demnitate şi prosperitate la noi Acasă, orice încercare a binomului Plahotniuc-Dodon de a schimba sistemul electoral în beneficiul propriu şi în detrimentul democraţiei, a ţării şi cetăţenilor ei, va întâlni riposta noastră, a oamenilor cu Demnitate şi Adevăr, de partea cărora, de data asta, e gata să vină şi Poliţia. E timpul să scăpăm de ei”, a mai spus Andrei Năstase.
Surtsa:jurnal.md