(Februarie, 1993)Uneori o virgulă pusă nelalocul ei într-un text poate duce în fața plutonului de execuție un om absolut nevinovat.

            Uneori un detaliu bine surprins și plasat în context poate spune mai multe despre un om decît ar face-o tomuri întregi de observații psihologice.

Ca să edificați în privința raportului de forțe în eșalonul superior (Cucurigul Suprem) al puterii actuale, mergeți la vreo recepție oarecare, cu condiția ca la ea să fie invitați dnii Snegur, Moșanu și Sangheli. După consumarea tradiționalei cupe de șampanie, urmată de ritualul de ozonificare a aerului cu tradiționalele fraze de protocol, VIP-urile (Very Important Persons) își caută, pe cont propriu, cîte un loc în sală. Zic cîte un loc, fiindcă niciodată nu stau launloc. Snegur aparte, Moșanu aparte, Sangheli aparte. O reeditare originală a fabulei „Racul, broasca și o știucă” Încet-încet, timid-condescendent sau lingăreț-zîmbitor, în jurul lui Sangheli prind a se aduna oameni de afaceri (autohtoni și de pe urlați), membri ai diferitelor partide, în special agrarieni, socialiști/comuniști și social/democrați.

În jurul lui Moșanu se grupează cu predilecție intelectuali, oameni de afaceri, ambasadori, ziariști și scriitori, democrați și frontiști.

Dacă printre cei invitați nu se numără Ion Suruceanu, Nicolae Sulac, Mihai(l) Muntean(u), Snegur stă stingher în alt colț, înconjurat de cîțiva consilieri. De parcă s-ar afla într-o criză de popularitate.

Cu un parbriz de turtă dulce, sfoară-deputat cu pași de pîslă pre nume Petru Soltan poartă poșta de la un grup la altul. Acesta nu face nici rău, nici bine. Deci, face rău, cum ar spune Alex. Ștefănescu, singurul critic serios din Basarabia.

La ședințele de sumar ale cabinetului de miniștri dl A. Sangheli e crispat, expeditiv, nervos. Chiar brutal. Cum i-a brutalizat nu demult pe dnii Scobioală,Casian și Severovan, care au încercat să ia apărarea Bisericii Autonome a Basarabiei (stil vechi)… Într-o atmosferă degajată e volubil, îi place să asculte și să facă glume.

La un moment dat îi poți vedea pe dnii Moșanu și Sangheli stînd de vorbă. Se întrețin minute în șir. Snegur e tot cu consilierii săi.

Snegur nu vorbește cu Moșanu de pe la sfărșitul lui septembrie trecut. Nici pe Sangheli nu-l prea ageează. Între ei există relații de antinomie încă de pe timpul cînd făceau împreună slujbă „la Împăratu Roșu”. L-a acceptat în funcția de prim-ministru la insistența ultimativă a agrarienilor și, nu e exclus, a Moscovei. Există indicii că între gruparea lui Sangheli și gruparea lui Snegur se desfășoară o întrecere socialistă tăcită pentru acapararea deplină a puterii în stat. Mai mulți colegi de-ai mei, ziariști, au fost contactați de cîțiva sangheliști înfocați care s-au oferit să le furnizeze probe menite să-l culpabilizeze pe Snegur. Nu întîmplătoare sunt și atacurile deputatului Andrei Țurcanu (social-democrat camuflat, prieten la (viorel) cataramă cu ministrul Gorincioi; acesta, la rîndul lui, de profesie fiind amic devotat al premierului) împotriva ministrului Tudor Slănină. Slănină a fost adus în Guvern de dl președinte. Sangheliștii vor să-i debarce, treptat, pe toți oamneii lui Snegur. Cu atît mai mult cu cît actualmente Moscovei nu-i mai convin, se pare, nici gălăgiosul Smirnov, nici ezitantul Snegur.

Derutat de aceste averse cu reteveiuri pedepsitoare ce se abat de la Moscova, președintele face la 24 decembrie o declarație istorică, prin care încearcă să culce cîțiva iepuri cu un singur foc, unul din acești iepuri numindu-se convențional „Salvarea propriei pielicele”: 1) să dea, iresponsabil, toată vina pentru dezastrul economic adminsitrativ pe seama parlamentului și a democraților frontiști și 2) să aplice arma Moscovei – plebiscitul – în scopul îngenuncherii noastre… unanime și benevole. În timpul unei discuții aprinse pe culoarele parlamentului un agrarian a recunoscut: „Da, referendumul ne-a fost sugerat de Ruțkoi!”

Dl A. Sangheli are spirit gospodăresc, este energic în acțiuni. Dar nu e un personaj deștept în înțelesul deplin al cuvîntului. E un om hîtru, cu reflexe de felină. El nu acordă interviuri peste interviuri ca impulsivul Mircea Druc sau ca zăpăcitul de Artur Gherman, fiindcă nu vrea să se developeze. A acceptat să discute cu Tînărul Șoim al Patriei Lilian Ci(u)botaru și a făcut-o de oaie. Ne-a demonstrat tuturor că e un lemnofon. Asta o să-i fie de învățătură pe viitor. Sangheli nu se împotrivește să semneze tratate cu România. Semnează, dar nu le bagă pe rol. Nu e mai comod așa? Sigur că e mai comod: salvezi aparențele.

Dacă președintele a înfeudat Televiziunea, Agenția „Moldova – pres” și cîteva publicații, și primul ministru ține morțiș să aibă presa lui. La deja existenta „Țarina” este gata să se alăture „Baștina” și săptămînalul „Pămînt și oameni”, preparat în mare taină. Pentru „Pămînt și oameni” cică s-au virat din start, prin Guvern, 50 milioane de ruble. Domnia sa nu dă, ca Snegur, cu piciorul în Moșanu și Hadîrcă, ci dorește să lase impresia unei colaborări fructuoase cu aceștia. Și pe alocuri a colaborat onest, lucru recunoscut și de dl Moșanu la conferința de presă din 29 ianuarie curent. Numai că mă tem să nu practice, dl Sangheli, un joc dublu.

Anume hîtrenia ar putea să-i și joace, pînă la urmă, festa. Căci dacă ar fi onest pînă la capăt ar mai tempera avînturile nejustificat de belicoase ale agrarienilor și i-ar sfătui să nu pactizeze atît de fățiș cu deputații rusofoni care au luptat și lupă în continuare contra limbii române de stat, alfabetului, simbolurilor naționale și independenței reale față de Moscova a republicii noastre.

Dacă ar fi onest structural, nu l-ar ataca pe Moșanu în ziarul „Pacea Civică”. Moșanu poate și trebuie să fie criticat, însă nu la modul bădărănesc, răstălmăcindu-i afirmațiile.

Dacă ar fi fost onest și vizionar, nu ar fi permis ca declarația celor „168” de deputați agraro-interfrontiști să fie expediată spre difuzare de la cancelaria Guvernului. Am încadrat în ghilimele cifra 168, deoarece acea declarație bolnavă de kap nu conține nici un nume de familie, nici o semnătură-autograf. În acest caz, e o minciună, un fals, un bluf.

Oricît de mari și de tari am fi ca oameni ai momentului, ai clipei, în fața morții și a istoriei toți suntem egali. Înainte de a muri,Alexandru Macedon le-a cerut generalilor săi să-l îngroape cu o mînă scoasă afară. Ca să arate că a avut totul pe pămînt și pleacă în țărînă cu nimic.

Așa că, dragi oameni de stat ai momentului, acum puteți elabora ș organiza și constituții machiavelice, și partide republicane, și referendumuri, dar să știți că în istoria neamului veți intra ca trădători de sînge. Fiindcă voi confiscați pînă și viitorul copiilor și al nepoților noștri.