Anul 2013, un an de cumpănă politică în istoria Moldovei

Imagine postare

pageAnul 2013 a fost marcat de mai multe evenimente. Potrivit liderilor de opinie de la emisiunea ”Ora Expertizei”, acesta a început cu descoperirea crimei din Pădurea Domnească, a continuat cu declarația lui Vlad Filat despre controversatul afacerist Vlad Plahotniuc și pierderea încrederii în justiție. A urmat criza politica, jaful Băncii de Economii și a Aeroportului Internațional Chișinău, parafarea Acordului la Vilnius, refuzul democratului V. Plahotniuc de a mai fi deputat.

”Atunci cînd, pe 13 februarie, Vlad Filat a ieșit cu declarații foarte curajoase și ferme, am considerat că este un început bun an anului. A rostit cuvinte care erau pe buzele mai multor oameni privind persoana care a acaparat puterea în Moldova, cel care dictează și controlează totul. Inițial am avut un soi de speranțe, dar mai apoi am constatat că anul acesta este unul dintre cei mai perverși ani politici din istoria noastră. Am ajuns la apogeul dezamăgirii în actuala guvernare”, a opinat jurnalistul Constantin Cheianu.

Analistul politic, Valentin Dolganiuc remarcă că anul marilor mîrșăvii politice a început pe 23 decembrie, atunci cînd vînătoarea ilegală din Pădurea Domnească a sfîrșit cu omorul lui Sorin Paciu. Una din mîrșăvii enunțată de analist este faptul că n-a fost deschis un dosar penal în ziua cînd a fost comisă crima. A doua mîrșăvie este că persoanele implicate nu au fost inculpate și trase la răspundere pînă astăzi. Dolganiuc consideră o mîrșăvie că persoanele publice care au participat la vînătoare nu și-au dat demisia de onoare, la fel și declarațiile lui Vlad Filat din 13 februarie. ”A urmat demiterea lui Plahotniuc. Spuneți-mi vă rog, de ce timp de 2 ani, nimeni nu s-a adresat la Curtea Constituțională să declare că funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului este ilegală neconstituțională, că nu se regăsește în constituție? ”, se întreabă V. Dolganiuc.

În aceeași ordine de idei, Dolganiuc completează că o mîrșăvie a fost și demisia Guvernului, fiind o răzbunare din partea lui Vlad Plahotniuc, dar și decizia Curții Constituționale de a-i interzice lui Vlad Filat de a mai candida. ”Mai gravă este ideea integrării europene, pe care eu o percep ca un paravan, în spatele căruia se ascund atacurile raider, furturile, delapidările banului public, privatizările ilegale”, a conchis sursa.

Potrivit jurnalistului Vasile Năstase, toate consecințele evenimentelor produse în 2013 au avut un curs premergător ”Să nu uităm că o parte a presei, dar și o mică parte a societății civile au vorbit despre capturarea statului de drept, că Republica Moldova este captiva lui Plahotniuc, au vorbit că instituțiile de drept au fost partajate politic. Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, au ajuns la cheremul lui Plahotniuc. Declarația lui Sergiu Mocanu a fost o bombă pentru toți. Ne-a șocat că la acel braconaj a participat președintele Curții de Apel, Ion Pleșca și adjunctul său, Gheorghe Crețu, procurorul general, Valeriu Zubco, oameni de afaceri, consilieri din partea PL, a PLDM, a PDM. Acest braconaj de lux a fost organizat de Plahotniuc pentru oamenii din anturajul său. Se știe că au continuat vînătoarea după ce a fost împușcat Sorin Paciu, au mai împușcat încă 18 mistreți, fiind beați criță, fără să-i sperie că au împușcat un om” , a menționat jurnalistul Năstase.

În susținerea opiniilor colegilor de platou, C. Cheianu spune că în 2013 cuvîntul politicienilor s-a demonetizat total. ”Ca și alți cetățeni ai societății, am crezut că Filat este un salvator al R. Moldova, că va merge împotriva mafiei, că va merge împotriva lui Plahotniuc și gîndeam că vom scăpa de un mare bandit. Știam de păcatele lui, de contrabandă, de dosarul lui penal din România, dar ne gîndeam că el ne va ajuta să scăpăm de acest Plahotniuc. Filat acum s-a aliat cu acest tartar, Plahotniuc și ne-a călcat speranța cu șenilele de tanc”.

Cît despre Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău, invitații emisiunii susțin că nu a fost nici un fel de privatizare, ci mai curînd un jaf pregătit minuțios, avînd o intenție clară de a da Banca în mînile lui Plahotniuc. ”Spuneți-mi, vă rog, cum se întîmplă ca Acordul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău este semnat de către vicepreședintele autorității publice de adminsitrare a proprietății de stat? Oarce acest Acord nu trebuia să fie la nivel de ministru al Economiei? ”, remarcă Valentin Dolganiuc. În replică, Vasile Năstase spune că indivizii care au făcut așa ceva sunt pasibili de pedeapsă penală.

Analistul politic îi numește pe Filat și Plahotniuc doi gastarbeiteri, care își pregătesc demult plecarea lor peste hotare, cu atît mai mult că familiile lor deja sunt stabilite. ”Practic în Republica Moldova sistemul bancar este preluat, precum justiția stă la cheremul cuiva, iar securitatea țării în general este în pericol”.

În contextul concesionării Aeroportului, V. Năstase afirmă: ” A ajuns Alexandru Tănase, cel care era considerat omul lui Plahotniuc, să-i spună lui Gurin că trebuia să se autosesizeze în cazul dat. I-a spus că trebuia Procuratura să facă ceva, dar nu să veniți la Curtea Constituțională să vă plîngeți. Trebuia să deschidă un dosar, să pornească o anchetă și să se autosesizeze. Să vadă singuri dacă în cadrul acestei concesionări s-au produs sau nu anumite ilegalități, anumite crime. Nu s-au făcut și uitați-vă unde s-a ajuns.Încă nimeni niciodată nu au făcut legătura dintre proprietarii Băncii de Economii și a Aeroportului. Drumurile acestor obiective duc către același proprietar, aceiași indivizi din Federația Rusă. În cazul de față, cei care au furat de la noi, se ascund la Moscova, în spatele unor societăți de acolo, care au companii off-shore, iar proprietarii sunt băieții șmecheri din Moldova. Nu întîmplător soția lui Ilan Shor este din Taghistan, la fel ca și cei doi proprietari ai Aeroportului sunt tot de acolo. Sunt niște lucrări de investigat, care nu-i revin doar presei, dar SIS-ul, Procuratura să se ocupe de asta”, evidențiază jurnalistul.

Potrivit lui Vasile Năstase, politicienii încearca să îndulcească poporul prin parafa depusă la Vilnius pe 29 noiembrie, care de fapt nu constă în nimic această parafă, iar Uniunea Europeană acceptă situația din Republica Moldova ca să aibă ce raporta, mai ales după eșecul cu Ucraina. Pentru schimbare, țara noastră are nevoie de o clasă politică curată, o democrație și o justiție funcțională, separația puterii în stat și să nu avem partajarea funcțiilor pe criterii politice, să nu avem cumătrie politică.