Apelul Diasporei către cei de acasă: Ieșiți duminică în stradă și recuperați-vă țara  

Imagine implicită

mitimgGrupuri de inițiativă ale Diasporei moldovenești din mai multe state susțin protestul de duminică, 7 iunie, din Piața Marii Adunări Naționale, organizat de către Platforma Civică Demnitate și Adevăr și-i îndeamnă pe toți cei rămași acasă să participe la această manifestație.

Grupurile de inițiativă ale Diasporei moldovenești din Franța, Italia, Spania, Germania și Irlanda au formulat un apel adresat moldovenilor rămași acasă, prin care îi îndeamnă să participe la protestul din 7 iunie, desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, cu începere de la ora 12:00. La rândul lor, aceștia vor organiza, la aceeași oră, manifestații în statele în care domiciliază în prezent.

Mai jos prezentăm apelul integral al Diasporei:

Atunci când am plecat din Republica Moldova, am făcut-o cu multă durere în suflet. În primul rând cu durere pentru că ne părăsim țara, locul unde ne-am născut, am crescut, ne-am dezvoltat. Nu mai mică a fost durerea gândindu-ne că ne lăsăm în acasă părinții, copiii, frații, surorile, colegii și prietenii.

Însă durerea a crescut cu fiecare zi petrecută departe de casă. Pentru că atunci când am plecat, ne-am gândit că mai devreme sau mai târziu ne vom întoarce. Peste un an, doi, trei sau cinci, dar eram siguri că vom reveni la un moment dat în Moldova.

Pentru că nu ne-a fost indiferentă situația din Republica Moldova, i-am ajutat cu tot ce am putut pe cei rămași acasă. Am investit în Moldova o bună parte din banii câștigați cu greu în străinătate, cumpărând locuințe, încercând să deschidem unele afaceri. Am participat de fiecare dată la toate alegerile parlamentare, votând cu partidele așa-zis proeuropene întotdeauna.

Speram din suflet că Moldova va deveni o țară cât de cât apropiată față de ce găsim aici, în lumea dezvoltată. O țară în care atunci când revii acasă să fii respectat, ascultat, în care să nu-ți fie teamă să trăiești neștiind ce se va întâmpla mâine.

Din păcate, toate aceste lucruri nu s-au întâmplat. Am lăsat în urmă o Moldovă plină de speranță. Speranța unei transformări care ne va determina să ne întoarcem acasă. Astăzi avem însă o Moldovă în care a dispărut până și această speranță.

O Moldovă a dezmățului, a fărădelegilor, a criminalității. Moldova de astăzi, cea jefuită de miliarde, cea în care a fost profanat visul european, cea în care a fost furat viitorul copiilor noștri, este o Moldovă în care noi nu ne putem întoarce acasă.

Însă noi știm că în Moldova mai există valoare, mai există calitate. Știm că încă mai există oameni buni, corecți, profesioniști, care ne pot salva țara.

O țară poate fi salvată însă doar dacă este liberă și scoasă din captivitate. Iar noi, moldovenii din diaspora considerăm că singura șansă de a ne salva țară este ieșind la proteste. Spunând fără teamă ce gândim, cerându-ne drepturile, insistând până dezideratele noastre vor fi realizate.

Așa au procedat și ar mai proceda cetățenii țărilor în care noi muncim. Țări prospere, libere, bogate, lipsite de grija zilei de mâine.

Și Moldova poate fi la fel. De asta, este foarte important ca voi, cei care ați rămas acolo, să ieșiți duminică, 7 iunie, în stradă, și să vă spuneți păsul. Este important să fiți mulți, cât mai mulți, pentru că și noi, aici, vom fi alături de voi.

Doar împreună putem fi puternici! Doar împreună putem schimba lucrurile. Am demonstrat asta la 3 mai, acum trebuie să o facem din nou. Noi suntem Moldova!”.

Duminică, 7 iunie, cu începere de la ora 12:00, în Piața Marii Adunări Naționale, Platforma Civică Demnitate și Adevăr va organiza o nouă manifestație de protest, după cele din 5 aprilie și 3 mai curent.

Sursa:independent.md