Apollo: Apel cu privire la manipularea datelor de audiență TV

Imagine postare

imagesCei mai mari clienți de publicitate din Republica Moldova nu-și promovează produsele pentru a le aduce la cunoştinţa publicului larg, dar achită „cota” de susţinere oligarhului Vladimir Plahotniuc. Este declarația Asociației pentru protecția drepturilor de autor și conexe, Apollo, care vine cu un apel către agenții economici din Republica Moldova.

„Piaţa de publicitate TV din Republica Moldova este monopolizată de monopolistă şi posturi TV care beneficiază de o poziţie dominantă pe piaţă, adică a posturilor controlate de oligarhul Plahotniuc. O altă parte ajunge la instituțiile de presă ale lui Chiril Lucinschi, aflat în conflict de interes, datorită funcției de președinte al Comisiei de specialitate din Parlament și de cea de beneficiar al unor venituri substanţiale din reproducerea parazitară a două posturi rusești”, se arată în declarație.

Potrivit Asociației Apollo, AGB Moldova – compania care în prezent măsoară audiența TV – nu a intrat pe piaţă ca urmare a unei licitaţii organizate de posturile TV, agenţii şi clienţi finali, aşa cum ar fi trebuit.

„În baza datelor eronate oferite de AGB Moldova, ulterior are loc direcționarea sistemică a fluxurilor financiare de publicitate către radiodifuzorii aflați în proprietatea lui Plahotniuc și a altor moguli afiliați puterii politice, prin intermediul agenției monopoliste de publicitate a lui Plahotniuc, Casa Media şi altele. Ne adresăm companiilor care, potrivit raportului AGB Moldova din luna decembrie 2013, au difuzat cel mai mare număr de spoturi publicitare și vrem să-i întrebăm dacă ei sunt de acord ca să plătească bani grei mogulului monitorizat de Interpol pentru difuzarea spoturilor lor de publicitate, iar acesta să încaseze banii şi nici măcar să nu le difuzeze, ci să stabilească şi să dicteze preţurile”, mai spun reprezentanții Apollo.

În acest sens, experții propun crearea unui grup de lucru pentru a desemna o companie nouă care să măsoare audiența posturilor TV din Moldova.

„Această companie urmează să asigurare o măsurare corectă şi echidistantă a audienţelor radiodifuzorilor şi va garanta accederea publicului larg la informaţiile despre produsele şi serviciile care se promovează”, se mai arată în apel.

Vă propunem mai jos textul integral al apelului adresat către agenții economici de Asociația pentru protecția drepturilor de autor și conexe, Apollo.

Agenţiilor de publicitate;
Agenţilor economici, plasatori de publicitate;
Autorităţilor de stat ale Republicii Moldova;
Reprezentanţelor şi instituţiilor străine, acreditate în Republica Moldova

Asociația pentru protecția drepturilor de autor și conexe APOLLO monitorizează în permanență starea de fapt a audiovizualului din Republica Moldova, sesizează instituțiile abilitate ale statului, informează cu regularitate partenerii noștri de dezvoltare despre gravele abateri care se întîmplă zilnic în acest domeniu de o importanță capitală pentru funcționarea statului de drept, pentru libertatea presei, pluralismului și a libertății de exprimare, dar și pentru oferirea unor condiții echitabile, concurențiale de dezvoltare a radiodifuzorilor.

Am adus în atenţia publicului larg mai multe cazuri de ilegalităţi crase din domeniul audiovizualului, cum sunt nerespectarea de către marea majoritate a jucătorilor de pe piață a drepturilor de autor și conexe, piratarea operelor cinematografice și protecția fățișă și încurajarea acestora de către CCA, retransmiterea parazitară a posturilor străine, în special a celor rusești, fără a difuza producție autohtonă, încurajată și sprijinită de autorități, în special de acelaşi CCA, monopolizarea publicității în mâinile oligarhului Plahotniuc, sub umbrela Consiliului Concurenţei, controlată, de asemenea de liderul de facto al PD, protejarea de către CCA a radiodifuzorilor din trusturile mediatice ale oligarhiei politice, aservirea definitivă a acestuia lui Plahotniuc, lipsa informațiilor cu privire la fondatorii persoane fizice ai radiodifuzorilor, iar recent, şi atacul mişelesc asupra postului de televiziune Jurnal TV, care într-o singură noapte a fost exclus subit din grilele de programe a 10 distribuitori de servicii, acţiuni ce au fost precedate de un proiect de decizie al aceluiaşi CCA, care prevede excluderea posturilor autohtone, care nu au acoperire naţională, din lista canalelor retransmise și obligativitatea includerii celor cu acoperire națională, difuzate prin frecvențe terestre, aparținînd oligarhului, care, în fond, nici nu au necesitatea de a fi retransmise și de distribuitorii de servicii.

O atenţie aparte am acordat-o măsurării audienţei radiodifuzorilor. În această privinţă am dedus publicului că de măsurarea audienţei în ţara noastră se ocupă compania ICS TV MR MLD SRL, ce deţine o licenţă eliberată de AGB Nielsen Media Research din Elveţia, cunoscută pe piaţă cu numele de AGB Moldova, care se află de asemenea sub controlul direct și nemijlocit al oligarhului urmărit de Interpol. La baza acestei afirmaţii indicăm asupra faptului că SRL Casa Media are un capital social de doar 5400 lei şi este fondată de „Media Resources LLC”(SUA) . Anume această companie, „Media Resources LLC”(SUA), a figurat cu ceva timp în urmă ca unic asociat la ÎSC Prime TV SRL, titularul licenţelor Prime TV, Prime FM, Canal 3 şi 2Plus, etc., împrejurare ce ne permite ferm să considerăm că între aceste întreprinderi există o înţelegere de cartel şi în spatele lor stă un beneficiar final, ce controlează şi dirijează piaţa publicităţii din ţara noastră – Vladimir Plahotniuc.

În baza datelor eronate oferite de AGB Moldova, ulterior are loc direcționarea sistemică a fluxurilor financiare de publicitate către radiodifuzorii aflați în proprietatea sa și a altor moguli afiliați puterii politice, prin intermediul agenției monopoliste de publicitate a lui Plahotniuc, Casa Media şi altele.

La baza colectării şi analizării informaţiilor cu privire la popularitatea canalelor de televiziune se află un eşantion special, numit panou – o copie micşorată a situaţiei demografice a Republicii Moldova. AGB Moldova consideră suficientă utilizarea unui panou care include 315 gospodării, fiind instalate doar 408 peoplemetere, ceea ce de fapt nu este îndeajuns[1].

Investigaţiile au demonstrat că în realitate ICS TV MR MLD SRL nu dispune nici măcar de 408 peoplemetre (sisteme de înregistrare şi analiză a auditoriului programelor TV). Conform răspunsului CNFR din aprilie 2013, ICS TV MR MLD SRL are certificate doar 295 de peoplemetere[2].

Conform datelor AGB Moldova, Prime TV este şi televiziunea cu cel mai mare rating în comparaţie cu toate celelalte posturi de televiziune şi acest rating a fost încontinuu menţinut ca fiind cel mai înalt. Acest fapt s-a confirmat şi prin ultimul raport, pentru luna decembrie 2013, făcut public de această companie pe steul său: http://agb.md/library_article.html:

1

Ratingul înalt al Prime TV, prezentat de AGB Moldova, dar care este pus la îndoială de jucătorii independenți de pe piaţă, este şi cel care vine să justifice preţul oficial de 1250 de euro pentru un spot de 30 de secunde, în comparaţie cu alte televiziuni unde acesta nu depăşeşte 250 de euro. Totodată, preţul oficial ridicat nu este respectat, ci sunt oferite diferite reduceri, scopul cărora este de a stabili un preţ cât mai mic, ceilalţi radiodifuzori fiind nevoiţi să vândă la preţuri mai mici decât cele practicate de cei cu situaţia dominantă și monopolistă.

O privire de ansamblu asupra pieţei de publicitate TV ridică, însă, multe semne de întrebare. Anume din motivul suspiciunilor referitoare la corectitudinea măsurărilor efectuate de AGB Moldova, datorată, inclusiv, situaţiei, conform căreia anumite posturi TV au avut un rating mai mare în timpul unor pauze tehnice decât atunci când erau difuzate emisiuni de interes sporit, unele posturi de televiziune, printre care şi Jurnal TV, a ieşit din aşa zisa măsurătoare efectuată de compania dată.

Recent, Asociaţia noastră a intrat în posesia unor informaţii, care confirmă că din anul 2011, de cînd postul Jurnal TV a ieşit de sub măsurătoarea falsă, situaţia nu s-a schimbat cu nimic.

Astfel, potrivit situaţiei de fapt, confirmată prin scrisoarea ÎS Radiocomunicaţii nr.08-04/1001 din 24.12.2013 (copia se anexează), pe data de 03 decembrie 2013 posturile de televiziune Prime TV, Canal 3 şi 2 Plus, s-au aflat în revizie tehnică, şi, de exemplu în cazul Prime TV, în intervalul orar 00:44 – 18:00 ale acelei zile, pe frecvenţa acestui post a fost difuzată următoarea imagine, adică a lipsit emisia:

2

Intrând în posesia raportului de audienţe emis de AGB Moldova pentru data de 03.12.2013 (se anexează), aferent postului Prime TV, am constatat că în această zi, în timp ce nu avea emisie, postul dat continua să aibă cel mai mare rating, de exemplu în intervalul orar 06:15 – 06:30 Prime TV avea ratingul de 4,72%; în intervalul 06:30 – 06:45 = 3,47%; în intervalul 07:00 – 07:15 = 2,34%; 13:30 – 13:45 = 2,81%; 13:45 – 13:59 = 3,99; 14:00 – 14:15 = 4,27%; 14:30 – 14:45 = 5,02%. Aceeaşi situaţie se atestă şi în privinţa posturilor Canal 3 şi 2 Plus, care de asemenea se aflau în pauză, dar potrivit măsurătorului aveau rating ce depăşea de cîteva ori alte posturi de televiziune care efectiv aveau şi emisie!

Reamintim că, în anul 2009 PRO TV a comandat un audit al sistemului peoplemetric AGB din Moldova. Acesta a fost executat de compania franceza CESP, care a efectuat studii în aproape toate ţările Europei, inclusiv în Ucraina si România.

Rezultatele auditului au arătat ca eşantionul şi panelul de gospodării nu corespund standardelor, pentru a asigura date reprezentative pentru întreaga populaţie a Moldovei. In plus, aproape o treime din gospodăriile din panel au fost selectate cu încălcarea regulilor prevăzute pentru aceasta.

Cum AGB nu s-a conformat recomandărilor auditului, unii radiodifuzori au fost nevoiţi să apeleze la măsurători paralele şi să informeze piaţa cu privire la rezultatele acestora.

Actualmente, pe piaţa media avem mai multe televiziuni, al căror spaţiu publicitar este achiziţionat, gestionat şi vândut clienţilor de publicitate de mai multe agenţii de publicitate, însă avem o singură televiziune care înghite o treime din banii cheltuiţi de companii pentru a-şi promova produsele şi serviciile prin intermediul spoturilor publicitare la TV, aceasta fiind televiziunea controlată de Plahotniuc, Prime TV.

Aceeaşi televiziune, proprietate a oligarhului, vinde două treimi din volumul de spaţiu publicitar de care dispune, în comparaţie cu alte televiziuni care, în cel mai bun caz, reuşesc să vândă jumătate.

Prin urmare, avem o piaţă a publicităţii TV monopolistă şi posturi TV care beneficiază de o poziţie dominantă pe piaţă, adică a posturilor controlate de oligarhul Plahotniuc. O altă parte ajunge la instituțiile de presă ale lui Chiril Lucinschi, aflat în conflict de interes, datorită funcției de președinte al Comisiei de specialitate din Parlament și de cea de beneficiar al unor venituri substanţiale din reproducerea parazitară a două posturi rusești.

Ne adresăm, cu această ocazie, companiilor care, potrivit raportului AGB Moldova din luna decembrie 2013, au difuzat cel mai mare număr de spoturi publicitare:

3

şi vrem să-i întrebăm dacă ei sunt de acord ca să plătească bani grei mogulului monitorizat de Interpol pentru difuzarea spoturilor lor de publicitate, iar acesta să încaseze banii şi nici măcar să nu le difuzeze, ci să stabilească şi să dicteze preţurile. De ce fel de raţiuni trebuie să te conduci ca să crezi în nişte informaţii în care nici cei care le emit nu mai cred şi să plasezi publicitate după inerţie, sperînd că publicul tău cu adevărat te urmăreşte.

Am menţionat mai sus că Asociaţia noastră a susţinut libertatea de exprimare care a încercat să fie sugrumată prin excluderea din grilele unor cablişti a postului Jurnal TV, ocazie cu care s-a constatat că anume acest post este unul de importanţă naţională, avînd în vedere susţinerea masivă a acestuia din partea publicului larg, fiind adunate, în doar 2 zile, peste 4 mii de semnături la cortul instalat în apropierea sediului acestei televiziuni şi peste 10 mii de semnături unice prin intermediul petiţiei on-line.

Totodată, constatăm că întreprinderile care sunt indicate ca fiind cei mai mari plasatori de publicitate, printre care Orange, Moldcell, Moldtelecom, Coca-Cola, etc. nu au difuzat nici un clip publicitar la postul Jurnal TV, ceea ce demonstrează că de fapt aceste companii nu luptă pentru a-şi promova produsele şi a le aduce la cunoştinţa publicului larg ci doar achită „cota” de susţinere a lui Plahotniuc, fiind utilizată schema de plasare a publicităţii.

Stimaţi domni, dacă doriți cu adevărat ca informaţia despre produsele domniilor voastre să ajungă șa consumatorii de programe, potențialii DVS., clienți, alegeţi corect mijlocul de informare în masă, care este privit de oameni, ignoraţi minciunile gogonate care vă sunt vîndute de acest impostor al oligarhului, AGB Moldova.

Amintim că TV MR MLD, adică AGB, nu a intrat pe piaţă ca urmare a unei licitaţii organizate de posturile TV, agenţii şi clienţi finali, aşa cum este normal[3], iar pentru a remedia această situaţie hilară dar și dramatică în același timp înaintăm propunerea de a crea un grup de lucru pentru a desemna o companie nouă, care va putea asigura o măsurare corectă şi echidistantă a audienţelor radiodifuzorilor şi va garanta accederea publicului larg la informaţiile despre produsele şi serviciile care se promovează.

Nu fiţi indiferenţi, împreună putem schimba lucrurile în audiovizual, inclusiv în ce privește măsurarea corectă a audienței și plasarea pe criterii obiective a publicității, absolut necesare posturilor de televiziune cu produs autohton pentru a-și dezvolta potențialul de creație.

Anexe pe 11 file.

Vasile Năstase, Președinte
Chișinău, 20 ianuarie 2014