Maia Sandu şi Igor Dodon sunt atât de diferiţi, încât vor produce o polarizare, care poate să scoată la vot segmente din cealaltă jumătate a electoratului care nu s-a prezentat la urne în primul tur.

Turul întâi al alegerilor prezidenţiale, pri­mele organizate după două decenii în Re­publica Moldova, s-a încheiat oarecum pre­vizibil. Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Do­don, s-a clasat pe pri­mul loc, cu 48,2%, urmat la zece puncte procentuale distanţă de Maia Sandu cu 38,4%, candidatul comun al opo­zi­ţiei antioligarhice şi pro­europene. Aşadar, în turul al doilea se vor duela re­prezentaţii opoziţiei, Sandu şi Dodon, candidatul pu­terii, preşedintele de­mo­cra­ţilor, Marian Lupu, fiind retras din cursă.

În orele de după închiderea urnelor, nu­mă­rătoarea voturilor a ţinut publicul cu sufletul la gură, după miezul nopţii abia confirmându-se faptul că Dodon nu va câş­tiga din primul tur alegerile prezi­den­ţiale. De fapt, chiar miza primului tur era trimiterea lui Igor Dodon în turul doi.

Mai multe indicii confirmă faptul că Do­don încercase câştigarea alegerilor din pri­mul tur. Pe lângă că a beneficiat de critici de catifea din partea media holdingului con­troversatului oligarh Plahotniuc, li­de­rul socialiştilor moldoveni a fost susţinut, la vedere sau mai discret, şi de orga­ni­za­ţiile PDM, în ciuda promisiunii lui Lupu şi Plahotniuc că vor susţine candidatul pro­european, cel mai bine plasat. Cu toate aces­tea, Dodon nu a ieşit din primul tur. De ce?

În primul rând, pentru că el n-a reuşit să-şi mobileze întregul bazin electoral. De pildă, alegătorii din Găgăuzia, care, tra­di­ţio­nal, acordă votul candidatului pro-rus, s-au prezentat în număr redus la urne. Dacă ar fi fost mobilizaţi mai bine, era po­sibil ca Dodon să câştige alegerile.

În al doilea rând, Dumitru Ciubaşenco, candidatul Par­tidului Nostru, condus de primarul de Bălţi, Renato Usatîi, care concurează pe acelaşi bazin electoral cu Dodon, s-a încăpăţânat să nu se retragă, în ciuda pre­siunilor la care a fost su­pus, şi a obţinut locul trei, cu 6,01%, trimiţându-l pe liderul socialiştilor în turul al doilea. Cum retragerea lui Lupu nu-i aducea lui Dodon voturi suficiente, scoa­terea din cursă a lui Ciubaşenco părea cel mai potrivit scenariu pregătit în labora­toarele oligarhului Plahotniuc, care însă a fost ratat.

În al treilea rând, Dodon însuşi este puţin convingător în haina de candidat al opo­zi­ţiei. El adună voturile „geopolitice“ ale seg­mentului pro-rus, ale nostalgicilor după Uniunea Sovietică, dar nu şi voturile de protest, antioligarhice, ale celor care doresc un viitor european pentru ei şi co­piii lor. Însă, în ultimii doi ani, agenda pu­blică a fost dominată nu de „teme geo­po­litice“, cât de proteste împotriva regi­mu­lui oligarhic, de anchetarea şi recuperarea miliardului de dolari furat din bănci, de reforma procuraturii şi a justiţiei, de scoa­terea instituţiilor centrale de sub controlul lui Plahotniuc, de lupta împotriva marii co­rupţii şi a nepotismului. Or, pe aceste subiecte, Dodon a fost mai degrabă şters, dacă nu cu totul absent. I s-a reproşat faptul că a votat proiecte politice im­por­tante alături de Partidul Democrat, că a sprijinit toate marile iniţiative ale lui Pla­hotniuc, de la alegerea preşedintelui N. Ti­mofti în Parlament, la ridicarea imunităţii fostului premier Vlad Filat şi căderea gu­vernului V. Streleţ. Mai mult, în opinia pu­blică de la Chişinău, este larg răspândită ideea că Dodon este controlat de Pla­hot­niuc cu dosare de corupţie, care se referă la acţiuni mai vechi, din perioada man­da­tului ministerial, de pe vremea guvernării comuniste.

Chiar dacă Dodon are prima şansă în turul doi, diferenţa de 140.000 de voturi, 10%, poate fi recuperată – greu, dar poate fi – de către contracandidatul său.

Maia Sandu şi Igor Dodon sunt atât de diferiţi, încât vor produce o polarizare care poate să scoată alegătorii la vot, segmente din cealaltă jumătate a electoratului care nu s-a prezentat la urne în primul tur. În afară de asta, Maia Sandu, cu o strategie bine ţintită, poate aduna părţi importante din electoratele lui Iurie Leancă, Mihai Ghim­pu şi Valeriu Ghileţchi, adică un to­tal de circa 84.000 de voturi. Decisive vor fi voturile oferite lui Ciubaşenco, nu mai puţin de 85.000, din care Maia Sandu tre­buie să recupereze cât poate de multe. Cu alte cuvinte, Renato Usatîi, cu ajutorul can­didatului său Ciubaşenco, ar putea juca rolul de king maker.

Dar obiectivul cel mai important pentru Ma­ia Sandu este mobilizarea celor care n-au votat în turul unu. Pentru asta, echipa doam­nei Sandu trebuie să polarizeze elec­toratul, să-şi diversifice mesajele, să fie mai prezentă şi în fiefurile socialistului Do­don, să adune mai multe voturi din dias­pora, unde potenţialul foarte mare care există n-a fost exploatat în primul tur.

Ar fi o şansă extraordinară pentru Repu­bli­ca Moldova, pe care alianţa Maia Sandu, An­drei Năstase şi Viorel Cibotaru are di­fi­cila sarcină de a o fructifica. Moldova poa­te şi trebuie să iasă din criza politică, fi­nan­ciară, economică, morală în care se zbate de peste doi ani. E nevoie de re­for­me sistemice profunde, care să reaşeze ţa­ra pe făgaşul democraţiei şi prosperităţii. E nevoie de o nouă clasă politică, de idei noi, de un proiect nou de ţară. E nevoie de recâştigarea încrederii cetăţenilor în po­li­tică şi de ieşire din depresia în care nu se poate construi nimic durabil. Alegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova poate şi trebuie să fie un punct de cotitură în evoluţia ţării ve­ci­ne. România, interesată ca la graniţa ei es­tică să aibă stabilitate şi predictibilitate în­tr-o perioadă tulbure cum este aceasta, ar trebui să fie prima interesată în succesul electoral al Maiei Sandu.

Armand Goşu
analist politic, expert în spaţiul ex-sovietic