Artista Ana Munteanu va susține un spectacol extraordinar la Paris

Imagine postare

start_1172177Un spectacol – performance, care include artă vizuală, poezie și dans va avea loc pe scena Sălii Bizantine a Palatului Behague din Paris. La evenimentul artistic vor participa pictorița și artista în nisip Ana Munteanu, actori francezi de la Școala Superioară de Cinema și Audiovizual din Paris. 

Spectacolul poartă denumirea de „Gândurile unei nopți de vară”. Vor fi recitate poezii de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, redate într-o atmosferă de muzică clasică din repertoriul compozitorilor francezi – Camille Saint-Saëns, Erik Satie, Claude Debussy și ilustrate în pictură pe nisip de către Ana Munteanu.

Spectacolul va fi regizat de către Mihai Țărnă.

Evenimentul artistic este susținut de Institutul Cultural Român din Paris, Ambasada României în Republica Franceză și Biroul pentru Relații cu Diaspora (Republica Moldova).

foto: facebook.com

foto: facebook.com

Ana Munteanu: pictor suprarealist, sand artist profesionist (picturi in nisip), din 2008 este Lector Superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din R.Moldova. În anul 2012 Ana Munteanu a fost finalista unui concurs de talente din România. În anul 2011 a creat sand art show pentru concertul „The best off” al formației Proconsul. Ana Munteanu a primit mai multe distincţii internaţionale (printre care în anul 1999 menţiunea Global Shoes din SUA și în 1999 și în 2001 Premiul Le Géste en Liberte, UNESCO Troyes, Franţa.

Mihai Ţărnă, regizor de teatru și film, actor, scenarist din 2002 este Șef al Catedrei ”Arta Actorului” la Școala Superioară de Cinema și Audiovizual din Paris. Este născut la Chișinău. Aici și-a făcut studiile în actorie și regie de teatru la fostul Institut de Stat al Artelor iar ulterior s-a specializat in regie de film la Școala Internațională de Cinema din Paris. A montat la Paris 13 spectacole, printre care: „Trei surori” de Anton P. Cehov, „Păsările tinereţii noastre” de Ion Druţă, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Nopţile Valoniei” de E. E. Schmidt, “O sută de ani de singurătate’’ de Gabriel Garcia Marquez. A jucat în peste 15 filme în Moldova, Franța și Marea Britanie, alături de nume cunoscute ale cinematografiei mondiale.

sursa: jurnal.md