Artiştii, solidari cu protestatarii; Pasha Parfeni şi Cătălin Josan s-au alăturat Marii Adunări Naţionale
Interpreţii Pasha Parfeni şi Cătălin Josan s-au alăturat protestatarilor şi au ţinut discursuri în faţa mulţimii.
„Nu am putut să nu fim aici. Aici este mult mai important decât la Moldexpo. Aici vă avem pe voi. Decât acolo să fiu aplaudat, mai bine vă aplaud pe voi aici. Nu vreau să fiu nevoit să plec din ţară. Vreau să stau aici, vreau să trăiesc aici, vreau ca părinţii mei şi toată lumea să trăiască bine. Cerem ţara înapoi!”, a spus Pasha Parfeni, de pe scenă.
„Noi, artiştii, nu suntem indiferenţi. Noi suntem oameni simpli şi trăim în ţara asta care se duce de râpă. Trebuie să ne întoarcem ţara. Artiştii sunt cu noi! Părinţii noştri au cântat libertatea din 1989. Noi ducem mai departe cântecul unităţii naţionale. De ajuns să ne mai dezbine. Ne uneşte un tricolor! Suntem uniţi pentru viitorul acestei ţării, pentru copii, nepoţi. Noi suntem poporul! Noi i-am angajat, noi îi dăm afară!”, a declarat şi Cătălin Josan.
sursa: jurnal.md