Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, îngrijorată de dosarul penal deschis pe numele lui Nicolae Josan

Imagine implicită

Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni cu sediul în Canada se arată îngrijorată de persecuţiile la care este supus membrul Platformei Demnitate şi Adevăr, Nicolae Josan. În urma unor declaraţii făcute la o conferinţă de presă, Nicolae Josan s-a pomenit cu dosar penal.

„Dorim să atragem atenţia autorităţilor din Republica Moldova, celor din România, dar şi opiniei publice în general asupra faptului că unui membru al asociaţiei noastre i s-a deschis un dosar penal pentru un conflict pe care domnul Nicolae Josan nu-l recunoaşte. Cunoscut militant pentru libertate, democraţie şi eliminarea corupţiei, domnul Josan este unul dintre liderii organizatori ai multor manifestaţii din Chişinău.Cerem autorităţilor competente să aplice legea într-un mod corect şi transparent în cazul Josan, dar şi în celelalte cazuri în care s-au deschis dosare penale, fără implicarea politicului”, se arată într-o declaraţie a Asociaţiei.

„Cerem autorităţilor române să monitorizeze, alături de A.J.R.P., situaţia acestor jurnalişti-dizidenţi care-şi pun libertatea şi viaţa în pericol pentru idealurile democratice ale poporului moldovean, romani însă la origine”, se mai spune în declaraţie.

Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni anunţă că va urmări îndeaproape evoluţia dosarului Josan şi va condamna orice fel de încercare de ingerinţa politică în acest caz sau al altor jurnalişti neînregimentaţi politic din Republica Moldova.

Precizăm că recent Nicolae Josan, împreună cu mai mulţi jurnalişti şi activişti civici au atenţionat despre faptul că în ultima perioadă s-au intensificat intimidările în adresa celor care nu convin autorităţilor. Atunci a fost lansată o declaraţie care urmează să fie transmisă către toate ambasadele acreditate la Chişinău, Consiliului Europei şi Parlamentului European.

Sursa:jurnal.md