Asumarea răspunderii guvernului, un gest disperat // Experți
S-a recurs la adoptarea la pachet a unor legi pentru a evita dezbaterile publice și pentru a mușamaliza unele vulnerabilități ale proiectelor. Astfel cataloghează invitații emisiunii Cabinetul din umbră gestul guvernului de a-și asuma răspunderea pentru a doua oară în acest an. Mai mult, experții susțin că CNI este angajată să-l protejeze pe oligarhul Vlad Plahotniuc.
„Gestul guvernului de a-și asuma răspunderea pentru a doua oară este unul laș, pentru că argumentarea celor de la conducere că nu ar fi votul necesar în parlament, a căzut. Totul n-a fost decât un scenariu bine regizat. Mai exact de către Filat, împreună cu Plahotniuc”, explică jurnalistul Vasile Năstase. „Au recurs la această cale pentru ca legile să nu fie dezbătute în parlament și să nu apară deputați din opoziție, reprezentanți ai societății civile și să arate unele vulnerabilități care sunt în aceste legi și care trebuiesc studiate cu minuțiozitate. Mulți nu știu ce stipulează acele legi, nici chiar unii dintre cei care au votat”, a continuat jurnalistul.
Invitatul „Cabinetului din Umbră” a mai atras atenția că atunci când a fost votat pachetul de legi, au eliminat două dintre cele mai importante legi pe care le așteaptă societatea. Este vorba despre amendamentele la Codul Audiovizualului privind transparența și Legea care se referă la finanțarea partidelor politice. „Pentru unii deputați e mult mai important să meargă în teritoriu în scop electoral, decât să voteze în fiecare zi câte un proiect de lege”, a mai spus Năstase.
Totodată, politologul Bogdan Țîrdea susține că majoritate parlamentară nu există din cauza unor deputați cu un comportament imprevizibil. Mai există și presiunea din partea UE, care amintește că suntem restanțieri la adoptarea legilor, însă în joc mai este și interesul oligarhic. „Eu nu înțeleg ce legătură are cu Uniunea Europeană scutirea de taxe vamale. Aici credeți-mă că este foarte clar interesul oligarhic și al unor structuri private. Pe de altă parte, sunt anumite prerogative cu BNM, care sunt convenabile unor oligarhi ce controlează această instituție și care doresc să controleze întreg sistemul financiar. Prin asemenea mecanisme de adoptare a legilor ei pun și proiecte bune, dar mai includ și proiecte cu elemente de coruptibilitate destul de pronunțată”, a enunțat Țîrdea.
În altă ordine de idei, directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Ciubotaru, susține inițiativa Guvernului Leancă, considerând că legile adoptate la pachet sunt absolut necesare. „Dar uitați-vă la campanie. Pe mine mă deranjează că nu există o mobilizare națională, mai ales că noi suntem în fața unui risc iminent”, a declarat Ciubotaru, referindu-se la cei care se împotrivesc Acordului de Asociere.
În replică, Vasile Năstase a menționat că unele forțe politice precum PDM, a intrat în campanie electorală în mod ilegal, se află în proces de devalizare a băncilor și acum manipulează opinia publică prin intermediul posturilor de televiziune oligarhice, care retransmit programele rusești. Jurnalistul a mai spus că sistemul financiar și sectorul viticol e deja pe mâna rușilor. „Ei au câștigat războiul economic. Această guvernare, ori este tâmpită, ori nu vede nimic și cântă în strună lupului de la Răsărit”, a ripostat Năstase. Referitor la cumpărarea deputaților, jurnalistul constată că acest caz este ridicol și cinic.
„În ceea ce privește manipularea, este evidentă încălcarea deontologiei. Nu atât mă deranjează această demonstrare preferențială a unui candidat, cât încercarea televiziunilor afiliate Partidului Democrat de a devaloriza, de a acoperi probleme importante. S-a schimbat caracterul emisiunilor, a dezbaterilor, ceea ce creează opinii false în societate”, a afirmat Viorel Ciubotaru.
În opinia politologului Bogdan Țîrdea, lucrurile sunt mult mai grave. „ În perioada 2010-2014 s-au spălat 18 miliarde de dolari ale mafiei rusești prin intermediul sistemului bancar de la noi. În care guvernare s-a întâmplat asta? Și care prim-ministru a permis concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău unor structuri rusești? Sub care guvernare s-a produs fenomenul de atacuri raider? Când vorbeam de învestirea noului guvern, se fura cea mai mare bancă din Republica Moldova”, a precizat Țîrdea.
În altă ordine de idei, expertul a reiterat că actuala Comisie Națională de Integritate a fost partajată politic. „Cei de la CNI sunt foarte inventivi la mii de scuze, se autosesizează în cazul celor din opoziție și neglijează averile guvernanților, cu atât mai mult ale democraților. Se apucase tare înfocat să verifice mașinile lui Voronin. Și cum i-a eliminat pe toți clicii lui Plahotniuc din partid, automat au dispărut și automobilele. Problema e că automobilele le deține o companie de-a lui Oleg Voronin. Acest CNI este absolut subjugat. Este utilizat ca bâtă politică în răfuiala domnului Păpușar cu oponenții săi politici”, a opinat politologul.
Experții consideră că vicepreședintele CNI, Victor Strătilă, ar fi unul dintre puținii membri care ar deconspira niște adevăruri, însă este supus mai multor presiuni.
„Suntem în campanie electorală. Partidele care sunt la guvernare nu vor permite trimiterea în justiție a unor personalități politice vizibile, dar asta nu înseamnă c-ar trebui să descurajeze jurnaliștii de investigație, doar să chibzuiască bine lucrurile și să nu le arunce la întâmplare”, a constatat Viorel Ciubotaru.
Totuși, jurnalistul Vasile Năstase a remarcat decizia Comisiei Naționale de Integritate privind refuzul de a cerceta cazul vilei lui Vlad Plahotniuc din străinătate. „Este o decizie descalificantă. S-a compromis totalmente, cu atât mai mult că a fost un extras din registrul cadastral, adus de un deputat. A fost o investigație de presă, care a prezentat imagini din 2012, din 2013” a menționat Năstase.
sursa: jurnal.md