Atenție, falși unioniști!

Imagine implicită

protest 16 ianuarie 2016Este o modă la Chișinău printre unii propagandiști ai puterii oligarhice să fie unioniști. Iar când zic propagandiști îi am în vedere pe bloggeri, analiști, postaci. Moda asta este dictată de interese obscure și diabolice.

Nu văd cum se împacă unionismul pe care pretinzi că îl susții cu oligarhia pe care o aperi. Mă rog, tu nu recunoști că o aperi. Doar că atunci când oligarhia ce te hrănește este amenințată, îți vei scoate ghearele, colții și… noroiul. Aici te developezi. Știi ce cred despre tine? Nu, tu nu ești unionist. Nu poți fi unionist și în același timp să susții un regim dictatorial oligarhic!

Manipularea este la vedere. Deloc fină. Tu, pretins unionist, spui: ”eu nu susțin pe nimeni. Vreau să facem Unirea!” Doar că lucrurile se schimbă când trebuie să critici pe cineva. În vizorul tău nu o să fie niciodată, dar niciodată puterea oligarhică. Pe tine nu o să te intereseze deloc ce furăciuni fac politicienii de astăzi, care au adus Republica Moldova într-un blocaj financiar inimaginabil. Tu îi critici pe toți cei care… critică puterea oligarhică. Și găsești o grămadă de motive pentru asta.

Toată ființa ta de unionist fals va fi concentrată împotriva forțelor politice din opoziție. Pe tine, unionist imaginar, te pasionează să dai picioare în gură opoziției. De ce? Nu e greu de presupus. Puterea financiară a oligarhiei de la conducerea țării este uriașă. Tu ai fost angajat pe ici, colea la vreun sclav al oligarhilor. Așa că nu-ți vine să muști mâna care te hrănește. Este foarte comod să susții puterea oligarhică și convenabil din punct de vedere financiar.

Și dăi, și combate opoziția. Eu nu zic că opoziția este sfântă. Are o grămadă de probleme. O mulțime de oameni dubioși care au fost obijduiți de oligarhi orbitează în jurul opoziție în ideea în care poate o să ajungă la putere și atunci… Doar că acesta este un drob de sare deocamdată. Hai să vedem cine ne fură acum! Hai să vedem cine ne face viața grea astăzi. Hai să vedem unde este pitită oligarhia. Când țara este distrusă de cei de la putere tu, pretins unionist, cauți dușmani. Ne ameninți cu Rusia. Ești supărat că opoziția ar fi statalistă și că este împotriva unionismului. Iei anumite declarații anti unioniste ale unor actori din opoziție le învârți, le toci, faci mare tam-tam din ele. Evident, acuzi mâna Moscovei. O vezi peste tot. Și acolo unde este, dar mai ales unde nu e. Dar asta nu reprezintă decât un truc propagandistic vechi de pe vremea lui Hitler și Stalin. În loc să lupți cu problemele interne, încerci să creezi dușmani externi. Nu-i atingi cu nicio floare pe oligarhii de la putere și faci tot posibilul să păstrezi status quo-ul. De aici îți iei banii. Ce cățeluș mușcă mâna stăpânului?

Pentru mine lucrurile sunt clare. Eu cred că nu trebuie să susții neapărat opoziția. Nici Platforma DA, nici pe Maia Sandu, nici pe Ion Sturza. Mai ales pe Renato și Dodon. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să-i ataci pe ei și numai pe ei. Înțelegem că, tu, unionist prefăcut, vrei să rămână oligarhii la putere ca să fure, iar ție, angajatul lor, să-ți mai pice una, alta. În ceea ce îi privește pe unioniștii adevărați, care pun botul la astfel de manipulări, le spun ceva. Unirea este în pericol în special din cauza oligarhilor. Când s-o pune problema Unirii vrem să mai avem ce uni cu România. Dacă oligarhii fură tot, degeaba!

Adevăratul unionist este cel care lupta împotriva corupției oligarhice. Corupția de astăzi, cea care afectează viețile cetățenilor moldoveni acum! Unioniștii adevărați ar trebui să fie pe baricade, încercând să lupte cu cei mai mari dușmani ai Unionismului: CORUPȚIA, OLIGARHII, DICTATURA!

Vitalie Cojocari

Sursa: cojocari.ro