Autorii atacului comis la revista Charlie Hebdo şi teroristul de la magazinul din Paris au fost ucişi. Hollande: Suntem mândri de activitatea poliţiei

Imagine implicită

Atacuri reroriste FrantaFraţii Kouachi au fost ucişi în atacul forţelor franceze la tipografia din nordul Franţei, afirmă surse din cadrul poliţiei. Fraţii Cherif şi Said Kouachi sunt suspectaţi de comiterea atacului terorist care a avut loc miercuri la redacţia revistei Charlie Hebdo. Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge din Paris, a fost neutralizat în asatul forţelor de elită franceze.

Hollande: Franţa a făcut faţă atacurilor teroriste; suntem mândri de activitatea poliţiei

Franţa a făcut faţă atacurilor teroriste şi suntem mândri de eficienţa forţelor de ordine, a declarat, vineri seară, preşedintele Francois Hollande.

„Franţa, chiar dacă a făcut faţă atacurilor teroriste, chiar dacă ştie că dispune de agenţi de securitate capabili de acte de curaj, nu a terminat cu ameninţările cărora trebuie să le facă faţă. De aceea, vă îndemn să daţi dovadă de vigilenţă, să vă mobilizaţi”, a declarat Francois Hollande după ce autorităţile au reuşit neutralizarea presupuşilor autori ai atacului care a vizat revista Charlie Hebdo şi a unui alt terorist, care luase ostatici la un magazin evreiesc din Paris.
„Aceşti fanatici nu au nimic de-a face cu religia musulmană”, a spus Hollande.

„Luarea de ostatici la magazinul de produse evreieşti este un act antisemit înspăimântător”, a adăugat Hollande.
„Trăiască Republica; trăiască Franţa!”, a continuat Hollande, precizând că va participa la marşul de solidaritate programat duminică la Paris. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cancelarul german Angela Merkel, premierul Marii Britanii, David Cameron, cel spaniol, Mariano Rajoy, şi şeful Guvernului italian, Matteo Renzi, vor participa duminică la mitingul de solidaritate programat la Paris după atacul terorist comis la redacţia revistei Charlie Hebdo.
Autorul luării de ostatici la magazinul evreiesc din Paris a murit. Patru ostatici sunt grav răniţi.

Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge din Paris, a fost neutralizat în asatul forţelor de elită franceze, iar patru ostatici sunt în stare gravă, anunţă surse citate de presa franceză.
Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenţia forţelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului).
Cel puţin patru ostatici au fost grav răniţi în intervenţia forţelor de ordine, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate franceze.

Forţele de ordine au lansat atacul la magazinul de produse evreieşti în acelaţi timp cu intervenţia împotriva fraţilor Cherif şi Said Kouachi, care deţineau un ostatic la o tipografie din localitatea Dammartin-en-Goële. Fraţii Kouachi, consideraţi autorii atacului de la redacţia publicaţiei satirice Charlie Hebdo, au fost omorâţi în intervenţia forţelor de ordine. Ostaticul pe care îl deţineau a fost eliberat.

Sursa:mediafax.ro