Dacă e să-l parafrazăm pe Ion Luca Caragiale, avem și noi regățenii noștri. N-am folosit alte echivalente lexicale, bunăoară: lichele, canalii, ticăloși ș.a.m.d. având în vedere faptul că românul – fie el din Bucureștie, din Iași, Sibiu, Craiova, Cernăuți sau Chișinău – e o fire extrem de simțitoare, uneori, poate chiar mai simțitor (pardon pentru „dezacordul gramatical”) decât dl Goe al acelueași Caragiale.

M-am gândit la acest adevăr citind în PĂMÂNT și OAMNENI, organul P.D.A.M., niște reflecțiii semnate cu un pseudonim în spatele căruia se știe de mult cine se ascunde … Pseudonimul este frumos, nimic de zis, – Ion Munteanu. Titlul reflecțiilor este pe cât de bizar, pe atât de lugubru – „Cine va plânge la urmă, va plânge mai bine” (nr. din 30.07.94). Românii au o zicală similară, dar în ea este pus la contribuție Râsul, nu Plânsul – atribut al unor atitudini de prevestitor de lacrimi, durere, răzbunare, răfuială, pedepsire, persecutare.

Însă, cine știe, poate că nu-i chiar așa; se creează impresia că I.M., în pofida palpabilei sale experiențe de politruc înveterat, este, totuși, un tip sentimental, lacrimogen: atâtea lacrimi varsă din cauza imaginarei ofense aduse de GLASUL NAȚIUNII câtorva lideri ai P.D.A.M., încât s-ar putea să fi stors câteo lacrimă și din ochi … a vreo zece agrarieni!

Dar dincolo de acest impact sentimental, I.M. e un om serios, realist. Bunăoară, d-lui pescuiește în GLASUL NAȚIUNII un „dezacord gramatical” – prilej pentru a se deda unor meditații majore asupra proastei cunoașteri, de către noi, basarabenii, a gramaticii limbii române.

Prea bine cunoscute valeități caracteristice unor regățeni pripășiți după 1989 pe la noi! Suntem de acord cu Dvs., dl I.M., și totuși, chiar dacă la mijloc e o simplă și regretabilă inadvertență, ne dăm seama că vă faceți a uita că noi, cei de la GLASUL NAȚIUNII, n-am fpcut studii în celebre licee și facultăți din vechea capitală a Moldovei, ci școli și secții de facultate prin amărâtele sate basarabene, apoi, în dragul, dar mult prea  rusificatul nostru Chișinău.

Mai compară I.M. eventuala fugă a unor lideri ai P.D.A.M. la Moscova sau Zurich cu trecerea cu traiul la București a Leonidei Lari sau a lui Mircea Drcu. Nu știu care-i capitala țării Dv., dle I.M., dar a noastră, ca și a dnei Leonida Lari și a dlui M. Druc nu este nici Moscova, nici Zurich.

Însă lovitura de grație, crede dl I.M., o dă apreciind caracterizările făcute unor fruntași agrarieni de către autorul articolului „Agrarienii au câștigat alegerile?” din GLASUL NAȚIUNII, nr. 22 a.c. Că-s vulgare, inconsistente, bicisnice, insultătoare, „simple invetcive”…

Chiar dacă o fi fiind așa, vă mulțumim, dle I. M. pentru că ați selectat și publicat atât de bine aceste referințe în gazeta Dvs., retipărindu-le într-un tiraj atât de mare. (Cum ați obținut acest tiraj – știe întreaga Republică). Las’ să știe cât mai multă lume pentru cine și-a dat votul în iarnă! Dacă n-am ști cine sunteți, dle I.M., am crede că ați făcut-o intenționat, că ați dat o lovitură sub centură patronilor, astfel compromițânt reputația întregului lor partid!

Cu adevărat se spune în Sfânta Scriptură: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci pe unul îl va urâ și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipsi și pe celălalt îl va disprețui…”

Deși, cine știe …

Ianoș ARDELEANU