Avocaţii din Republica Moldova, în GREVĂ generală; Motivul – persecutarea şi desconsiderarea apărătorilor în cadrul proceselor de judecată

Imagine implicită

Avocaţii din Republica Moldova au decis să intre în grevă generală. Hotărârea a fost adoptată astăzi la Congresul ordinar, iar data declanşării şi durata acesteia urmează să fie stabilite de Consiliul Uniunii Avocaţilor.

În cadrul întrunirii a fost adoptată o rezoluţie, în care au fost enumerate nemulţumirile apărătorilor, şi a fost ales un nou preşedinte al structurii.

Avocaţii susţin că rezoluţia a fost adoptată din cauza persecutării şi desconsiderării apărătorilor în cadrul proceselor de judecată.

Totuşi, nu toţi avocaţii sunt de acord cu ideea declanşării unei greve.

Despre discriminarea apărătorilor a vorbit şi preşedinta Asociaţiei Femeilor Avocate din Moldova, care a precizat că a fost prezentat şi un raport în acest sens la Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale.

Tot astăzi a fost ales noul preşedinte al Uniunii Avocaţilor. Acesta este decanul Baroului Chişinău, Emanoil Ploşniţă. El a câştigat în faţa actualului preşedinte al Uniunii, Nina Lozan.

Sursa:jurnal.md