Banca de Economii, Unibank, Banca Sociala – cine sunt auditorii?

Imagine implicită

BNMPe 30 decembrie, în forfota sărbătorilor, BNM a introdus administraţia speciala şi la Unibank. Decizia, oarecum aşteptată, a încheiat şirul logic, după acţiuni similare în cazul BEM şi Banca Sociala. Gaura în capitalul acestor bănci este estimată la 9-15 miliarde de lei, sau echivalentul a ~13% din PIB. Sau până la 58% din veniturile bugetului 2014.

Situaţia e mult prea gravă pentru a mă aventura în speculaţii despre cum o fraudă de aşa proporţii a fost posibilă în lumina zilei. Este evident că insuficienţa de capital e rezultatul unui şir de tranzacţii suspecte cu persoane afiliate. Mecanica însă este una mult prea complexă pentru a o putea descrie cu siguranţă. Mă voi opri deci la un aspect care este la suprafaţă şi mi se pare mult ignorat: cine este auditorul care a semnat rapoartele financiare ale acestor bănci pentru anii precedenţi? Deşi majoritatea fărădelegilor la BEM s-a produs aparent în 2014, banca a ajuns în criză de lichiditate mult mai devreme, în timp ce până în 2013 aceasta a obţinut avize ale auditorilor per total favorabile.
banks-audit-visualToate trei bănci au un auditor comun: Grant Thornton. Lucrurile par cu adevărat interesante. În primul rând, am fost oarecum surprins să văd cât de prolifică a fost activitatea acestui auditor în ultimii ani în Moldova. Fideli sloganului companiei – An instinct for growth © – cei de la Grant Thornton şi-au crescut cota băncilor auditate din Moldova de la 0% în 2009 la 43% în 2013. Această dominaţie este oarecum contra-intuitivă. Piaţa auditului este tradiţional foarte conservativă, dominată de companiile Big-4 – PWC, Deloitte, EY şi KPMG. 99% din companiile FTSE 100 sau Fortune 100 sunt auditate de una din Big-4. Multe fonduri de investiţii au reguli stricte ce ţin de obligativitatea executării auditului de una din Big-4 pentru companiile din portfolio. De fapt, toate băncile cu capital vestic de la noi, continuă să fie auditate de una din ele (MAIB – PWC, Mobias, Victoria – Deloitte, ProCredit, Exim – KPMG, FincComBank, BCR – EY).

E şi normal – auditul nu este un produs ca oricare altul. Rolul auditorului este de a confirma că rapoartele financiare sunt corecte, conform principiilor IFRS şi/sau standardelor naţionale. Asta exact pentru a preveni cauze de fraudă, în care interesele acţionarilor (în cazul BEM – statul) ar fi afectate. Responsabilitatea este una foarte mare: cazul fraudei de la Enron a dus la dispariţia Arthur Andersen, cândva cel mai mare auditor. Cazuri similare la Parmalat sau Ahold, au dus la amenzi de sute de milioane pentru Deloitte.

Nu am nimic cu Grant Thornton, care e şi ea o firmă reputabilă, clasându-se aparent pe locul 6 global, deşi la o distanţă foarte mare de cei patru granzi. Un argument în favoarea Grant Thornton ar putea fi că serviciile acesteia au costat clienţii mai puţin, deci schimbarea ar putut fi una motivată financiar. Dar vedem în raportul anual că BEM a cheltuit pentru servicii de consultanţă şi audit 735,000 MDL în 2010 (KMPG), suma crescând la 1,259,000 MDL în 2011 (când s-a produs schimbarea către Grant Thornton). Inevitabil, întrebarea pe care mi-o pun este dacă switch-ul la Grant Thornton a fost motivat de alte considerente? De exemplu că aceştia ar putea fi mai ‘comozi’ ca auditori?

Evident, auditorii au indicat anumite rezerve în opinia lor de audit, dar acestea par incomparabil de timide faţă de magnitudinea operaţiunilor care ar trebui să stârnească cel puţin curiozitate, dacă nu dubii. De exemplu, Unibank indică în raportul anual pentru 2013 o creştere a activelor de 2.6 ori şi a portofoliului de credite de 5 (!) ori – o anomalie într-o piaţă care a crescut mult mai puţin.

Invit oamenii cu cunoaştere de cauză să se expună în comentarii, fie şi anonim. Ce se întâmplă până la urmă la Unibank, Banca Sociala şi BEM? Cum se explică faptul că toate acestea sunt auditate de un singur auditor? Cum se explica ascensiunea Grant Thornton în Moldova? De asemenea, sunt deschis să includ aici orice reacţie din partea Grant Thornton. Compania mamă, care îşi trage rădăcinile din 1924 şi şi-a construit reputaţia timp de 90 de ani, are ce pierde. Probabil sunt mai cointeresaţi decât oricine să elucideze orice neînţelegeri ce ţin de franşizorii săi din Moldova. Mai ales când costul acestor neînţelegeri s-ar putea ridica la 58% din bugetul Moldovei.

Sursa: vasiletofan.blogspot.com