Bărbatul care conduce operaţiunile din România, Ungaria şi Moldova ale producătorului de smartphone-uri HTC

Imagine implicită

mihai-nodea-htc-copy-bunnnnLa 36 de ani, Mihai Nodea conduce operaţiunile din România, Ungaria şi Moldova ale producătorului de smartphone-uri HTC.

Din poziţia de regional manager, este responsabil de consolidarea brandului şi dezvoltarea strategică a vânzărilor de dispozitive mobile HTC în cele trei ţări, precum şi de dezvoltarea comunităţii din jurul mărcii. Sub conducerea lui, compania a lansat recent pe plan local smartphone-ul HTC One M9, vârful de gamă al anului 2015 şi succesorul modelului de succes One (M8). În acelaşi timp, HTC a lansat pe piaţa locală cele mai noi telefoane din familia Desire.
Mihai Nodea are o experienţă de peste zece ani în industria de telefonie mobilă. Şi-a început cariera în cadrul operatorului de telecomunicaţii Orange România, în 2000, fiind responsabil de relaţia cu clienţii.

Ulterior, s-a specializat în segmentul dispozitivelor mobile, ocupând diverse poziţii de management în cadrul LG Electronics România şi Sony Ericsson Mobile Communications până în 2012, când a preluat operaţiunile de distribuţie a brandului HTC în România şi Moldova.

„Industria smartphone-urilor este foarte dinamică şi competitivă. Consumatorii au o ofertă extrem de bogată de dispozitive, astfel că trebuie să găseşti mereu elementele diferenţiatoare, atât din perspectiva smartphone-ului în sine, care trebuie să inoveze prin design şi performanţe tehnice, cât şi a iniţiativelor comerciale, astfel încât să creezi o comunitate în jurul brandului tău şi să creşti performanţele de vânzări“, spune Mihai Nodea. De-a lungul carierei, prin strategia comercială şi iniţiativele comerciale, el a obţinut creşterea cotei de piaţă şi a volumului de vânzări pentru toate brandurile de care a fost responsabil.

Regional managerul HTC România, Ungaria şi Moldova a obţinut o diplomă de master la Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi deţine o diplomă în International Business Administration obţinută în cadrul Universităţii Danemarca de Sud.

sursa: businessmagazin.ro