Băsescu: Republica Moldova să fie conectată la sistemul energetic românesc, să nu fie dependentă de importuri
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, că pentru Republica Moldova este importantă realizarea interconectării energetice pentru garantarea independenţei energetice, susţinând că gazoductul Iaşi – Ungheni, care este în execuţie, ar trebui prelungit până la Chişinău.
„Este în execuţie gazoductul, ce trebuie prelungit până la Chişinău. În etapa a doua a proiectului gazoductului, care e mai scumpă, vor trebui introduse spaţii de pompare pentru a mări capacitatea de aprovizionare cu gaze a Republicii Moldova. Mă uit câţi bani dăm pe tot soiul de programe pentru consilii judeţene, dar mai puţin importante. Am putea găsi bani în buget pentru interconectarea cu Republica Moldova, însă pentru asta ar trebui să ţinem mai puţin cont de interesele baronilor locali”, a spus şeful statului.
El a mai spus că Republica Moldova trebuie să fie conectată la sistemul energetic românesc pentru a nu fi dependentă de importurile de energie electrică şi gaze. Traian Băsescu a afirmat, la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că sunt în proiect trei linii de înaltă tensiune care să asigure integral nevoile de energie electrică ale Republicii Moldova.
Lucrările principale pe teritoriul României la gazoductul dintre România şi Republica Moldova pe ruta Iaşi-Ungheni au fost finalizate, se arăta într-un comunicat transmis, în luna ianuarie, de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), titularul proiectului.
Proiectul este dezvoltat în baza unui acord încheiat între ministerele Economiei din România şi Republica Moldova şi are ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale din cele două ţări.
sursa: mediafax.ro