BILANŢUL DNA – Kovesi: În 2014 s-a înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de DNA. Ponta şi Iohannis participă la bilanţ
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la bilanţul DNA că în 2014 a fost înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi, DNA cerând Parlamentului încuviinţarea arestării a nouă parlamentari şi a 12 actuali şi foşti miniştri. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta participă la prezentarea Raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe anul 2014.
Codruţa Kovesi a spus la bilanţul activităţii DNA pe 2014, la care participă preşedintele Iohannis şi premierul Ponta, că anul trecut Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parlamentului încuviinţarea începerii urmăriii penale şi arestării pentru nouă parlamentari şi pentru 12 actuali şi foşti miniştri.
”Este cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de DNA. Investigarea faptelor de corupţie la nivel înalt va continua”, a spus Kovesi.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, la intrarea în Cercul Militar Naţional, de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi.
La prezentarea bilanţului DNA sunt prezenţi şi premierul Victor Ponta, şeful interimar al SRI, Florian Coldea, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Afacerilor Interne, Gabrile Oprea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, vicepreşedintele CSM, Bogdan Gabor, şi reprezentanţi ai ambasadelor.
Luni, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat pe Facebook că va participa, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde va sublinia din nou ”că trebuie depăşite definitiv situaţiile în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi”.
”Treptat, România devine model şi inspiraţie pentru alte ţări în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei. Am constatat acest lucru cu prilejul recentei vizite la Bucureşti a preşedintelui Bulgariei, Rosen Plevneliev”, a scris Klaus Iohannis, luni, pe Facebook.
”Sper ca partidele politice să-şi respecte angajamentul asumat public de a face mai simple şi mai transparente procedurile parlamentare care privesc cererile justiţiei”, mai afirmă Iohannis.
Sursa:mediafax.ro