Blocul ACUM va veni în Parlament cu un set de proiecte de legi reformatoare; Năstase: „Vor fi propuse tuturor deputaților”

Imagine implicită

Imediat după validarea mandatelor, deputații blocului ACUM Platforma DA și PAS vor înainta în Parlament un set de proiecte de legi și mai multe acte normative reformatoare, anticorupție, menite să pună începutul schimbării.

Aceste proiecte de legi vor fi propuse tuturor deputaților, și nu unor partide politice la concret. Declarația a fost făcută de copreședintele blocului ACUM, Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” la N4.

„Nu vom propune unor partide politice, unor fracțiuni parlametare, ci vom propune tuturor parlamentarilor, care, după ce le vor fi validate mandatele de către Curtea Constituțională, vor avea de ales – să se plieze sau nu pe acest program, care este și programul întregii societăți, pentru că toată lumea își dorește schimbarea în bine a țării, toată lumea își dorește o viață mai bună, își dorește dreptate. Și atunci o să propunem iată acel pachet de legi care, în momentul de față, sunt elaborate, avem peste 20 de legi. O să le propunem tuturor deputaților și se va produce imediat ce vor fi validate mandatele”, a precizat liderul Platformei DA.

Andrei Năstase a reiterat că Blocul ACUM Platforma DA și PAS își va respecta angajamentul de a nu face alianță cu partidele oligarhice și anti-europene.

„Este timpul să vină niște oameni de caracter, niște oameni care-și respectă propriul cuvânt și îi respectă pe cei față de care au făcut asemenea angajamente. Acest timp a venit. A venit și prezența în Parlament a opoziției democratice, prezența direct din stradă, dacă urmăriți atent, niște temerari au venit și iată că nu fac ceea ce au făcut alte generații de politicieni. Noi nu suntem politicieni, noi ne-am propus să fim oameni politici. De ce ar trebui să merg după analizele și expertizele altora dacă în joc sunt niște principii, dacă în joc sunt niște valori de la care noi nu deviem, pe care noi nu le negociem, pe care noi nu le târguim. Noi știm ce avem de făcut, noi știm că avem nevoie de deoligarhizat această țară în general, noi avem nevoie să eliberăm instituțiile statului, de drept și de reglementare, de politic, de mafie”, a mai spus Năstase

„Eu nu am de gând să negociez cu nimeni nimic și asta se cunoaște, dar din punct de vedere instituțional, în momentul în care asta prevede Constituția, că vor fi consultări cu președintele sau președintele va face consultări cu fracțiunile, sigur că da, vom fi prezenți acolo, dar să nu vă așteptați de la mine că eu mă voi comporta așa cum s-au purtat între ei Filip, Candu și Plahotniuc”, a adăugat liderul DA.

Andrei Năstase a mai spus că, în momentul de față, este prematur de vorbit despre opoziție sau guvernare.

„Este prematur să discutăm în momentul de față unde vom fi și cum vom fi, dar chiar și de pe poziția de opoziție, să spun așa, putem acționa pe cele trei dimensiuni cel puțin – o colaborare constructivă, atunci când este vorba despre obiective de interes național, putem vorbi despre o competiție de idei, competiție de proiecte, competiție de propuneri cu cei de la guvernare și, bineînțeles, putem vorbi despre un conflict parlamentar adevărat, atunci când este vorba despre abuzuri sau derapaje ale guvernării. Dar eu cred că este prematur în momentul de față să vorbim de pe ce poziție vom acționa. Cert este că avem un program bine argumentat, bine elaborat. Avem în momentul de față pregătite un set de acte normative, fie că sunt legislative sau nu sunt legislative, pe care o să le propunem întregului Parlament”, a declarat liderul Platformei DA.

Precizăm că, săptămâna viitoare, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra legalității alegerilor parlamentare care au avut loc pe 24 februarie.

Sursa:jurnal.md