Domnule ministru, de când dețineți portofoliul Românilor de Pretutindeni, ați avut nenunărate întâlniri cu românii de peste hotare. Care sunt cele mai importante așteptări pe care ei le au de Departament, de la Guvernul României?

-Comunitățile românești sunt foarte diferite, pentru că în toate țările, fie că vorbim de comunități istorice, sau de ceea ce numim în mod impropriu Diaspora, dar acest temen s-a democratizat, îl vom folosi și noi, peste tot avem români care muncesc, care fac afaceri, români care merg la studii.

Problemele lor nu sunt atât de diferite pentru că, cu toții, sunt preocupați cam de aceleași lucruri. Dacă ar fi să facem o împărțire, pentru a fi mai geometrici, am putea face o împărțire pe orizontală și una pe verticală. Pe orizontală, i-aș asocia pe românii din teritoriile istorice, cu problemele lor istorice, care țin de rezistență, de continuitate a limbii, a tradițiilor, a culturii…  Și românii din ceea ce numim Diaspora, care au cu totul alte probleme, legate mult mai mult de piața muncii sau de problemele care rezidă din această piață a muncii în care sunt implicați. Este motivul principal pentru care ei au plecat. Dacă ne referim la această structură pe verticală, aici lucrurile sunt mult mai individualizate pentru că sunt acei români care au probleme legate de accesul la muncă, sunt acei români care au probleme legate de drepturile pe care le au și nu sunt întotdeauna respectate, acei români care, din păcate, o spun cu multă durere și încerc să îi conving de fiecare dată că nu este bine să lucreze la negru. Avem și această categorie. A lucra la negru, dincolo de faptul că se intră in contradicție cu legile statului, dar îi pune într-o situație extrem de delicată. Se spune că nicio dramă nu ni se poate întâmpla nouă. Se spune în mod impropriu. Din păcate nu putem ști acest lucru. Oricând ceva se poate întâmpla. Dacă nu ești protejat de legile unei țări, de legile europene, ești total în bătaia vântului și este foarte greu ca apoi să te întorci împotriva statului și să ceri ca statul să face ceva pentru tine. Statul nu poate să facă atâta vreme cât tu, ca cetățean, ai încălcat legea. Așa cum acel cetățean, indiferent de unde vine el, care intră intr-un transformator de 700.000 de volți ca să fure cupru și este electrocutat și piere în acest act antisocial și ilegal, nimeni din partea lui nu poate avea pretenția asupra statului care trebuie să se ocupe de urmarea acestui act ilegal.
Problemele principale ale românilor, dacă ne referim la această structură pe verticală, sunt legate de taxele consulare, de repatrierea decedaților. Și aici aș avea un bemol de pus. S-a făcut foarte mult caz despre ”sutele de persoane care zac în morgile din Italia”. Este o invenție a unei anume prese, sau o speculație facută de anumiți jurnaliști sau alte persoane răuvoitoare. Eu am încercat să aflu la concret și am primit, nu de mult, din Toscana, de la o societate care se numește CASCRI, o asociație românească, care a cerut în toată regiunea Toscana, situația decedaților din morgile de acolo. În Toscana, după informațiile pe care această organizație le-a primit, nu există nici măcar un singur decedat român. Asta nu înseamnă că nu sunt. Dar nicio țară din lume nu are ca obligație să repatrieze corpurile neînsuflețite ale cetățenilor săi, decât în situația în care moartea a survenit în urma unei catastrofe, a unui accident, a unei situații care iese din cadrul normal al vieții curente. Am să vă dau un exemplu curent, când am fost în Spania pentru un cu totul alt eveniment, cu doamna ministru Rovana Plumb, ne-am confruntat cu acel oribil accident în care mai mulți români au pierit pe autostradă. Ne-am deplasat la fața locului și pentru că acești români muriseră într-un accident de circulație, deci un eveniment excepțional, autoritățile statului, împreună cu asigurările celor două autovehicule, au rezolvat această problemă a repatrierii. Da, la Ministerul de Externe există un fond special pentru situații de urgență. Dar aceste situații de urgență, ca în toate țările lumii, sunt foarte clare.
Apropo de această situație a repatrierilor, dincolo de o propunere a mea, care a fost sub formă de întrebare lansată în eter – dacă nu s-ar putea face o donație de un euro de către toți românii din străinătate, pentru a se crea un fond independent pentru repatrierea morților, sau pentru alte situații extreme – știu că există o propunere în Parlament, prin care anumite taxe necesare pentru repatriere, să fie preluate de către autoritățile locale. Este o propunere dar am înțeles că există o oarecare reticență la adresa acestei propuneri, dar Parlamentul va hotărî dacă este sau nu oportună. Sunt și propuneri mai vechi, să se adauge la taxele consulare o sumă pentru acest scop. Aceasta mi se pare o propunere ce nu își are locul, mai ales atunci când oamenii cer reducerea taxelor consulare. Au fost și alte propuneri, să se scoată din taxele consulare o anumită sumă pentru a se crea un fond. Discuția este mult mai complexă și ține de un echilibru financiar care depinde de mai multe ministere, finanțe, buget… Știți cum este, când luăm dintr-un buzunar și punem într-altul, trebuie să punem la loc de undeva.
Referitor la taxele consulare, eu la Departamentul Românilor de Pretutindeni, împreună cu Direcția Consulară de la Ministerul de Externe, lucrăm la o propunere de reducere a acestor taxe, pe segmente foarte precise. Sigur, niciodată nu o să fie suficient, întotdeauna vom dori mai mult. Este în firea omului să vrea mai mult. Dar trebuie să fim conștienți și realiști, să vedem cum putem face. Nu putem face ceva care să tulbure un echilibru financiar. Dar suntem foarte aproape de reducerea unei taxe consulare. Eu sunt foarte mândru că s-a ajuns la acest lucru pentru că, până la urmă, m-am luptat foarte mult ca să obțin această analiză. Am aflat că astfel de analize au mai avut loc la MAE, au fost și propuneri dar care nu au întrunit sufragiile necesare la forurile competente. Iată că acum putem reuși. Trebuie să începem de undeva. Nu trebuie să găsim motive ca să nu facem. Eu cred în încercări, chiar dacă ele se dovedesc a fi ratate, sau nepotrivite, neoportune. Prea mult în această țară s-a vorbit și cei care mă acuză acum pe mine că încerc să fac sunt exact cei care, cu ani in urmă, când erau la putere, nu au făcut nimic. Dar asta este o discuție politică…

Ați fost în mult comunități și vreau să vă referiți la aceste vizite, dar îndeosebi la ultimele, Albania și Macedonia, unde nu prea s-au ingrămădit demnitarii români să meargă. Bănuiesc, este o listă care va continua…

– Am încă suficientă benzină, metaforic, in mine pentru a nu mă opri la jumătatea drumului, și am să merg până la capăt, oriunde va fi acest capăt. Eu sunt un tip care cred în acțiune, în oameni, și care sunt fidel propriilor mele gânduri și celor care au încredere în mine. De aceea când aud anumite voci care mă acuză fără să justifice în vreun fel, îmi vine întotdeauna în minte, acel proverb ”câinii latră, caravana trece”. Am revenit de curând dintr-o vizită, e drept un mic maraton în Balcani – Bulgaria, Macedonia, Albania. Am fost surprins să constat că, de foarte mulți ani, nimeni nu a fost acolo într-o vizită oficială. Au fost unii care dețineau funcții oficiale, dar care s-au dus cu titlul privat, și care nu puteau să transmită niciun mesaj și nici un semnal legat de preocuparea României pentru aceste comunități. Da, comunitatea aromână din Albania, Macedonia, în particular, a fost foarte neglijată, dar iată cu lucrurile se schimbă. Iar eu fac parte dintr-un Guvern care este preocupat de toți românii, sau aromânii sau meglenoromânii sau oricum i-am numi și care aparțin marelui popor român. Nu există români mai puțin români decât alții, decât poate aceia care nu știu ce înseamnă a-ți iubi țara și a vorbi frumos despre ea. Deci Guvernul din care fac parte are această preocupare evidentă. Iar eu în momentul în care mă duc în aceste locuri, este și un semn foarte clar al acestei preocupări. Putem să vorbim de la București, să le spunem cât suntem de preocupați, să le trimitem cărți sau nu știu ce altceva. Nu, eu cred că trebuie să mergem acolo și concluzia mea, după această primă vizită și vreau să precizez că va fi o primă vizită, cum le-am spus și lor, concluzia mea este că a fost o mare reușită. Acești oameni se bucurau și spuneau: ”În sfârșit!”. Sigur, m-am dus cu cărți în limba română, în limba aromână. Tot acest dialect aromân, pe care unii înceracă să îl transforme într-o limbă aparte, știu că există și în România un grup care cere ca aromânii să fie declarați minoritate. E absurd, aromânii fac parte din poporul român. Cred cu că acest gen de dispute dăunează cauzei aromânilor. De aceea prezența mea acolo a fost importantă pentru ei, pentru că au înțeles că Guvernul României, România este aproape de ei. Și faptul că un ministru s-a dus în locuri în care nici nu știam cum vom ajunge, pentru că drumurile nu sunt întotdeauna foarte bune. Dar nu contează, până la urmă putem să mergem și pe jos și călare, oricum. Totul este să ajungem la destinație. Eu cred în ideea de a ajunge la destinație. Îmi doresc ca după ce nu voi mai fi în acest birou, cel sau cea care va veni după mine să poată să reia lucrurile de acolo unde le-am lăsat eu, dar să rămână ceva în urma mea. Doar să trec pe aici, nu mă interesează.

V-am văzut într-o fotografie emoționantă la mormântul lui Constantin Belimace, autorul versurilor după care a făcut imnul aromînilor. Ce ați simțit în acele momente, mai ales că nu mulți au avut ocazia de a ajunge până acolo?
 
– Am ținut să merg până acolo. Eu știam acea poezie, Părinteasca dimândare, in interpretarea regretatului Toma Caragiu. O auzisem cu ani în urmă și m-a impresionat cât de bine suna această limbă din care nu înțelegeam toate cuvintele, dar înțelegeam ce vrea să spună. A fost o senzație foarte stranie, pentru că mă simțeam ca un om oarecare alături de istorie. Eram alături de cineva care a contribuit la istoria aromânilor, deci la istoria românilor. Oameni care au marcat istoria, care au marcat limba română. Eu sunt foarte atașat de limba română. Așa cum spunea și Nichita Stănescu și Cioran, noi locuim în limba română și cred că e bine să iubim această limbă și să avem grijă de ea. Și cei care se luptă pentru limba română, că sunt cei din Valea Timocului, că sunt cei din Macedonia sau din Albania, din România sau din Republica Moldova sau de oriunde ar fi, sunt cei de care ar trebui să avem grijă și ar trebui să fim cât mai mulți care să fim preocupați de limba română. Să o vorbim corect și nu este cazul întotdeauna, chiar în mijlocul Bucureștiului, chiar pe mari posturi de televiziune. Dovada iubirii față de o limbă constă și în respectul pe care îl ai față de gramatica acelei limbi și felul în care folosești cuvintele. Ne-am englezit foarte mult în ultima vreme, măcar dacă ar fi fost o evoluție culturală… Nu e, poate că uneori nu cunosc cuvântul în românește. A iubi limba română înseamnă a o vorbi corect.

Sperăm să ajungem și acolo. Ați văzut, cu siguranță, proiectele care au câștigat finanțarea în acest an la Departament. Din câte ați văzut, ele corespund așteptărilor dumneavostră din punct de vedere tematic, al ariei geografice, al indeplinirii obiectivelor din Strategia pentru Românii de Pretutindeni sau mai este loc de invovații, pentru proiecte noi?

– Nu putem să fim plăcuți de toată lumea. Niciodată nu vom reuși să mulțumim pe toată lumea și niciodată strategia pe care ne-o dorim nu o vom putea duce până acolo unde am vrea să ajungă din foarte multe motive. Dar cu cât putem merge mai departe, cu cât putem face mai multe lucruri, cu atât este mai bine. Important este nu să ne gândim la ce nu putem face, și să ne plângem de milă. Important este să fim conștienți de ce putem face împreună și să încercăm să evoluăm împreună pentru mâine, pentru un mâine mai frumos, mai curat, mai liniștit, mai împăciuitor între români. Este foarte greu să departajăm proiectele. Sigur că trebuie stabilită o ierarhie. Noi nu avem criterii prin care stabilim această ierarhie. Există o comisie de specialiști care analizează proiectele pe baza unui punctaj și pe baza unor priorități. Și în fiecare an vor fi alte priorități. Sigur că între problematica celor din Europa, ce numim Diaspora și problematica celor din teritoriile istorice există o mare diferență. Dacă așa cum spuneam mai înainte, cei din teritoriile istorice se luptă pentru a-și păstra limba, cei din Europa sau din alte țări, au preocupări legate mult mai mult de viața lor în cadrul societăților respective. Deci nu putem să încurcăm aceste două probleme. De aceea, chiar ne-am gândit la Departamentul Românilor de Pretutindeni să facem două secții diferite, pentru a nu intra în competiție unii cu alții. Trebuie să comparăm ce e comparabil, ori lucrurile nu sunt comparabile. Toți românii oriunde s-ar afla, sunt importanți pentru noi. Nu există români mai puțin importanți decât alții. Problematica e diferită și abordarea noastră este diferită. Dar va fi foarte greu să răspundem prezent la toate proiectele pentru că trebuie să fim realiști: avem un buget, este acela care este. Vom cere suplimentarea lui, să dea Dumnezeu să o primim, dar acel buget nu putem să îl împărțim în 784 de bucăți, așa cum ar fi fost cazul dacă s-ar fi finanțat cele 784 de proiecte prezentate în secțiunea din acest an. De aceea îmi doresc și le-am spus-o tuturor din asociațiile românești de peste tot în lume că vom institui un bonus la federalizării. Important este să ne asociem pentru că avem același scop, că e legat de limbă, de școală, că e legat de evenimente culturale. Același scop. De ce să împărțim banii la șapte, între șapte asociații, pentru proiecte identice? Hai să facem un proiect care să aibă un impact, care să aibă publicul necesar și care să aibă un efect. Să vedem ce rămâne în spatele acestui proiect? Să bifăm un proiect undeva și să ne lăudăm singuri ce buni am fost și ce bine am făcut? Trebuie ca acel proiect chiar să aibă un impact. Oamenii, oriunde s-ar afla, au nevoie de lucruri concrete și care să îi ajute să existe, să coexiste cu ceilalți, să poată să creeze, să poată să-și facă școli, spectacole, festivaluri de folclor. Dar hai să facem un festival mare și frumos decât șapte mici festivaluri care vor trece neobservate.

O problemă pe care am observat-o și pe care o ridicau unii dintre reprezentanții diasporei sau din comunități este faptul că există proiecte care s-ar cere derulate pe un număr mai mare de ani, de exemplu un festival, și ideea finanțării pe un an de zile. Cum se poate rezolva această problemă?

– Conform legii, există exerciții financiare în fiecare an, un buget anual care va fi distribuit asociațiilor, persoanelor ale căror proiecte vor fi aprobate de către comisia de la departament. Este o problemă a legiuitorului care ar putea să schimbe asta. Ne depășește cu mult. Ceea ce facem deja este că în foarte multe țări, din comunități sau din lume, există proiecte care se continuă de facto. O școală româneasă, să luăm un prim exemplu care îmi vine în minte, una dintre școalile româneaști de la Atena, unde am să merg peste câteva zile la deschiderea cursurilor de limba română derulate în week-end, foarte importante, iar noi susținem acest gen de proiect, el este repetitiv. În fiecare an se deschide școala în limba română, în fiecare an această școală este susținută și de noi, de la departament. Mai nou, am găsit un proiect foarte frumos, la care noi am participat foarte puțin, un proiect inițiat de UARF (Uniunea Asociațiilor Realizatorilor de Film din România), care s-a desfășurat în Republica Moldova, se numește ”Trei culori, o singură ființă”. Mi s-a părut foarte frumos titlul și m-am gândit că poate ar trebui, am putea să facem un proiect pe termen lung care să se numească ”Trei culori, o singură ființă”. În Republica Moldova era vorba despre un festival de film românesc. Acest proiect poate fi diversificat și asta m-a ajutat să mă conving pe mine că o idee pe care am avut-o la departament cu toții, de a propune asociațiilor din partea noastră un proiect mare și important pentru România, adică să inversăm puțin rolurile. Noi să finanțăm un proiect pe care îl propunem și ei, sub formă de concurs, nu ne-am gândit la modalitățile prin care acest lucru se poate face, dar trebuie să începem de undeva. Dacă avem o idee, trebuie să vedem dacă o putem pune în practică. Poate nu putem dar măcar să ne așezăm în jurul unei mese. Aceste proiect ”Trei culori, o singură ființă” mi se pare că răspunde foarte frumos, corespunde foarte bine spiritului care ne împinge pe noi toți la departament și anume ceea ce ne leagă pe noi toți românii și ne leagă tradițiile, limba, biserica. Ne leagă toate aceste valori ale neamului, de care nu trebuie să uităm. Și poate că ”Trei culori, o singură ființă” poate deveni un proiect far al Departamentului Românii de Pretutindeni, o marcă despusă, orice este posibil. Mi-a sunat bine și văzând efectul acestui festival, succesul pe care l-a avut și impactul titlului. Eu sunt actor și sigur că poate sunt mai emoțional decât alții. Colegii mei de la departament, consiliera mea preferată pe comunicare, Smaranda Vornicu, sau directoarea generală Alina Hagima sau orice alt sau altă colegă întotdeauna îmi spun: da, ești sentimental, e frumos, dar în unele situații trebuie să fii mult mai concret. Și eu le spun: sigur, de aceea mă bazez pe voi.
 
Eu sunt și scriitor de literatură pentru copii și am și un portal care se numește literaturacopii.ro, pentru copiii români de pretutindeni. Unul dintre proiectele viitoare poate fi un proiect mai mare pentru copii, care să aibă mai multe sertare, literatură pentru copii, muzică, scenete și altele, realizat poate împreună cu alte componente din MAE, ICR sau chiar Ministerul Educației?

– Gând la gând cu bucurie, pentru că ideile bune sunt întotdeauna în aer. A fost în acest sens o primă încercare cu un proiect care a fost propus de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, acel basm făcut in colaborare de copiii din mai multe țări. A fost o experiență absolut splendidă. Eu am citit cu mare bucurie acel basm in care se îmbinau într-un mod armonios genuri de personaje Ileana Cosânzeana sau vreun prinț pe cal alb și mass-media care atacă prin structurile ei electronice frumusețea iubirii și a purității. Proiectul a avut un mare succes și ne-am gândit să îl dezvoltăm și să facem din el o permanență pentru că imaginația copiilor este debordantă și ei sunt sinceri. Noi ne-am mai murdărit cu vremurile și uneori uităm baza aceea frumoasă și curată pe care copiii o au. Avem de învățat de la ei. Un alt proiect pe care l-am finanțat noi la departament este unul audio, mai mult CD-uri audio in care mari actori spun versuri din mari poeți români. Și se adresează în particular tinerilor pentru că, deși a citi o carte este foarte important, iar noi facem achiziție de carte și ducem peste tot pentru că ni se cere, trebuie să fim realiști. Din păcate, tinerii nu mai citesc atât cât ar trebui, deși toți ascultă prin fel de fel de aparate pe care le poartă agățate de ei. Și atunci în loc să asculte cine știe ce muzică, să nu-l asculte pe Ion Caramitru sau pe Virgil Ogășanu sau alți mari actori spunând versuri din marii poeți ai României? În felul acesta poate că acești copii, după aceea, se vor îndrepta către cărți. Proiectul a fost susținut cu tot sufletul de actorul Dorel Vișan, s-a implicat foarte mult in acest proiect și a avut dreptate să o facă. Este un proiect pe care vrem să îl dezvoltăm, după buget, cum zice Pristanda. Orice proiect pentru copii este foarte important. Noi dacă facem ceva nu o facem pentru noi, o facem pentru ca ei, mâine, să se găsească într-o lume mai frumoasă, și să nu-și uite originile, rădăcinile, cultura, istoria. Asta trebuie să o facem noi, nimeni altcineva nu le-o va da.

În condițiile în care presa de print și in România suferă, observați o tendință în rândul presei care este preocuptă de tematica românilor de pretutindeni de a valorifica avantajele internetului?

– Avem comunități românești care se află la mii de km distanță, in Statele Unite, in Australia, in Noua Zeelandă. Dacă nu ar fi internetul ar fi foarte greu să comunicăm cu ei. Eu cred că nu trebuie să ne uităm valorile clasice, dar trebuie să fim în pas cu vremea. Trăim intr-o epocă a comunicării, chiar dacă ea are aspecte pozitive și negative. Trebuie să existe o selecție. Nu tot ce există pe internet este bun de folosit. Dar dacă nu ar fi internetul, dacă nu ar fi Google, am fi mult mai departe unii de alții. Noi, la departament, susținem și acest gen de proiecte care sunt strict legate de acest mediu online, de acest mediu virtual, pentru că asta ne apropie de ei. Și dacă nu ne putem întâlni faptic, sigur că putem să rămânem într-o comunicare permanentă. Este foarte important să le dăm și să primim de la ei. Este un schimb permanent pe care noi îl încurajăm pentru că este normal să fie așa.
 
Pe final, un mesaj pentru cititorii portalului Identitate Românească și mai ales pentru beneficiarii activității dumneavostră, românii de pretutindeni.

– Îmi vin în cap tot felul de versuri, dar nu am să le spun versuri, de data aceasta. Singurul mesaj importat este că trebuie să fim împreună, să fim uniți. Să uităm de ceea ce Caragiale numea conflictele de clopotniță și să ne strângem rândurile pentru a putea fi ascultați, ca să contăm. Aparținem unei țări care este importantă în lume. O țară europeană în care mulți își doresc să se întoarcă, iar alții din străinătate, care nu au nicio legătură cu această țară, vor să vină să se instaleze. E un semn. Cred că trebuie să iubim această țară, să iubim limba care ne unește și să nu uităm că suntem români oriunde ne-am afla. E lucrul cel mai important. Și mândri că suntem români.

Interviu realizat de Petre Crăciun

sursa: identitateromaneasca.ro