Braconierul de lux, din nou la Apel; „Ion Pleşca este băgat de oligarhi pe uşa din spate”
Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, ar putea rămâne în această funcţie pentru încă patru ani. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii, care a propus spre aprobare şefului statului candidatura lui Pleşca pentru fotoliul de şef al acestei instanţe.
Dezbaterile însă au fost aprinse, întrucât unul dintre membrii CSM a considerat că scandalurile în care a figurat magistratul, inclusiv participarea la vânătoarea fatală din Pădurea Domnească, trezesc dubii în privinţa integrităţii sale. Această situaţie manifestă cu lux de amănunte toată gravitatea problemelor cu care se confruntă sistemul nostru judecătoresc, afirmă liderii de opinie.
„Asta nu e alegere, asta-i o numire, împingerea persoanei dorite în fotoliu să mai stea acolo încă o perioadă de timp. Situaţia aceasta manifestă cu lux de amănunte toată gravitatea problemelor cu care se confruntă sistemul nostru judecătoresc. Procedura de formare a instanţei, inclusiv alegerea, numirea preşedinţilor trebuie să fie ireproşabilă. Aparenţele create şi semnalele trimise societăţii sunt absolut oribile, la nivelul descalificării întregului sistem judecătoresc”, a comentat avocatul Stanislav Pavlovschi, fost judecător la CEDO, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, la Jurnal TV.
Teodor Cârnaţ, membru CSM care s-a opus înaintării lui Pleşca la şefia Curţii de Apel, afirmă că decizia a fost luată într-un mod nedemocratic. Şi asta pentru că nu poate fi vorba despre democraţie atunci când trebuie de ales „din unul – unul”.
„Pentru mine a fost surpriză din cauza că cunosc faptul că unele persoane doreau să-şi înainteze candidatura la funcţia de preşedinte al Curţii de Apel, însă în cele din urmă am văzut că acest corp de judecători de la Curtea de Apel Chişinău n-au dorit să-şi realizeze până la urmă intenţia. La fel, pentru mine a fost o surpriză când m-am uitat că Colegiul de Selecţie l-a apreciat pe domnul Pleşca cu 120 de puncte. De când sunt membru al CSM, de un an jumătate, astfel de punctaj este pentru prima dată la un candidat care aspiră la funcţia de preşedinte. E bine ca prin lege să fie determinat că minim pentru a candida la funcţia de preşedinte trebuie să fie doi, acest lucru ar fi democratic. Când eşti pus în situaţia să alegi din unul, atunci nu e democratic. Atunci, nu mai avem nevoie de CSM”, a menţionat Teodor Cârnaţ.
De aceeaşi părere este şi avocatul Roman Zadoinov. „Pentru ca să poţi alege trebuie să ai din cine alege. În practicile europene, spre exemplu la Curtea Europeană, trebuie să prezinţi din partea Guvernului unui stat trei candidaţi. Aşa şi în acest caz, trebuiau să existe încă doi candidaţi cel puţin pentru a respecta principiul democratic, că altfel în viziunea mea s-a primit cum cu domnul Putin, ştiţi cum, un singur Putin, un singur Lukaşenko şi atât, alţi candidaţi nu există. Nu cred că nu există niciun judecător în afară de domnul Pleşca la Curtea de Apel care nu doreşte să aibă aşa o funcţie. Eu cred că au fost descurajaţi ca să îşi prezinte cererea de a candida”, susţine avocatul.
La rândul său, jurnalistul Vasile Năstase afirmă că Ion Pleşca este promovat de oligarhi şi că restul judecătorilor au fost puşi în situaţia în care să nu-şi înainteze candidatura. „Pleşca este un om care a fost băgat pe uşa din spate, el este omul sistemului criminal şi ceea ce s-a întâmplat confirmă acest lucru. Ceilalţi judecători au fost descurajaţi, sută la sută au fost descurajaţi să nu participe. Cum poate fi descurajat un judecător? Judecătorii noştri, cam 90 la sută au schelete, au probleme cu dosare. Sunt o grămadă de lucruri care ne fac să credem că această băgare prin uşa din spate de către oligarhi a lui Pleşca este ca un fel de mulţumire a tot ceea ce face el pentru această oligarhie criminală.
Pleşca vorbeşte inepţii, el spune că ceea ce s-a întâmplat în Pădurea Domnească, de fapt, a fost o chestie legală şi el se bazează pe o sentinţă a primei instanţe care nici măcar nu a ajuns încă la Curtea de Apel. Noi avem o lege încă din 94 în care acea rezervaţie este rezervaţie de stat în care scrie negru pe alb: vânătoarea în Pădurea Domnească este interzisă. Doi la mână, peste 50 de mii de oameni i-au cerut demisia în Piaţă, deci există rezoluţia din 3 mai, există expres numele lui Pleşca, i se cere lui demisia. Cum domnule, ce fel de obraz poţi să ai tu ca să mai candidezi odată la chestia asta?”, a declarat jurnalistul Vasile Năstase.
Ieri Ion Pleşca a fost propus pentru un al doilea mandat în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii. Dezbaterile pe marginea acestei propuneri au fost destul de aprinse. Unii membri ai CSM i-au adresat lui Pleşca mai multe întrebări legate de vânătoarea din Pădurea Domnească din 2012, despre care acesta a subliniat că a fost absolut legală.
Amintim că la vânătoarea fatală din 23 decembrie 2012, unde a fost împuşcat mortal Sorin Paciu, au participat mai mulţi oameni de afaceri alături de funcţionari, judecători şi procurori. Printre aceştia şi preşedintele Curţii de Apel, Ion Pleşca, consilierul liberal Iurie Nastas şi fostul director Moldsilva, Ion Lupu. Comisia parlamentară de anchetă a constatat că vânătoarea a fost ilegală, iar procuratura a încercat să tăinuiască incidentul. Deşi Anatolie Zagorodnîi, preşedintele comisiei parlamentare de anchetă în cazul Paciu a cerut suspendarea lui Pleşca pentru că a încălcat codul etic al judecătorului participând la vânătoarea din Pădurea Domnească, cererea a fost respinsă de CSM. Astfel, Ion Pleşca a rămas în funcţia de preşedinte al Curţii de Apel.
În 2013, Ion Pleşca declara mai multe imobile în Chişinău, în valoare totală de trei milioane şi jumătate de lei, dar şi credite ce depăşesc această cifră de cinci ori. Cum a obţinut împrumuturi fabuloase de 17 milioane de lei, acesta a refuzat să explice. De asemenea, Pleşca nu a spus nici cine i-a dat o maşină de cel puţin 40 de mii de euro.
Sursa:jurnal.md