Bugetarii primesc de astăzi salarii mai mari
De astăzi, toţi bugetarii vor avea salarii mai mari. Cei mai mulţi bani, 25% din salariu, au primit deja de la 1 octombrie cei care lucrează în Sănătate, Asistenţă Socială şi angajaţii serviciilor de expertiză medicală.
Şi în învăţământ vor creşte salariile, însă cu 15 la sută. De majorare va beneficia şi personalul didactic, nedidactic, precum şi cel auxiliar.
Ceilalţi bugetari primesc şi ei, de astăzi, salarii mărite cu 10%. Printre aceştia se numără personalul din administraţia publică şi locală şi cel din unităţile de cultură şi teatru.
De această măsură vor beneficia 200.000 de angajaţi. Aceste majorări salariale presupun costuri suplimentare de 6,5 miliarde de lei, în bugetul anului viitor.
Salarii mai mari cu 25%
– angajaţi sistemul public sanitar
– angajaţi sistemul public de asistenţă socială
– angajaţi Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă
şi ai serviciilor teritoriale
Salarii mai mari cu 15%
– angajaţi din sistemul de învăţământ (personalul didactic, nedidactic şi cel auxiliar)
Salarii mai mari cu 10%
– angajaţi administraţie publică şi locală
– angajaţi jandarmerie, poliţie, inspectorate pentru situaţii de urgenţă
– angajaţi unităţile de cultură şi teatru;
Sursa:digi24.ro