Cădere liberă, de Eugen CIOCLEA
Imaginează-ți că nu s-a deschis parașuta.
Se mai întîmplă! Astfel și eu,
iată-mă, cad.
Dar încă e mult pînă jos,
am timp berechet,
cît să mai spun o seamă de vorbe
și chiar să mă rîd.
E nemaipomenit ce se vede de sus!
(Nu știu cum o să fie de-aproape.)
Toate literele alfabetului s-au înghesuit
ca iepurii lui nenea Mazai într-un A,
scris de mînă – autograf
pe o carte,
sub care cu brațele și picioarele rășchirate,
repetînd un studiu de Leonardo da Vinci,
mă voi inșira.
Cad. Intransigent.
Peste orizonturi pe verticală.
Legea căderii se cere o dată în plus
verificată.
Mulțimea mă așteaptă în vale
veselă și entuziasmată.
Așterne-mi , iubito, ceva!
Tunde-ți părul și fă-l grămăjoară!
Nebunii încearcă să vîre cu furcile
paiele într-o petală,
improvizînd un fel de saltea,
bucuroși din cale-afară.
Vin. Vîjîind.
Dar pîn-o să intru în sfera de influiență
a dumneavoastră,
mai am încă timp să fiu cine sunt,
tînăr, cu cerul în spate și-n oase,
cu Calea Lactee ca un colind,
savurînd o stare de grație,
sau de ce nu ar fi să dezmint
cum că-n vid
toate corpurile ar cădea cu aceeași
accelerație.
Declarație
După atîtea declarații de dragoste
a mea vine oarecum timid.
Nici măcar nu mă bazez pe vorbe, –
sunt o sursă neexploatată
de fluid.
Voi magnetiza aceste frunze,
să le prind de simțuri ca de ramuri.
Între teasta mea și steaua de pe plaur
arc voltaic lumina-va geamuri.
Veți gîndi că ninge-n luna mai
mai înregistrînd și-un mic cutremur.
(Ăsta-s eu,
trecînd pe lîngă voi
am intrat în rezonanță cu un greier.)
Trebuiau să treacă patruzeci de ani
ca să-mi vină sufletul la gură
cum argintul viu în termometru.
nu-s bolnav, dar am temperatură.
Poți să-ti fierbi pe tîmpla mea cafeaua,
poți să coci pe limba mea cartofi…
De te plimbi pe geana-mi ca pe-o plajă
o să-ți strice sarea lacul din pantofi.
Fii atent.
În stînga car o pompă,
e dotată și cu injector.
Poate fi prea bine folosită
la vopsit sau ca
aspirator.
Dară de fapt fusese concepută,
în fazae de mit,
originală
ca o țintă-n care bate arma
ca recul și cea sentimentală.
Vă iubesc mai mult decît se crede.
N-am nimic să-mi zic că aparține,
de aceea parcă umblu pe buze
printre voi ca fiarele
feline.