Căderea lui Filat, Lupu, Ghimpu şi Urechean din marea politică; Ce s-a ales din cei patru „muşchetari” care în 2009 porneau să cucerească Europa // Comentariu

Imagine implicită

ghimpe-filatÎn 2009, după mai bine de opt ani de guvernare comunistă, patru lideri politici (Vladimir Filat – PLDM, Mihai Ghimpu – PL, Marian Lupu – PD şi Serafim Urechean – AMN), constituiau Alianţa pentru Integrare Europeană şi fixau obiectivul strategic – integrarea Republicii Moldova în UE.

Niciunul dintre ei nu putea să ştie la acea etapă cu ce avea să se termine aventura lor politică, care părea atât de promiţătoare la început, comentează scriitorul şi jurnalistul Igor Volniţchi, într-un editorial pe tribuna.md.

Primul a căzut Serafim Urechean. Peste un an, în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, formaţiunea sa avea să rămână în afara Parlamentului, iar la începutul lui 2011 – să dispară „înghiţită” de PLDM-ul lui Vladimir Filat. Serafim Urechean a căzut din marele joc politic, iar ca un fel de premiu de consolare i-a revenit şefia Curţii de Conturi a RM, pe care a exercitat-o până pe data de 29 iulie 2016. Unica sa tentativă de a reveni în marele joc politic (alegerile Primarului general al municipiului Chişinău din iunie 2015) a suferit eşec, astfel încât acum el e într-o stare de incertitudine totală, dând periodic impresia că ar putea să revină, dar cum anume, probabil nici el nu ştie încă.

Al doilea a căzut Vlad Filat. Astăzi este absolut evident că liderul PLDM a pierdut din propria greşeală. În 2013, el a avut şansa să provoace alegeri parlamentare anticipate şi să se răfuiască cu toţi oponenţii săi politici dintr-o singură lovitură. A preferat însă să meargă pe mâna lui Iurie Leancă şi a lui Vladimir Plahotniuc. Primul – l-a trădat (e opinia mea personală), iar cel de-al doilea – l-a băgat la puşcărie (din nou e opinia mea personală). Căderea lui Vladimir Filat a însemnat şi căderea PLDM, partid pe care l-a creat şi l-a condus din 2007 până în 2016.

Al treilea a căzut Mihai Ghimpu, iar căderea lui a început în ianuarie 2016, atunci când a acceptat să facă parte din coaliţia de guvernare, alături de PD şi de două echipe de transfugi politici (foşti comunişti şi foşti liberal-democraţi). Ca şi pe Iurie Roşca în 2005, electoratul lui Mihai Ghimpu nu l-a iertat pentru respectivul mariaj politic, astfel că în scurt timp PL a căzut dramatic la capitolul rating, lucru confirmat şi de scorul electoral relativ scăzut înregistrat de Mihai Ghimpu în alegerile prezidenţiale.

Al patrulea a căzut Marian Lupu. S-a întâmplat în acest week-end, când liderul PDM (chipurile) a demisionat. De fapt, Marian Lupu demult căzuse din marele joc politic – încă în 2013, când a fost demis din funcţia de Speaker, dacă nu chiar şi mai înainte. În ultimii ani, deşi partidul său a avut ocazia să-l avanseze în alte funcţii importante în stat, nu a făcut-o. De ce? Cred că răspunsul îl ştim cu toţii.

„Odată cu demisia lui Marian Lupu din acest week-end, putem constata că a apus o epocă în politica moldovenească – epoca celor patru muschetari, care în 2009 porneau să cucerească Europa. Europa aşa şi nu au cucerit-o, dar au ajuns acolo unde au ajuns. De sâmbătă, în politica moldovenească a început o nouă epocă. Poate că nu mulţi încă înţeleg acest lucru, dar ea a început. Care vor fi caracteristicile ei – cred că vom afla încă până la finele anului curent. Cum se va numi? Numiţi-o cum vreţi, căci de la aceasta esenţa lucrurilor nu se va schimba”, conchide Igor Volniţchi.

Sursa:jurnal.md