În ultimele zile am avut în țările vecine, România și Ucraina, două demisii răsunătoare. În cazul României și-a dat demisia procurorul general. În Ucraina a plecat ministrul Economiei, un lituanian de origine.

În ambele cazuri am avut parte de niște demisii de onoare. Tiberiu Nițu, procurorul general al României, a demisionat pentru că a fost acuzat că ar fi folosit coloana oficială. Aivaras Abromavicius dintr-un cu totul alt considerent, pentru că oligarhii nu i-au permis să-și facă treaba pentru care a fost angajat.

Amândouă gesturile comportă însă multă responsabilitate și demnitate. Ele au venit firesc și au scos la iveală anumite probleme de sistem. În primul caz demisia a venit pentru că omul a greșit, în al doilea – pentru că nu-și mai vedea rostul în funcție.
Ieri, la Chișinău, l-am văzut pe unul dintre cele mai detestate personaje publice ieșind într-o conferință de presă și spunându-le jurnaliștilor că au în față „un guvernator al Băncii Naționale în deplinătatea atribuțiilor funcționale”.

Iar asta o spune un tip responsabil în mare parte de jaful miliardului din sistemul bancar. Cu o bună parte din vină pentru spălările de zeci de miliarde de dolari și aproape completamente vinovat pentru că astăzi sistemul bancar din Moldova este extrem de bolnav și aproape de colaps.

O spune un tip a cărui demisie este cerută de mai bine de un an de zile de cetățeni, jurnaliști, analiști politici, politicieni și doi foști premieri. Un tip care până la urmă, în cadrul unui joc murdar, și-a dat chiar el demisia acum 5 luni de zile. O demisie care așa și nu s-a mai materializat.

Tot zilele astea un caz tragic a șocat o țară întreagă și cred că în curând va trece și de granițele Republicii Moldova. Este vorba de medicii de la ambulanță care au lăsat să moară un om în casă pentru că nu le-a deschis nimeni ușa la o adresă la care au fost chemați pentru a salva două vieți.

Oriunde în lumea civilizată ar fi urma o demisie a ministrului Sănătății. Chiar dacă acel ministru nu ar avea nicio vină directă, demisia în astfel de cazuri este firească, pentru că ea relevă greșelile dintr-un sistem și oferă un exemplu pentru viitor, de a nu se mai repeta aceste greșeli. Dar asta se întâmplă doar în țările unde există măcar un pic de normalitate.

Care sunt șansele ca revendicările protestatarilor să fie îndeplinite?

Forumul Civic a prezentat ieri o rezoluție care a fost înaintată celor de la guvernare. Structurat în nouă puncte, documentul cuprinde o mare parte dintre revendicările care au tot fost sonorizare la mitingurile Platformei Demnitate și Adevăr deja de un an de zile.
Aceste solicitări, absolut legitime, au fost ignorate aproape cu desăvârșire până astăzi. Întrebarea pe care mi-au adresat-o mulți și pe pe care mi-o pun și eu este dacă cei care controlează statul vor asculta aceste solicitări măcar acum.

Eu sunt aproape sigur că acest lucru nu se va întâmpla. Pentru că eu, atât în calitate de protestatar cât și de jurnalist le-am tot înaintat aceste revendicări de nenumărate ori. Rezultatul a fost însă de fiecare dată același, nicio schimbare spre bine și un stat capturat și mai mult.

Dar cele două exemple de mai sus, ale lui Drăguțan și Glavan, sunt și mai grăitoare în acest sens. Moldova este acum condusă de către niște oameni bolnavi. Afectați cu toții de virusul liderului lor, Plahotniuc. Ei trăiesc într-o realitate paralelă, construită din aroganță, tupeu și lipsă totală de empatie. Orice revendicare îndeplinită ar fi echivalentă cu o lovitură aplicată acestei realități paralele, acestui sistem bolnav.

Rezoluția este totuși una necesară. Ea arată încă o dată unde este miezul problemei și că există soluții pentru a remedia situația. Că aceste soluții vor fi implementate în următoarele 30 de zile, conform termenului acordat, sau mai târziu, de către o nouă clasă politică, urmează să vedem.

Alex Cozer

Sursa:independent.md