Câte milioane costă întreținerea televiziunii publice, timp de un an

Imagine implicită

teleradio-moldova-5414Pentru întreținerea Instituției Publice Naționale a Audiovizualului „Teleradio Moldova”, în 2014, a fost nevoie de peste 118 milioane de lei, majoritatea dintre care, puțin peste 83 de milioane au fost cheltuite din contul bugetului public. Potrivit raportului anual făcut public de instituția publică, anul trecut, veniturile comerciale ale Companiei au fost de 34 809 100 de lei, comunică Politik.md.

Pentru anul trecut, 2014, sumele cheltuite au fost cu un 1 milion și 754 de mii de lei mai mari decât se planifica la începutul anului. Supracheltuieli au fost admise la uzura mijloacelor fixe, la plata pentru energia termică, dar și la arendarea bunurilor.

tvmTotodată, instituția a anunțat că a cheltuit cu aproape 300 de mii de lei mai mult decât se planifica pentru arenda canalelor şi emiţătoarelor, ca urmare a majorării tarifelor la serviciile de televiziune şi radiodifuziune prestate de către I.S. ”Radiocomunicaţii”.

La 1 ianuarie 2015, IPNA „Teleradio Moldova” avea datorii de 7 251 400 de lei către rezidenții Republicii Moldova și 1 652 500 de lei datorii pentru serviciile comunale, de pază și comunicație. Potrivit aceleiași surse, suma datoriilor a crescut cu peste două milioane de lei în perioada 1 ianuarie 2014 – 1 ianuarie 2015.

Sursa: politik.md