CCA continuă acțiunile de suprimare a Jurnal TV // Scrisoare deschisă
Jurnal TV este ținta unui atac fără precedent din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). Instituția urmărește pedepsirea postului de televiziune pentru faptul că mediatizează ilegalităţile comise de funcţionari de stat şi politicieni, dar și pentru că a solicitat demisia in corpore a membrilor CCA.
Este declarația administrației Jurnal TV, după ce membrii CCA au sancţionat postul de televiziune pentru reportajele critice pe care le-a realizat în perioada în care risca să fie scos din reţele de cablu.
Jurnal TV a adresat un apel instituțiilor de stat și de drept, reprezentanțelor străine, organizațiilor internaționale, dar și ONG-urilor de media să intervină pentru a nu admite acţiuni de intimidare a presei libere şi a opri imixtiunea CCA în activitatea postului Jurnal TV.
„În decizia adoptată, remarcăm că CCA a manifestat o atitudine de răzbunare care, pe lângă faptul că a fost complice al acţiunilor concertate de sistare a retransmisiei postului Jurnal TV în reţelele de cablu ale operatorilor de servicii TV, a monitorizat această perioadă neagră a democraţiei Republicii Moldova şi a constatat criticarea negativă de către postul Jurnal TV a acţiunilor CCA şi ale comanditarilor care insistă asupra sistării activităţii posturilor de televiziune incomode sistemului politic actual” se arată în scrisoare.
Mai mult, membrii CCA monitorizează încontinuu activitatea postului Jurnal TV, sub diverse pretexte, fără ca deciziile privind monitorizarea să fie publicate în Monitorul Oficial, așa cum prevede legislația.
Vă prezentăm mai jos demersul administrației Jurnal TV.
Parlamentului Republicii Moldova
Fracţiunilor Parlamentare
Guvernului Republicii Moldova
Preşedintelui Republicii Moldova
Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
Oficiului Consiliului Europei în Moldova
Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova
Ambasadei Germaniei în Moldova
OSCE
Asociaţia Presei Independente
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul „Acces-Info”
Asociaţia Presei Electronice
Centrul de Investigaţii Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Uniunea Jurnaliştilor din Moldova
ICS Jurnal de Chişinău Plus SRL, titulara postului Jurnal TV, îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu acţiunile Consiliului Coordonator al Audiovizualului de cenzurare şi intimidare a postului Jurnal TV exprimate prin decizia de sancţionare adoptată la data de 19 martie 2014 . În ultima perioadă suntem martorii unui atac, fără precedent, asupra postului Jurnal TV care încearcă să se exprime liber, aducând la cunoştinţa publicului larg realităţile existente în societatea noastră, în politică şi justiţie, demascând legăturile instituite între structurile de stat şi crima organizată.
După ce au fost întreprinse, în ianuarie 2014, acţiuni din partea instituţiilor statului de a exclude postul Jurnal TV din lista canalelor retransmise de operatorii de servicii TV din Republica Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului continuă seria de acţiuni de suprimare a postului Jurnal TV, adoptînd, la data de 19 martie 2014, decizia de sancţionare a postului Jurnal TV în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor art. 7 din Codul audiovizualului „Echilibrul şi pluralismul politico-social” în principalele buletine informative.
În decizia adoptată, remarcăm că Consiliul Coordonator al Audiovizualului a manifestat o atitudine de răzbunare care, pe lîngă faptul că a fost complice al acţiunilor concertate de sistare a retransmisiei postului Jurnal TV în reţelele de cablu ale operatorilor de servicii TV, a monitorizat această perioadă neagră a democraţiei Republicii Moldova şi a constatat criticarea negativă de către postul Jurnal TV a acţiunilor CCA şi ale comanditarilor care insistă asupra sistării activităţii posturilor de televiziune incomode sistemului politic actual. Această critică realizată în contextul autoapărării postului Jurnal TV, a fost catalogată de CCA ca abatere de la respectarea prevederilor privind pluralismul de opinii.
Considerăm că acţiunile CCA urmăresc pedepsirea postului Jurnal TV pentru faptul că mediatizează ilegalităţile comise de funcţionari de stat şi politicieni, precum şi pentru faptul că prin scrisorile din 16 decembrie 2013 şi din 14.01.2014, am solicitat membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului – depunerea cererilor de demisie in corpore în temeiul art.43 alin.(5) lit.a) din Codul audiovizualului.
În pofida declaraţiilor reprezentantului OSCE pentru Libertatea Presei, Dunja Mijatovic , „Orice autoritate de reglementare în domeniul audiovizual trebuie să activeze corect şi nu ca un apărător al partidelor sau oamenilor de afacere. Instituţia audiovizuală nu trebuie să servească interesele partidelor politice, nu trebuie să se angajeze în acţiuni ce ţin de cenzură. Este vorba despre monitorizarea canalelor de opoziţie care are loc în prezent. Autoritatea nu trebuie să îndeplinească rolul unor editori, ci trebuie să ofere condiţii egale pentru toţi”, Consiliul Coordonator al Audiovizualului continuă să manifeste presiuni asupra politicii editoriale a postului Jurnal TV.
Observăm cu îngrijorare că Consiliul Coordonator al Audiovizualului monitorizează încontinuu activitatea postului Jurnal TV. Despre acest fapt ne vorbeşte multiplele monitorizări, realizate sub diverse pretexte, care sunt documentate pentru perioade anterioare.
În cazul monitorizării buletinelor de ştiri, începută la 10 ianuarie 2014, şi aprobată prin decizia CCA nr.11 din 29.01.2014, era obligatorie publicarea în Monitorul Oficial pentru ca aceasta să intre în vigoare şi, ulterior, efectuarea propriu-zisă a monitorizării. Potrivit alin.(3) din art.40 Codul Audiovizualului: „În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Coordonator al Audiovizualului adoptă decizii obligatorii, care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia deciziilor prevăzute la art.38 alin.(8).”
Contrar acestor prevederi, CCA a efectuat monitorizarea postului Jurnal TV, începînd cu 10 ianuarie 2014, pe cînd decizia de efectuare a monitorizării a fost adoptată la data de 29.01.2014, nr.11, şi publicată abia la data de 28.02.2014 în Monitorul Oficial nr.49-52/305. În aceste condiţii, observăm intenţia obsedantă a CCA de a monitoriza şi a sancţiona cu orice preţ postul Jurnal TV, efectuând monitorizări în baza unor decizii care nu sunt publicate în Monitorul Oficial.
Astfel, constatăm că acţiunea CCA atentează inadmisibil asupra postului nostru de televiziune, încearcă suprimarea libertăţii de exprimare şi a unei surse de informare echidistantă şi independentă.
CCA continuă realizarea scopurilor obscure şi antidemocratice, motiv pentru care cerem repetat demiterea actualilor membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi investirea în funcţie a unor membri competenţi, echidistanţi şi imparţiali.
Apelăm la mass-media naţională şi internaţională, la organele de stat şi de drept, la reprezentanţele statelor străine şi ale organizaţiilor internaţionale să intervină pentru a nu admite acţiuni de intimidare a presei libere şi a opri imixtiunea CCA în activitatea postului Jurnal TV.
Cu respect,
Adrian Gîţu
Director general
sursa: jurnal.md