Minimum doi lideri de partide (Maia Sandu şi Andrei Năstase) au semnalat în ultimul timp o situaţie ieşită din comun şi chiar au declarat că sunt gata să se implice pentru depăşirea ei – în Republica Moldova practic nu a rămas presă independentă, iar aceasta trebuie să fie una din preocupările majore ale cetăţenilor ce-şi doresc să trăiască într-un stat cu adevărat democratic.

Astfel, Andrei Năstase a lansat iniţiativa creării unui fond pentru susţinerea presei libere, iar Maia Sandu a declarat (în contextul informaţiilor false precum că ar urma să plece la Londra, abandonînd politica moldovenească) că va rămînea aici şi va continua să lupte, inclusiv pentru a avea o presă cu adevărat liberă.

Preocuparea Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase e de înţeles – ei conduc două dintre principalele partide din Republica Moldova şi se confruntă periodic cu efectele nocive ale presei controlate, dar şi cu lipsa unui număr suficient de instituţii media cu adevărat libere. Altceva e de neînţeles – faptul că cea mai mare parte a presei, a organizaţiilor de media, a donatorilor, a partenerilor externi ai Republicii Moldova se fac a nu vedea această mare problemă.

Instituţiile media s-au închis fiecare în găoacea sa şi se complac în faptul că au o anumită independenţă sau o anumită satisfacţie financiară, neînţelegînd că pecetea care apasă tot mai mult pe presa din RM şi pe care e scris „presă aservită” îi afectează pe toţi deopotrivă, loveşte în credibilitatea tuturor instituţiilor media, inclusiv a celor independente. Organizaţiile de media au creat un cerc închis, în care au inclus cîteva instituţii de presă pe care ei le consideră aproape de valorile ce le promovează şi „rotesc” banii din granturile pe care le obţin fie între aceste instituţii media, fie în scopuri pe care le cred aproape de activitatea acestora.

Partenerii de dezvoltare, donatorii, la rîndul lor, se fac a nu înţelege că banii pe care ei îi aruncă pentru democratizarea Republicii Moldova se pierd în van atîta timp cît nu avem o presă liberă în adevăratul sens al cuvîntului. În rezultat, am ajuns într-o situaţie anormală, cînd de libertatea presei nu sunt îngrijoraţi jurnaliştii, managerii media, donatorii, organizaţiile de media, ci… politicienii. Oare chiar lui Andrei Năstase şi Maiei Sandu să-i trebuiască mai mult decît oricui o presă cu adevărat liberă în această ţară?

Şi Andrei Năstase, şi Maia Sandu, ar putea duce o viaţă frumoasă, lipsită de griji, dincolo de hotarele RM. Dar nu o fac. Rămîn aici şi luptă inclusiv pentru o presă liberă. Dar noi, cei care facem presă, oare nu avem nevoie de aceasta?

Nu are nevoie de o presă liberă societatea moldovenească? Sigur că are, dar atîta timp cît vom rămînea indiferenţi, cît fiecare dintre noi se va preface că nu vede în ce hal a ajuns presa din Moldova, nu vom avea nici o şansă să realizăm acest obiectiv. Aşa şi ne vom complace fiecare dintre noi în activităţile pe care le desfăşurăm zi de zi, pînă cînd la un moment dat vom înţelege că presa a devenit un termen atît de diabolizat încît e ruşinos să spui cuiva că eşti jurnalist. Asta e, dacă suntem ceea ce suntem…

Dumitru Spătaru