Cel puţin 17 militari ucraineni, ucişi în atacuri comise de separatişti proruşi
Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat, joi, că cel puţin 17 militari au murit, iar alţi 36 au fost răniţi în atacuri comise de separatişti proruşi împotriva armatei ucrainene în estul ţării, relatează AFP.
Potrivit ministerului ucrainean, 16 militari au murit într-un atac cu grenadă şi cu mortier în apropiere de Volnovaha, în regiunea Doneţk, iar altul a fost ucis în regiunea Lugansk.
Aceste atacuri au fost comise cu trei zile înaintea unui scrutin prezidenţial considerat crucial pentru viitorul ţării, după şase luni de criză politică ce au condus ţara în pragul unui război civil şi unei sciziuni.
Armata a lansat pe 13 aprilie o operaţiune militară cu scopul de a prelua controlul asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk, aflate în mare parte sub controlul separatiştilor, care şi-au proclamat suveranitatea în urma unor referendumuri privind independenţa.
De mai multe zile, pe „frontul de est” se înregistra o acalmie, în urma violenţelor de la începutul săptămânii, când a fost ucis un militar ucrainean.
Potrivit ONU, cel puţin 127 de persoane – militari ucraineni, separatişti proruşi şi civili – au fost ucise în „confruntări violente” în perioada 13 aprilie-16 mai.
Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov, însoţit de miniştrii de Interne şi al Apărării, a efectuat miercuri, pentru prima dată, o vizită în apropiere de Slaviansk, unul dintre bastioanele rebelilor în estul ţării, un oraş încercuit de către armată. Locuitorii din est „încep să înţeleagă că teroriştii separatişti conduc regiunea către prăpastie”, a declarat Turcinov.
Pentru a asigura buna desfăşurare a scrutinului de duminică, Kievul a anunţat mobilizarea a aproximativ 55.000 de poliţişti şi 20.000 de voluntari. Separatiştii de la Lugansk şi Doneţk au ameninţat că vor împiedica desfăşurarea scrutinului în estul ţării, unde aproximativ două milioane de alegători ar putea să întâmpine dificultăţi în a-şi exprima votul.
sursa: realitatea.net