Anul electoral îşi sporeşte turaţiile. În fiecare săptămână ofensiva propagandistică a partidului de guvernământ din Republica Moldova se diversifică.

Poate cea mai de preţ dintre aceste înfăţişări, pentru liderii săi, este aceea de „ţărm de echilibru”, de factor moderator între tendinţe geopolitice contradictorii care macină statul moldovean. Prima dintre ameninţări o reprezintă socialiştii, care vor să „închine” Moldova Rusiei prin federalizare şi îngroparea vectorului proeuropean. Cel de-al doilea pericol se numeşte, în viziunea Partidului Democrat, unionismul, pe care însă îl tolerează, având grijă să asigure masele că situaţia e sub control.

Cum spune şi Marian Lupu, liderul fracţiunii PD din Parlament (o fracţiune crescută ca pe drojdii în ultimii doi ani, de la 19 la 42 de deputaţi, dar aceasta e originalitatea parlamentarismului moldovean!): unioniştii şi socialiştii nu fac decât să-şi arunce unii altora teme pentru campania electorală, să se aţâţe reciproc.

Dacă despre PSRM nu sunt prea multe de spus – e ultimul „răcnet vestimentar” pe care şi l-au tras interesele Rusiei în această zonă –, despre unionişti se afirmă, şi aici vom cita unele voci critice, bolnave de mefienţă, că aceştia au ajuns, fără voia lor, un grup de manevră într-un joc de putere străin. Altfel cum li s-ar fi permis să se manifeste atât de liber – de la marşurile cu tricoloruri imense desfăşurate la Chişinău, până la declaraţiile de Unire ale primăriilor din provincie? „Unioniştii sunt prinşi într-un joc străin de sentimentele şi aspiraţiile lor”, spun adepţii scenaritelor. Doar că teoria aceasta, parţial adevărată, probabil, ignoră contextul dezastruos al Basarabiei, care favorizează soluţiile radicale. Niciun plan, niciun fundal atent construit, dacă antrenează oameni sinceri, care cred într-un ideal, nu poate prevedea unde va duce, cum va evolua el.

Să reluăm. Singurul care stă de strajă păcii sociale şi interetnice este Partidul Democrat, de guvernământ. Şi pentru a ne convinge că lucrurile stau întocmai, PD a adoptat un întreg buchet de decizii şi rezoluţii vizând proiecte sociale de mare urgenţă, pe care le-a prezentat la briefingul său de presă de marţi Vlad Plahotniuc, şeful formaţiunii.

Spectrul lor e vast şi cu impact la populaţie: programul „Prima Casă”, prevenirea accidentelor rutiere şi a cazurilor de intoxicare cu monoxid de carbon la sate, derapajele din sfera securităţii alimentare… La aceste probleme cât se poate de reale fiecare dintre noi ar mai putea adăuga o duzină. De pildă, sănătatea: aţi mai vizitat în ultimul timp un spital raional? Dacă da, aţi constatat saloanele suprapopulate de oameni sărmani, majoritatea vârstnici, deficitul de medicamente şi lenjerie de pat, insuficienţa echipamentelor, şi i-aţi văzut şi pe medicii care încearcă să-şi facă datoria chiar şi în aceste condiţii grele.

Acolo, în spitale, se consumă marea suferinţă a Basarabiei. Dar avem şi alt şir de probleme: infrastructura ruinată, preţurile mari din farmacii, pensiile care nu pot acoperi costurile de întreţinere. Apoi degradarea învăţământului: salariile mediocre în branşă, dascălii încropiţi la plezneală, capabili să predea simultan chiar şi zece discipline, în locul profesorilor de şcoală veche, care mai ştiau carte şi aveau exigenţe…

Un singur subiect lipseşte de pe agenda încărcată de responsabilităţi a Partidului Democrat: nici în această săptămână n-am aflat nimic despre miliardul furat („de fapt miliardele”, spun experţii financiari, pentru că ingineria e mai veche şi mult mai ramificată). Cine sunt hoţii, vor fi ei pedepsiţi, vor fi restituiţi banii unei ţări în care lumea moare cu zile de boli şi sărăcie?

De ce este atât de important subiectul miliardului furat? Pentru că el dă măsura sincerităţi şi a capacităţii actualei puteri de a face reforme, nu doar retorică de circumstanţă.

Partidul Democrat aici trebuie să-şi concentreze marele efort, întrucât în campania electorală subiectul miliardului furat va fi o armă redutabilă în mâinile Opoziţiei. Or, când vorbim de „jaful secolului”, cel mai elocvent exemplu care demască subordonarea politică a justiţiei din Moldova este dosarul lui Ilan Şor, bancherul condamnat în primă instanţă la 7,5 ani de închisoare. Inculpatul însă e liber şi a pornit o intensă campanie de curăţare a reputaţiei sale.

Dosarul Shor, după multe şi jenante tergiversări (cum a fost pretextul ridicol că sentinţa trebuia să-i fie tradusă din română în rusă primarului de Orhei, care nu cunoaşte limba de stat) a fost transferat în provincie, la Cahul, departe de ochii presei şi ai societăţii civile. Nu s-a găsit niciun magistrat în capitală care să preia dosarul. Motivele acestui refuz în principal sunt două: 1. Judecătorii ştiu că nu vor avea independenţa necesară pentru a-şi face treaba cum se cuvine; 2. Frica de ispite vinovate (vorba unui fost procuror), ispite care i-ar putea costa scump mai târziu. Tot ce are tangenţă cu interesele puterii, cu lezarea acestora, comportă pericole la adresa confortului şi siguranţei personale a purtătorilor de togă moldoveni.

Aşadar, nici săptămâna aceasta după o nouă şedinţă a activului de partid, după noi consultări în teritoriu, nimeni dintre liderii locali ai PD n-a comunicat la centru că lovitura de imagine pe care ar putea-o da Partidul Democrat într-un an electoral sunt progresele în afacerea miliardului furat: alegătorii vor ca hoţii să-şi primească pedeapsă, iar banii să fie recuperaţi.

Ca magnitudine a răului, dosarul Şor şi tot ce are legătură cu jaful secolului este al doilea caz de răsunet după cel al omorului din Pădurea Domnească – un dosar, la fel, ocultat, muşamalizat, fiindcă punea în chestiune întregul zigurat politic şi instituţional din Republica Moldova.

Pe acest fundal, al fărădelegii stridente şi al unei justiţii controlate politic, liderul PD ne-a anunţat în acelaşi briefing de presă despre „perfecţionarea mecanismului de verificare a integrităţii demnitarilor de stat” prin introducerea unor certificate de integritate pentru aleşii poporului şi funcţionarii publici. Angajat plenar în lupta împotriva corupţiei, Partidul Democrat îşi asumă acest obiectiv, care ar fi şi o recomandare a Comisiei de la Veneţia. Doar că, după ce a sfidat avertismentele europene cu privire la votul mixt, cu ce credibilitate se oferă PD-ul să perfecţioneze un mecanism de integritate pe care tot el îl va controla?

Mai mulţi observatori ai scenei politice exprimă temerea că acest „filtru al integrităţii” va constitui o armă împotriva adversarilor politici şi a persoanelor incomode PD-ului în alegerile parlamentare. Aşa încât, am zice, degeaba îşi instituie partidele de opoziţie propriile comisii de etică pentru selectarea candidaţilor, dacă tocmai cei mai buni dintre ei vor fi eliminaţi de „cerberii moralităţii” manevraţi de Partidul Democrat. Faţă cu inventivitatea insolentă a actualei puteri, uneori îţi vine să-i rogi pe experţii europeni să nu mai vină cu atâtea „recomandări de ameliorare” a cadrului juridic şi instituţional, dacă nu au siguranţa că vor fi aplicate just, pentru că acestea sunt cel mai adesea pervertite, transformate în obstacole suplimentare pentru fragila democraţie dintre Prut şi Nistru.

Atâta timp cât guvernarea de la Chişinău nu demonstrează onestitate în cea mai gravă chestiune de pe agenda publică, atâta timp cât afacerea miliardului furat livrează „certificatul de integritate” al Republicii Moldova, vectorul european rămâne o vorbă goală.

Vitalie Ciobanu/Europa Liberă