Chiril Moţpan: „În Republica Moldova există o mare discrepanţă dintre clasa politică şi cetăţeni; Clasa politică a creat în societate un stat autoritar şi o poliţie politică”

Imagine implicită

Actualmente, în Moldova există o mare discrepanţă dintre clasa politică şi cetăţeni. Clasa politică a creat în societate un stat autoritar, o poliţie politică, instituţii capturate şi presă aservită, lucruri care definesc capturarea statului.

Declaraţia a fost făcută de Chiril Moţpan, secretarul general al Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Calitatea clasei politice: importanţa, starea actuală şi căile de îmbunătăţire”, ediţia a 78-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

Chiril Moţpan a adus în calitate de exemplu ţările europene, unde există o clasă politică crescută în timp pe parcursul multor ani, pe când în Moldova se resimte deficitul de calitate a politicienilor, iar de aici vine şi lipsa de comunicare dintre guvernare şi partidele extraparlamentare. Potrivit lui, schimbarea clasei politice este indispensabilă, în contextul în care, actualmente, s-a creat o situaţie absolut defavorabilă societăţii ţării.

Referindu-se la sistemul electoral mixt, secretarul general al PPPDA a menţionat că acesta este unul dezastruos pentru Republica Moldova. El a adus drept exemplu România, care a avut acest sistem, însă a fost ulterior nevoită să-l schimbe. El a menţionat că PPPDA a propus o variantă a sistemului de vot „cu listele deschise”, ceea ce înseamnă că orice cetăţean poate evalua prestaţia unui sau altui cetăţean pretendent înscris pe listele de partid.

„Astăzi susţinem în continuare că sistemul electoral mixt este unul nefast pentru Republica Moldova pentru că va permite să continue această debandadă politică a clasei politice din Moldova şi va permite să aibă şanse doar acei de la guvernare şi foarte puţine sau deloc partidele din opoziţie. Şi asta nu din motivul că nu sunt oameni buni şi foarte buni în aceste partide, dar din cauza concurenţei acerbe pe fundal financiar şi la capitolul influenţa sistemului asupra persoanelor”, a spus Chiril Moţpan.

În acest context, Chiril Moţpan a dat exemplul PPPDA, susţinând că membrilor de partid  li se închid afacerile, sunt impuşi să renunţe la activitatea în Platformă şi să adere la Partidul Democrat. „Vorbim de nişte acţiuni premeditate, intenţionat dirijate împotriva liderilor Platformei. Nu acceptăm acest sistem mixt pentru că cel puţin actualmente nu este avantajos pentru cetăţeni, trebuie să fie definitivate mai multe criterii: transparenţa, profesionalismul, integritatea. Sistemul mixt rămâne o problemă pentru Moldova şi acest lucru a fost apreciat şi de Parlamentul European”, a reiterat Chiril Moţpan.

Dezbaterile publice „Calitatea clasei politice: importanţa, starea actuală şi căile de îmbunătăţire”, constituie ediţia a 78-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Sursa:jurnal.md