Chiril Moţpan: „Regimul s-a dezlănţuit; Persecutarea activiştilor Platformei DA a căpătat o amploare fără precedent – de la filaj, interceptări şi percheziţii până la maltratări fizice”
Regimul cleptocratic, controlat de Plahotniuc, s-a dezlănţuit. Persecuţiile activiştilor Platformei Demnitate şi Adevăr au căpătat o amploare fără precedent în ultima perioadă, în comiterea lor fiind implicate mai mute instituţii de stat şi media aparţinând oligarhului.
Modalităţile de intimidare sunt multiple: percheziţii directe la domiciliu, controale la oficii pe motive inexistente, în prezenţa echipelor de filmare ale holdingului Plahotniuc, urmărire în plină zi, filare, interceptare a convorbirilor telefonice (inclusiv a celor întreţinute cu părinţii, rudele şi prietenii), organizare a diversiunilor (situaţia creată la Coşcodeni, Sângerei), maltratare fizică a rudelor etc.
Cei care au furat miliarde din bugetul statului, au ajuns să intimideze oameni oneşti care au mici afaceri pentru a-şi întreţine familiile, doar pe motiv că îşi exercită drepturile stipulate în Constituţia ţării şi se implică în activităţi civice şi politice, îndreptate spre scoaterea Republicii Moldova din captivitatea mafiotă. Platforma Demnitate şi Adevăr a fost supusă persecuţiilor întotdeauna, în special, în ajunul unor proteste masive. Am prezentat cazurile înregistrate, practic, în toate raioanele, organismelor internaţionale pentru documentare. Doar în ultima perioadă de timp au fost supuşi unor intimidări fără precedent Aliona Mandatii, Arina Spătaru, Ruslan Verbiţchi, Andrei Magalu, Sergiu Cibotari, Constantin Nicolaev, alţi membri şi simpatizanţi ai Platformei Demnitate şi Adevăr.
Campania de persecuţie se extinde şi asupra persoanelor care participă la organizarea în teritoriu a întâlnirilor liderilor Platformei Demnitate şi Adevăr cu cetăţenii deşteptaţi, dornici să afle adevărul despre situaţia reală din Republica Moldova. Însă, în ciuda încercărilor insistente de intimidare şi defăimare, în cadrul acestor întâlniri de suflet, oamenii ne încurajează şi ne susţin. Ei ştiu că guvernarea loveşte în noi atât de disperat tocmai pentru că anume de noi se teme cel mai mult! Aşa acţionează regimul în agonie. Noi însă ne vom apăra şi îi vom apăra pe toţi cei supuşi atacurilor mârşave ale unei puteri criminale, putrede, ipocrite şi lipsite de legitimitate.
Iată, pe scurt, câteva dintre ultimele cazuri de intimidare.
Arina Spătaru, Preşedintă a OT Bălţi a Platformei DA
La 14 septembrie 2017, la atelierul de croitorie (afacere de familie) al Arinei Spătaru a venit inspectorul de sector, însoţit (sic!) de echipa de filmare Publika TV (una dintre sursele cele mai grave de dezinformare şi manipulare a opiniei publice). Inspectorul şi-a motivat vizita prin faptul că un grup de locatari ai blocului au înaintat o plângere, precum că din cauza maşinilor de cusut… au fost fisuraţi pereţii apartamentelor lor etc. Petiţia respectivă nu este semnată şi putea fi scrisă de oricine.
Constantin Boeştean, membru al Consiliului Politic Naţional a Platformei DA
Direcţia Generală Ordine Publică a IGP a MAI i-a adresat o scrisoare prin care îl informează că îi este suspendat dreptul de deţinere, de port sau de folosire a armelor, invocând un articol de lege, care nu are nicio atribuţie la veteranul războiului de la Nistru. La 15 septembrie, la domiciliul domnului Boişteanu au descins trei angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Poliţie, sectorul Râşcani, care au somat proprietarul să predea arma. Astfel, a fost adus un prejudiciu dreptului de proprietate privată a persoanei, stipulat în Constituţia RM şi alte acte internaţionale.
Gheorghe Tărâţă, primar de Opaci, Căuşeni. Preşedinte al OT Opaci
A fost vizitat în mai multe rânduri de către poliţişti şi angajaţii SIS, lucrători ai fiscului, care l-au somat să-şi sisteze activitatea politică. A fost invitat nu o singură dată la CNA cu cerinţa de a aduce toate actele emise de primăria din satul Opaci în ultimii 7 ani. Activitatea primăriei a fost pereclitată grav, căci atmosfera din instituţie a devenit insuportabilă, primarul fiind hărţuit de tot genul de revizii şi controale. În octombrie i-a fost închisă afacerea – un magazin industrial din or. Căuşeni.
Ruslan Verbiţchi, activist al Platformei DA, OT Chişinău, sectorul Râşcani
La 5 septembrie, poliţia economică a descins concomitent la cele două puncte de lucru ale familiei Verbiţchi (tatăl şi fiul), aflate la Piaţa Centrală din Chişinău. Motivul, total neîntemeiat, a fost comercializarea neautorizată a produselor de contrabandă, fapt ce nu s-a adeverit. În aceeaşi perioadă de timp, poliţia economică Centru a tăbărât în atelierul de croitorie al soţiei lui Ruslan Verbiţchi, motivându-şi prezenţa printr-o plângere semnată de o consumatoare care pretindea că nu e mulţumită de calitatea serviciilor şi nu i s-a dat bonul de plată. Timp de 40 de minute angajatele atelierului au fost interogate în camere separate şi s-au făcut percheziţii.
Sergiu Pungă, simpatizant al Platformei Demnitate şi Adevăr, participant activ la proteste
La 15 septembrie 5 angajaţi ai Procuraturii au venit la domiciliul lui Sergiu Pungă şi, în baza unei ordonanţe, au pretins că îi vor ridica automobilul (care era proprietatea fratelui) şi sculele de sonorizare, proprietate privată. De fapt, intimidarea respectivă avea un subtext legat de protestul din 17 septembrie, căci autorităţile au presupus că anume aparatajul lui Sergiu Pungă va fi folosit pentru sonorizarea protestului respectiv.
Sergiu Cibotari, membru al Consiliului Politic Naţional al Platformei DA
La 15 septembrie a fost oprit de mai mulţi indivizi la ieşirea din casă şi a fost intimidat prin ameninţări că activitatea lui politică va avea urmări grave asupra lui şi a familiei sale. În alte zile Sergiu Cibotari (cel care a informat primul opinia publciă despre mafia anabolizantelor) a fost filat în continuu, căci avea nişte responsabilităţi legate de organizarea protestului din 17 septembrie. Pe cazul anabolizantelor judecătoria Ungheni cu sediul în or. Nisporeni, judecătoare Rodica Costru, a emis hotărârea de a-l obliga pe S. Cebotari de a-i plăti lui Eugeniu Nichiforciuc prejudiciu moral în sumă de o sută de mii de lei, plus cheltuielile judiciare. S. Cebotari mai este obligat să facă dezminţiri ale informaţiilor despre mafia anabolizantelor la Jurnal TV şi TV8.
Ştefan Nucă, Preşedinte al OT Cahul al Platformei Demnitate şi Adevăr, locotenent-colonel în rezervă
De mai mute luni de zile este subiectul unei aşa-zise investigaţii poliţieneşti, bazată pe o presupusă plângere a unui cetăţean, care are pretenţii la mirosul emanat de animalele de la ferma lui Ştefan Nucă, edificată conform unui proiect european. La 15 septembrie a fost vizitat de angajaţi ai poliţiei care l-au anunţat că s-ar putea să fie reţinut pentru 72 de ore, fără a-i prezenta un motiv plauzibil.
Andrei Magalu, membru al Consiliului Politic Naţional al Platformei DA
La 13 septembrie la oficiul său a venit un ofiţer de urmărire penală al SUPCE al SCUAP a DP mun Chişinău, înaintându-i ordonanţa pentru efectuarea percheziţiei la magazinul, oficiul, depozitele şi camerele auxiliare ale întreprinderii lui Andrei Magalu, în baza unei bănuieli ca ar fi fost comisă o infracţiune economică. Temeiurile unei asemenea bănuieli însă sunt nefondate şi Andrei Magalu poate demonstra acest fapt prin acte contabile impecabile. Şi mai grav este faptul că la 15 septembrie dimineaţa, nişte brute criminale au devastat locuinţa fratelui lui Andrei Mangalu, maltratându-i soţia. Femeia a fost legată la mâini şi la picioare, molestată fizic, ameninţată să-i transmită cumnatului său (lui Andrei Magalu) „salutări”.
Sergiu Olişevschi, vicepreşedinte al OT Hânceşti
Fiind medic de profesie, a luat în chirie spaţii în două sate, Cărpineni şi Minjir, investind mult în amenajarea unor cabinete stomatologice moderne. Dar consiliul raional Hânceşti, în termeni extrem de duri, i-a sustras dreptul de a închiria spaţiile respective ameninţându-l cu dosare penale. Închirierea spaţiilor respective i-a fost interzisă, deşi medicul nu a avut pe parcursul activităţii niciun reproş din partea administraţiei locale, mai mult – serviciile de sanare a copiilor, a bătrânilor, a persoanelor din familii vulnerabile erau prestate gratuit. Familia a rămas fără venituri.
Chiril Moţpan,
secretarul general al Platformei Demnitate şi Adevăr