Cinci persoane au MURIT şi 28 de persoane au fost rănite intr-un ACCIDENT produs la Ploieşti

Imagine implicită

accidentCinci persoane au murit şi 26 au fost rănite într-un accident care s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 6.15, pe centura de vest a municipiului Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În accident au fost implicate un autobuz care transporta 40 de persoane şi o autobasculantă, care circula cu viteză redusă. Autobuzul făcea o cursă regulată Măneşti-Polieşti. Autobuzul a lovit din spate autobasculanta, conform Infotrafic.Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Braşov. A fost închis şi celălalt sens, pentru a da posibilitatea ambulanţelor să preia victimele.
În urma impactului, basculanta încărcată cu nisip a intrat în interorul autocarului, iar în momentu de faţă echipajele de intervenţie încearcă să scoată vehiculul din habitaclul mijlocului de transport.

Toate echipajele de poliţie disponibile pe centura de vest a Ploieştiiului şi în municipiu suunt la faţa locului.
La locul accidentului au ajuns si 20 de ambulanţe.

Numărul victimelor din accidentul de pe DN1, transportate la Spitalul Judeţean Ploieşti, este de 26, a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanţă Prahova .

Dintre cei 26 de răniţi, doi sunt cu leziuni grave, suferind traumatisme cranio-cerebrale. Printre victimele transportate la spital se numără şi patru minori, o fetiţă de 9 ani şi ali trei copii cu vârste între 15 şi 17 ani.

Sursa:obiectivbr.ro