Cine atacă sondajele, de Victor CIOBANU
Sondajul BOP făcut public ieri a făcut valuri mari în băltoaca noastră mediatică.
Și-au dat cu părerea toți care au vrut. Cei care n-au vrut, dar tot și-au dat cu părerea, sunt mai mulți. Și părerea lor nu știu cum e una și aceeași, cu mici nuanțe. Și mediile în care sunt difuzate sunt unele și aceleași. Sondajul e plătit, sondajul e făcătură etc. Ei, dar asta e meseria păduchilor mediatici din gunoiște – ei primesc mesajul gata făcut, după care trebuie să contamineze totul în jur. Și nu mai contează care e adevărul. Ba chiar nici cifrele nu contează. Ăștia nu discută. Ei doar poluează.
Altă categorie e mai interesantă. Ăștia pretind că scriu sau comentează. Nu, de aici deloc nu rezultă că ei au citit barem sondajul. Ei ȘTIU din start că e făcătură. De ce? Pentru că-s din aceeași gașcă. „Cine finanţează, acela dictează”, scrie unul, precizând că sondajul a fost finanţat de Fundaţia Soros Moldova. Autorului i se pare nefiresc că Maia Sandu şi Platforma „Demnitate şi Adevăr” sunt în topul încrederii respondenților. Dacă ți se pare – îți faci cruce. Dacă vrei să scrii despre sondaje – e bine să știi să le citești. Asta chiar ajută.
Problema cu finanțarea e chiar ridicolă. Se fac o mulțime de sondaje în țară și – culmea (!), toate sunt plătite! Da, toate sondajele costă bani. Doar că unele sunt finanțate de partide și fie se fac publice (mai ales în ajun de alegeri și deseori sunt trucate, în speranța de a influența rezultatul, ceea ce nu are efect, de regulă), fie nu se fac și sunt folosite pentru analize pe interior. BOP-ul este UNICUL sondaj finanțat de Fundația Soros, este realizat de două ori pe an de la 1998 încoace, diferite companii care se schimbă fac lucrările de teren și prelucrarea datelor, iar rezultatele se fac publice, inclusiv baza de date la care oricine poate avea acces. Nu au existat și nu mai sunt sondaje de genul acesta în R. Moldova. Clar? Când vor apărea, când vor fi puse datele la dispoziția oricui, atunci vom mai discuta. Asta pentru a treia categorie de comentatori, care ba zic că nu comentează, apoi încep să comenteze, iar uneori se mai încurcă în cifre, se scuză că nu pot da alte cifre, dar știu exact că-s altele etc. Păi, știm și noi care-s clauzele contractuale și de ce cifrele-s diferite. Oricum, dacă nu le arată, nu se poate demonstra că-s mai veridice.
Ce vreau să zic? Nu că ar fi BOP-ul o vacă sacră care nu poate fi criticat. L-am criticat și eu, la localele precedente, când eroarea pentru capitală a fost destul de mare din cauza eșantionării. Dar am făcut-o cu creionul în mână și cu cifrele la vedere. Acei despre care am scris o fac din interes. Desigur, nu al adevărului și al cifrelor. Se vede cu ochiul liber cum scriu și comentează, dar mai ales unde. Atunci când cred că adunatul în haite și lătratul în cor ajută la ceva, greșesc amarnic. Ajută cifrele. Dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat. Iar acestea arată că gradul de nemulțumire al cetățenilor a ajuns la 90% la foarte multe compartimente. Insistați în continuare că asta nu înseamnă nimic? Că e doar un sondaj? Că se poate de trăit și mai departe tot așa? Eu cred că greșiți. Și veți vedea cât de curând…
sursa: ziarulnational.md