Cine ia locul lui Filat?

Imagine postare

fotoliul-presedintelui-e1320918297698În urma demiterii Guvernului, membrii partidelor parlamentare își frămîntă mințile și propun candidați la funcția de prim-ministru.

Ministrul de Externe neagă că ar putea ajunge premier, întrucît fracțiunea liberal-democrată îl susține în continuare pe Vlad Filat. Iurie Leancă spune c-a rămas surprins de informația vehiculată precum că PL și PDM i-ar susține candidatura.”Ei pot să creeze un club al fanilor lui Iurie Leancă și eu să-l prezidez. Unii politicieni și analiști au devenit un fel de purtători de cuvînt neoficiali ai PLDM, propunînd candidaturi. PLDM are propria poziție, iar încercările de a ne influența nu vor da nici un rezultat” a spus Leancă.

Pe de altă parte, liderul liberalilor, Mihai Ghimpu îl propune pe nepotul său, actualul Primar General al Chișinăului, Dorin Chirtoacă la funcția de prim-ministru. El a declarat într-un interviu pentru presa română că  nu vrea fotoliul lui Filat.  “Nu sînt doar eu în partid. Avem miniștri buni, primari generali, care ar putea fi prim-miniștri. Dar noi nu urmărim asta. E importantă funcția, fără ea nu poți realiza nimic, dar cînd e de ales între funcție și cauză noi întotdeauna am pledat pentru cauză” a conchis Ghimpu.

După ce a fost votată ieri moțiunea de cenzură, cabinetul de miniştri trebuie să-şi dea demisia în cel mult trei zile, după care şeful statului va desemna un nou prim-ministru.