În urmă cu patru ani, actuala clasă politică era în chinurile facerii unei coaliţii care să ne rupă din comunismul lui Voronin şi să ne ducă în Uniunea Europeană. În mod normal, în acest răstimp ar fi trebuit ca cel puţin o parte din promisiunile electorale ale lor să fi fost realizate. Astăzi, în loc să-şi facă bilanţurile în faţa naţiunii, politicienii ne vorbesc de noi alegeri şi pregătesc o altă serie de gogoşi de campanie.

Dacă tragem linia, vom vedea că singura realizare, dar şi aceea cu scârţ, e faptul în sine de a guverna în coaliţie. În scurta existenţă a acestui stat am avut un singur precedent de coaliţie, în 1999, dar şi acela s-a terminat prost. Nici de data aceasta alierea partidelor şi dragostea de la început nu a ţinut mult. În ciuda frecuşurilor şi gâtuielilor, demnitarii au rămas la guvernare, iar acest lucru demonstrează că pot exista coaliţii şi la noi. Numai să se vrea. Circ, scandal, gâlceavă, cancan… au fost multe în aceşti patru ani, într-un fel ele sunt inevitabile într-o alianţă. Numai că în lipsa unor promisiuni onorate, oamenii au reţinut doar certurile politicienilor şi fărădelegile unor funcţionari unşi în funcţie de cei pe care i-am ales. Problemele din educaţie, sănătate, agricultură, economie au rămas aceleaşi ca şi pe timpul guvernării comuniste (degeaba se prefac aceştia că ar fi apărut după 2009). Poate nu mai ţineţi minte, dar azi trebuia să mergem fără vize în UE, să primim un salariu mediu de 7.000 de lei, să avem sute de mii de locuri de muncă nou-create, numeroase investiţii străine, care să impulsioneze economia, credite preferenţiale pentru tineri, pentru afaceri şi pentru procurarea de case, drumuri bune, lefuri decente pentru profesori şi doctori etc. Mi-ar trebui vreo trei pagini să înşir toate angajamentele lor.  Noi, cetăţenii, înţelegem că în acest răstimp au fost foarte multe provocări: că preşedintele s-a lăsat ales mai greu; că războiul politic aşa şi n-a fost oprit, chiar dacă unii au încercat să fluture drapelul alb; că anumite probleme nu le putem rezolva aşa uşor, mai ales dacă-şi bagă şi Rusia coada. Iar primul exemplu care îmi vine în minte sunt punctele de migraţie de la Nistru. Deci le-am dat mult credit politicienilor, parcă ar trebui să ne fie răsplătite aşteptările şi speranţele. Ştim că se repară drumuri, spitale şi alte instituţii prin ţară, dar ştim că şi multe proiecte sunt finanţate din credite şi granturi venite de la comunitatea internaţională. Mă tem doar ca toate aceste mici realizări să nu fie doar stăruinţa străinilor, care ne vor ieşiţi odată din mocirla în care ne bălăcim.

sursa: adevarul.ro/moldova/