Ce a mai rămas din valoarea de altă dată a ordinelor și medaliilor de stat? E o întrebare la care trebuie să găsim răspunsuri, chiar dacă tentația de a ne ascunde în spatele puterii sale retorice e mai puternică decît acceptul unei discuții publice lipsite de finalitate.

Nu doar senzația că aceste elemente ale recunoștinței celor mulți pentru faptele ieșite din comun ale celor puțini au ajuns a fi accesibile oricui. Îmi amintesc cum pe timpul guvernării comuniste asemenea distincții erau acordate unor indivizi obtuzi, unicul lor merit fiind prieteșugul cu semnatarul de decret, în cazul de față poate mai degrabă de “ukaz”. Nu voi stărui asupra tuturor odobeștilor vremilor apuse, pentru că din păcate asemenea maimuțăreli au continuat și pe vremea dulcelor interimate, numele aleșilor partinici fiind pe potriva faptelor “eroice” inexistente.

Odată cu alegerea maratonică a președintelui Timofti așteptam o intrare în normalitate  barem la acest capitol.

N-a fost să fie.

Ultimul  decret semnat de președinte a scos capacul de pe oala clocotindă a furiei sociale.

Am urmărit cu atenție reacția societății civile (neafiliate puterii!) și a presei independente. Am luat cunoștință de diverse opinii pe rețelele de socializare, am discutat în regim privat cu oameni la a căror părere îmi aplec, de multe ori, urechea.

Toți, dar absolut toți au rămas consternați de o asemenea impertinență și insolență la care au recurs bandiții puterii.

Personal, nu am pretenții față de numele incluse în lista rușinii naționale, cu o “mică” excepție care confirmă regula – cea a raiderului și urmăritului de Interpol Ulinici-Plahotniuc. Pentru că acest nume, prin simpla lui rostire, în orice împrejurări, cu orice prilej, nu poate produce decît oroare, groază și aversiune…

În schimb, am o “problemă” cu întreaga listă (spiscă!) a decoraților, pentru că asemeni concetățenilor mei simt un penibil sentiment de rușine și jenă. Spre deosebire de unii analiști politici cu experiență voi evita să cad în capcana “selectivității”, ca în celebrul banc cu cireșele ciobanului flămînd –  asta e pișată, asta nu, asta e, asta nu e, pînă cînd nu a mai rămas nicio cireașă în vraful ciobănesc – și să susțin că, de pildă, domnul Leancă își merită distincția, iar domnul Corman nu are niciun merit în promovarea reformelor, (și chiar nu are, dacă e că să stăm strîmb și să judecăm drept!).

Această listă este profund amorală prin faptul că întrunește numele de referință ale unei guvernări. Nu zic “eșuate”, “compromise”,”banditești”, “lașe”, “hoațe”, “ticăloșite”, “corupte la gradul superlativ”. Zic doar de o listă plină de indivizi aflați la putere. Care au pîinea și cuțitul în mîinile lor. Care, în esență, – și asta de asemenea nu contează – nu au niciun merit în ce privește semnarea Acordului de asociere, de vreme ce dezideratele acestuia sunt călcate, zilnic, în picioare tocmai de ei înșiși prin blocarea “asumată”, conștientizată, deliberată a reformelor în economie și justiție!

Important, deci, e să înțelegem că lista rușinii este neavenită și astfel denumită pentru că asistăm la un caz fără precedent în istoria lumii, cînd puterea își apreciază propriile “fapte”, acoperindu-se cu fală, trufie, îngîmfare, ordine și medalii calpe. Repet – chiar dacă ar fi meritat aceste distincții pentru fapte reale și nu imaginare ca în cazul bufonilor noștri, – o altă putere, un alt regim era în drept să împartă lauri unor sau altor indivizi. Că, la urma urmei, pentru activitățile sale alde Corman, Leancă și alții sunt remunerați și apreciați cu salarii grase, gărzi de corp, limuzine de serviciu, delegații burdușite cu diurne, hoteluri de lux, avantajul de a păpa și a bea din contul statului și al contribuabililor în beciurile de la Cricova – (deocamdată!), de a strînge mîna unor mari personalități politice ale timpului cu merite muuuuuuult mai mari, dar care, iată, – ce surpriză – nu și-au tras ordine și me(g)dalii pentru meritul de a reuși să semneze acordurile de asociere cu Georgia, Republica Moldova și, mai ales, Ucraina!

Dacă în obrazul cuiva, inclus cu voia sau fără voia sa în „marea” listă a rușinii naționale,  a mai rămas măcar un nanomilimetru (a miliona parte dintr-un milimetru!) de “onoare și demnitate”, e cazul să dea un semn societății, să arate măcar locul în care stă acoperită (îngropată) particula respectivă!

Un apel la președintele Timofti să retragă decretul buclucaș al “șefilor” săi ar fi o pierdere de timp. Omul nu are nicio treabă cu inițiativa bandiților de a-și trage fală goală pe piepturile hrăpărețe.

Rămîne să aflăm, pe căi nebănuite, cine anume a propus această nerozie de o stupiditate extraterestră – Filat lui Plahotniuc, sau Plahotniuc lui Filat? (Cine știe, poate pînă la alegeri reușim să aflăm!) Restul e o simplă matematică “prezidențială”.